People, leave the kids alone!

Dec-Ian 2013_ 591
Joaca de-a Alba ca Zapada. Gia&Eva, decembrie 2012

Anul asta, iarna e mult mai putin alba decat Alba ca Zapada. ūüôā Crestini practicanti sau nu, adultii se iau cu treburile, cu pregatirile, cu serviciul si drumurile, cu oboseala de peste an si nu stiu cat mai apuca sa simta sarbatorile de iarna si semnificatia lor. Copiii insa, nu uita ca se apropie vacanta si sarbatorile dalbe, cu multe daruri. Ei se bucura d√©j√† la gandul ca, pentru o scurta vreme, scapa de rutina trezitului cu noaptea-n cap si iesitul afara, in aerul rece si umed al iernii, cand zorii nici n-au mijit inca. Scapa de nesfarsitele teme, cicaleala, nervi si culcatul tarziu. Doua saptamani de libertate pentru copii si parinti¬†!

La timp, as zice eu, caci la Gia in clasa, spiritele s-au aprins, si nu precum stelutele din noptile senine de iarna, ci¬†ca si¬†focurile mocnite, tinute sub capac multa vreme. Parintii s-au luat la sfada, fiindca sunt copii in clasa, care strica linistea celorlalti, sunt agresivi, atat fizic, cat si in limbaj. Zilnic, cate un copil se plange ca a fost bruscat, intr-un fel sau altul, de un coleg de scoala, iar parintii arata cu degetul spre parintii copilului obraznic. Ba, au fost discutii legate de o Enciclopedie a corpului uman, pe care o fetita a “indraznit” sa o aduca in clasa si care, grozavie mare, continea si informatii despre viata sexuala. A omului, ca doar nu a planetelor¬†! O mamica oripilata s-a plans ca, dupa ce s-a uitat in cartea cu pricina, fetita ei a venit acasa si a intrebat ce e aia Durex¬†! Ce copii trebuie sa fim noi, parintii, daca ne inchipuim ca ai nostri copii nu vor afla curand, asta daca nu cumva deja stiu, ce e acela un prezervativ, la ce si cum se foloseste¬†! In ce lume ne invartim, noi, cei mari, daca credem ca, mai ales azi, nu ajunge informatia, vrem sau nu vrem, la copiii nostri¬†? Intrebarea e pe ce cale le parvine ceea ce vor sa afle si asta mi se pare cel mai important.

E drept ca generatia noastra a aflat de lucrurile astea mai tarziu (din pacate, cateodata, poate prea tarziu), dar realitatea e ca lumea s-a schimbat si daca, ca parinte, crezi ca e mai bine sa-i astupi urechile copilului, nu ai decat de pierdut. Daca noi, parintii, nu le explicam copiilor toate cele, din varii motive, atunci cu siguranta o carte, precum Enciclopedia din povestea noastra, poate aduce putina lumina in lumea plina de intreabari a copiilor nostri. Eu cred ca o carte este o sursa mai potrivita, decat prietenii, internetul ori televizorul, mai ales daca vorbim de un subiect precum viata sexuala. O Enciclopedie poate ca ar strange copiii in jurul ei, acestia uitand, pentru o vreme macar, de batai, vulgaritati si alte rautati.

Fiindca societatea de azi si tot ce inseamna ea ne tine departe de casa, de familie, copiii sunt primii care sufera. Nu primesc timpul nostru, atentia noastra, sunt inconjurati de atatia stimuli exteriori, care ii innebunesc inca de la varste fragede, incat e atat de usor sa o ia razna¬†! De dimineata pana seara sunt supusi, cei mai multi dintre ei, unui ritm militaresc infernal, in fiecare moment al zilei nu aud decat ce trebuie sa faca, cum, cand si cat. Totul este un sistem rigid, din care, daca vreun copil incearca sa scoata capul, incalcand reguli impuse de adulti, atunci el este imediat “aliniat”. Si daca nu se reuseste, este exclus curand, fiind categorisit drept¬†“problema” si, alaturi de el, si parintii lui, care nu stiu sa isi tina sub control odrasla. Si nu se intampla la fel si in lumea celor mari? Cand cineva se exprima altfel, mananca altfel, traieste altfel, nu este el oare etichetat drept “ciudat”, tratat ca atare si exclus?

IMG_20141113_145447~2~2~2
Visand la Mos Craciun. Eva, noiembrie 2014

Cand de mai bine de o suta de ani scoala s-a institutionalizat si a devenit obligatorie (no wonder, asta s-a intamplat cu forta,din cate stiu eu), oare cum suntem azi, in 2014, in situatia de a ne lua la harta, fiindca ai nostri copii se bat la scoala, se jignesc si ar face orice sa iasa in evidenta, dar altfel decat prin fapte de iubire si bunatate ? Cred ca unul dintre raspunsuri este acela ca, in multe cazuri, scoala nu este o institutie de educare, ci una unde copiii invata competitia, agresivitatea, dorinta de a epata, controla, invata izolarea si teama. Iar noi, cei mari, numim asta Socializare. Statul impune programe rigide, despre care nici profesorii, nici copiii ori parintii nu au nimic de zis. Tuturor li se preda la fel si acelasi lucru, de parca noi, oamenii, am fi trasi la indigo, creati dupa sabloane exacte. Nu se pune accent de niciun fel pe creativitate, imaginatie, latura practica, ci se preda intr-un stil reproductiv. Nu se are in vedere ca fiecare copil are alt punct de plecare in educatie, ca are nevoi si pasiuni diferite de a celorlalti, ca are conditii diferite in familie, acasa.

Sistemul de invatamant nu tine cont ca, daca orele unui copil declasa a IV-a, incep la ora 12, atunci acel copil nu va putea lua pranzul si va fi nevoit sa roada prostii la scoala, in conditiile in care ajunge inapoi, acasa, abia pe la 6 seeara! La scoala, orele de sport sunt minime. De ce? Copiii au atata nevoie de miscare, de aer si lumina, de lucru in echipa si de stimulare fizica! La fel cele de muzica. Si sincer acum, daca copilul nu e bun la mate si romana, e un loser oricum. Programa nu tine cont ca copilul este smuls din 50 in 50 de minute de la o materie si aruncat in alta, fara timpul necesar aprofundarii. Dupa ce a facut exercitii si probleme de matematica nemilos de dificile, copilul alearga in sala de sport. La scurt timp, transpirat si agitat, revine in clasa, unde creierul lui trebuie sa se acomodeze orelor de romana. Dar nu apuca bietul copil sa isi incarce inima si mintea cu versuri diafane, ca vine ora de tehnologie. Si tot asa, pana pleaca haituit de-a binelea de la ore.

Ajungand acasa, parintii sar pe el sa isi faca temele. Ori il asteapta alte activitati extrascolare. Daca la locul de munca, angajatului i s-ar cere sa treaca din proiect in proiect, fara sa fie lasat sa inteleaga, sa cuprinda cu mintea despre ce e vorba, sa nu i se dea ragazul sa finalizeze ceea ce lucreaza, sa nu i se permita sa mearga sa isi faca nevoile, sa nu aiba timp sa manance intr-un ritm normal, cat de frustrant ar fi ? Sunt sigura ca multi adulti stiu raspunsul, fiindca acestea sunt situatii reale la locul de munca. Si, dupa o zi atat de incarcata, sa vii acasa, unde te-ar astepta inca doi sefi (parintii, adica) si viata ta continua la fel, pana, in sfarsit, iti asezi capul de copil pe perna.

Oare asa ar trebui sa arate viata unui copil¬†? Fiinta umana a fost creata pentru o viata¬†de soldat inca din copilarie, oare? Cand totul e stabilit atat de minutios de catre ceilalti, cand nu conteaza interesul real al copiilor, timpul si nevoile lor, cati copii pot iubi scoala¬†? Cand nimeni nu are cu adevarat timp de ei, cum se pot iubi copiii unii pe altii, cum pot ei sa respecte educatia, profesorii¬†? Cum pot ei sa “invete¬†bine”, daca, intai si-ntai,¬†nu invata acasa si la scoala ce inseamna familia si intretinerea caminului, ce este iubirea, curajul, dreptatea, echilibrul, omenia si toate cate ne fac, mai tarziu, cu adevarat, barbat sau femeie¬†? Cat timp au copiii si familia lor sa construiasca o relatie vie, apropiata, care sa ii ajute pe cei mici sa se caute pe ei insisi, sa se gaseasca si sa se defineasca, sa fie pregatiti de viata¬†? Cum sa nu fie violenti copiii, cand de la televizor, internet si anturaj, de multe ori si din familie, dar si de la scoala, invata devreme sa fie rai, razbunatori¬†? Cum sa nu fie frustrati si greu de potolit, cand nu sunt lasati, decat pentru prea putina vreme, sa aiba activitati cu adevarat creative si care sa le faca placere, cand in cea mai imaginativa perioada a vietii lor, ei sunt constransi sa stea cuminti si sa asculte ce le spun altii¬†? Cum sa aiba copiii stare, cand sunt inchisi, de multe ori, intreaga zi, in sali de clasa fara lumina naturala, unde trebuie sa se supuna “scolarizarii”, ci nu educarii, unde sunt obligati sa petreaca ore in sir alaturi de copii cu care, dese ori, nu au nimic in comun¬†?

unnamed
Iarna de …vata. Gia, decembrie 2011

Eva mi-a spus, nu demult, ca nu vrea sa creasca mare, ca mine, caci va trebui sa se scoale foooarte devreme, sa munceasca toata ziua si seara sa nu aiba timp de joaca. Asta vad copiii nostri ca ii asteapta: o viata programata, cu multa munca, timp minim, oboseala, dupa ce ai fost scolit ani de zile. Da, poate ca, pentru unii, e si succesul ascuns, pe-acolo, pe undeva, si rasplata materiala,  dar cat conteaza, la sfarsitul zilei, pentru copiii nostri asta ? Cat conteaza pentru noi, ca fiinte umane, ca poate avem tot ce ne trebuie material, dar nu avem vreme sa ne tragem sufletul, decat in vacante scurte si poate nici atunci? Suntem aratati cu degetul de alti parinti, vecini ori profesori, ca nu stim sa ne educam copiii, dar ma indoiesc ca nu ne aflam cu totii exact in aceeasi oala : aceea creata de societatea de consum in care traim, care ne vrea muncitori, cheltuitori, obedienti, cu cat mai putin timp pentru noi, pentru copiii nostri, iar noi, adultii, suntem prea tematori sa facem lucrurile altfel decat am fost invatati si lasati.

IMG_20141124_185321~2~3
In love with a Snowman. Eva, deccembrie 2014

Eu nu spun ca nu e nevoie de scoala. Este nevoie, si inca nevoie mare! Dar spun ca, in forma in care este ea de o suta si ceva de ani incoace, scoala nu ne ajuta copiii sa devina¬†“Cineva”. Un om cu adevarat educat, inteligent, nu-si face rau siesi si celor din jur, nu ataca verbal si chiar fizic pe semenii sai, animalele, plantele din jur. Si nu vorbesc doar de copii aici, caci vad prea des si adulti care au aceleasi apucaturi, precum colegii din clasa Giei. Si nu e de mirare, caci de ani buni suntem adormiti de un sistem bine ancorat intr-o societate, care ne tine atat de ocupati, incat nu ne ramane deloc vreme de sufletul nostru, de sufletul copiilor nostri. ‘Om fi poate scoliti, dar,¬†totodata,¬†¬†si prea¬†rigizi si cu pretentii prea mari de la o generatie de copii care are drept prieteni televizorul, calculatorul, tableta si, in cel mai bun caz, o papusa Monster High; o generatie de copii care isi vede parintii maxim doua ore pe zi;¬†o generatie de copii care nu cunoaste placerea de a bate mingea ore in sir pe-afara, de a juca sotronul si de a sari coarda pana la epuizare, de a construi machete din betisoare de chibrite, de a face schimb de timbre ori¬†“surprize” de la cingo. Da, viata nu mai e ca atunci cand noi, parintii copiilor de azi, eram copii. Dar daca ne-am bucurat de toate cele enumerate mai sus, a fost si pentru ca am fost lasati, macat o parte din zi,¬†sa fim copii. Si n-am ramas nici repetenti, si n-am ajuns nici cersetori.

Declaratie. Gia, 2012
Declaratie. Gia, martie 2012

2 thoughts on “People, leave the kids alone!

    1. Raspunsul ni-l da Michael Jackson:-)

      I’m starting with the man in the mirror
      I’m asking him to change his ways
      And no message could have been any clearer
      If you want to make the world a better place
      Take a look at yourself, and then make a change!

      (Michael Jackson – Man In The Mirror)

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s