Septembrie 2013

Cand am insomnii,  ma transform. Fiinta care sunt  pleaca in alta parte si ramane altcineva, sau poate altceva.  Fiinta care ramane e cineva, ceva greu de suportat, dar care apare, nu stiu de ce, si traieste in locul meu, viseaza in locul meu, gandeste in locul meu, devine creierul si inima mea, iar eu sunt martor neputincios la aceasta inlocuire insiduoasa.

Nu pot sa leg de ceva concret perioadele astea de insomnie. De-a lungul anilor, am dat vina pe schimbari lunare de ordin hormonal, pe stress, pe orar de somn neregulat, pe sarcina si alaptat prelungit, pe migrene si, mai nou, pe nivelul scazut de vitamina B12. Totusi, asa de rau ca de o luna incoace, nu mi-a fost!

Seara, desi ma incearca teama ca iar ma voi trezi in toiul noptii, ma pun in pat cu speranta ca demonii ma vor lasa in pace. Adorm bustean, dar peste cateva ore, simt un suflu aproape fizic, care ma trezeste din cele mai profunde vise. E abia 2.30 a.m. Dupa 30 de minute de chinuiala, simt cum somnul se apropie o fractiune de secunda, ma invaluie cald, dupa care imi da drumul de undeva, de sus  si eu sunt din nou wide awake. Si o iau de la capat. Creierul meu prinde parca forma, il simt fierbinte, pot sa-l divid in doua parti distincte, care gandesc fiecare in alt mod.  Cele mai stranii ganduri imi dau tarcoale, ma intreb daca visez, sper ca visez. Nu, sunt doar gandurile noptii, care par vise. In fiecare noapte, dupa ce ma trezesc, o melodie imi bazaie in urechi, alta de fiecare data. Nu pot scapa de ea pana dimineata.

Dupa inca o ora de stat treaza, fiinta care eram e déjà foarte departe. Nu stiu cine sunt, ce incerc sa fac, ce ma chinuie; totul e o asteptare dureroasa, care creste in mine si se face una cu inima mea si pune stapanire pe mine, parca pentru totdeauna. Asteptarea se preschimba incetisor in teama, inima incepe sa-mi bata cu putere, intai scurt, de cateva ori, apoi pulsul urca in urechi, unde ticaie incredibil de tare, vibrez cu tot corpul, simt ca am o greutate pe piept si ca ma sufoc. Spre ora 5, am o stare de surescitare, de parca mi-as fi injectat cafea direct in vena…

Mi-e dor de nepasarea indusa de un somn profund, pana dimineata, mi-e dor sa ma trezeasca telefonul cand mijesc zorii. Mi-e dor de fiinta care eram.