“Suntem ceea ce gandim. Tot ce suntem izvoraste din gandurile noastre. Prin gandurile noastre cream lumea.” (Buddha)
Ei bine, desi realizez ca inteleptul Buddha stia bine ce graieste, gandurile imi mai scapa de sub supraveghere si, mai devreme sau mai tarziu, ceea ce gandesc se materializeaza.
In timp ce Eva se pregatea de start la prima ei participare la Marathonul Bucuresti, Catalin a pomenit de faptul ca era bine sa-i fi pus o bentita peste urechi, ca e cam rece afara si ca parca bate si vantul. Imediat mi-a incoltit gandul ca, aoleo, daca o vor durea urechile? Desi acest gand nu avea niciun temei, fiindca Eva nu avusese niciodata probleme cu urechile, odata lansat in capul meu, gandul a si produs ingrijorare. Vigilenta, totusi, am alungat gandul cat am putut de repede. Insa cand Eva, la finalul cursei, desi extaziata si gata sa o ia de la capat cu alergatul, mi-a zis ca i-a inghetat capul, m-a cuprins iar ingrijorarea.
Nicio mirare, duminica spre luni, Eva s-a trezit in toiul noptii cu durere de ureche si durere in gat. De asta data, mai mult decat oricand, am stiut ca mintea mea de mama ingrijorata are mare legatura cu treaba asta.
Unul din motivele pentru care nu imi mai doream copii era faptul ca nu rezistam psihic prea bine cand Gia avea probleme cu cate o amigdalita sau otita. Sufeream ca un caine, ma framantam si ma ingrijoram continuu! De aceea, imi spuneam ca nu as mai putea trece prin asa ceva cu inca un copil. Chiar daca cate-un gand ma mai prinde cu garda jos, cum s-a intamplat acum, mult m-am schimbat de-atunci, caci, intre timp, am invatat ca “gandurile noastre transmit in campul cuantic un semnal electric, iar sentimentele pe care le generam atrag magentic evenimentele spre noi.” (Joe Dispenza. Distruge-ti obieceiurile nocive! Cum sa-ti determini mintea sa lucreze in favoarea ta).
Cand se mai intampla de ii e rau Evei, Gia se muta in camera cu Buni, ori cu Catalin, iar eu raman de veghe. Asa am facut si in noaptea despre care povestesc. Intai am incercat sa ii linistesc vaicareala fireasca, apoi am incalzit niste ulei de susan si i-am pus cateva picaturi in urechea dureroasa. Gatul i l-am infofolit cu cartof proaspat ras, i-am dat sa bea apa, am stins lumina si i-am pus palma mea peste urechiusa suferinda. A atipit aproape imediat, dar tresarea des, oftand din rarunchi. Dupa o vreme, a inceput sa se vaite din nou, verificand daca mana mea e tot pe urechea ei. Acolo era, amortita, dar calda. Dupa inca vreo doua ore, i-am pus din nou picaturi cu ulei de susan. Era agitata in somn, se foia mult si scancea din cand in cand. Eu n-am inchis un ochi, nu ca nu as fi avut cum, dar nu am putut sub niciun chip, macar sa atipesc. Am avut deci vreme sa simt intreg zbuciumul nocturn al Evei si tot timpul am avut sentimentul ca nicicand, ca mama, nu ma simt mai aproape de copiii mei, ca atunci cand sufera din vreo pricina. Si gandindu-ma la asta, am rasturnat semnificatia momentului, transformandu-l intr-o situatie speciala, in care eu si Eva eram mai aproape una de alta. Ii auzeam fiecare mica tresarire si ii ascultam orice mic oftat. Ce binecuvantare, sa iti poti veghea copiii! Ma simteam recunoscatoare ca sunt acolo cu totul, ca nu aveam nicio graba si nicio nerabdare, asa cum se mai intampla in serile in care vin de la munca. In sfarsit, timpul nu mai conta in scurgerea lui, iar spatiul se dilata si se contracta cu fiecare respiratie a Evei.
Pe la 4 dimineata, mi-a soptit cu durere in glas: “Mami, cauta te rog pe Youtube alta reteta, ca asta nu functioneaza.” 🙂 Drept pentru care, am inmuiat un betisor de urechi in tinctura de propolis si unguent de galbenele, i-am badijonat pavilionul urechii, dupa care am incalzit un pic de bitter suedez. Am imuiat o bucatica de vata in bitter, am pus si vreo 3 picaturi de ulei de masline, sa-l mai diluez, am stors apoi vata si i-am introdus-o cu grija in urechiusa. I-am pus si o bentita, ca sa-i tina cald, i-am soptit ca asta e cea mai tare reteta si ca va functiona. Am asigurat-o ca dimineata nu va mai simti nicio durere. A adormit imediat, multumita de ceea ce auzea. In sfarsit, m-a furat si pe mine somnul, pentru vreo 2 ore. Eva a dormit pana pe la 8, timp in care eu i-am ascultat din nou respiratia, de asta data profunda si linistita, semn ca somnul era adanc si ca nimic nu-l tulbura. Era ca si cum un fluture gingas doarmea langa mine. Am stat apoape nemiscata pana s-a trezit. A mijit ochii si, cand m-a vazut, s-a lipit toata de mine, soptindu-mi cu dragoste: “Tu esti doctorul meu de plus”! 🙂
De-a doua zi, Eva nu a mai acuzat dureri, decat daca sufla nasul cu putere. Am continuat totusi cateva zile cu picaturi cu ulei de usturoi, badijonari cu bitter suedez si dese spalaturi nazale. Si, mai ales, cu multa INCREDERE: incredere ca organismul stie cel mai bine cum sa se vindece; incredere ca toate trec si ca totul va fi bine.
Uleiul de usturoi se poate prepara astfel: se curata si se zdrobesc bine 3-4 catei de usturoi intr-un bol, pana iese sucul din ei. Peste usturoi se pune ulei de masline (cam o lingura sau doua), se lasa la macerat macar cateva ore, desi eu l-am folosit, la nevoie si imediat, si tot a dat rezultate, se strecoara prin tifon, si apoi se pune solutia rezultata intr-o sticluta, preferabil una dotata cu o pipeta. Eu incalzesc sticluta in palme, inainte de a pune picaturile in urechea suferinda sau scufund pipeta cu ulei in apa fierbinte, cateva secunde. Atentie la temperatura uleiului! Verificam pe dosul palmei. Se pun 2-3 picaturi in ureche, de cateva ori pe zi. De cele mai multe ori, durerea cedeaza in maxim 30 de minute! 🙂 In acest preparat, se pot adauga 3 picaturi de ulei de levantica, lumanarica sau de sunatoare.
Am mai citit despre aceasta reteta: peste o capatana de usturoi pisat se toarna ulei de masline, cat sa o acopere de un deget. Amestecul se fierbe in baie de aburi timp de o oră. După fierbere, se strecoara si se lasa sa se raceasca. Se pun cu pipeta două picaturi in urechea afectata, apoi se introduce un tampon de vata. Procedura se repeta de 2-3 ori pe zi, pana la disparitia completa a simptomelor. Alte remedii naturiste pentru otite gasesti aici.
Daca de la Gia invat lectia iubirii, detasarii si a inocentei, de la Eva, care de la varsta de 1 an a refuzat cu vehementa orice medicament, am de invatat increderea si…rabdarea. Probabil ca multe lectii raman a fi deslusite si, sper eu, invatate. 🙂
“Tu esti unica fiinta ce-si cauzeaza (produce) întamplarile si nimeni sau nimic nu poate fi raspunzator de producerea lor. Gandurile noastre creeaza realitatea noastra”! (Lazarev)
Liorisme 