Category: Foodish

Chiftelutele imbunatatite, gatite de Catalin ieri, la care am participat si eu cu ceva manopera, s-au mancat toooaaate…Toti cei cinci membri ai familiei s-au declarat mai mult decat satisfacuti:)

Iata ingredientele:

-3 zuchinni, dati pe razatoare

-5 ciuperci, razuite

-cateva buchete de conopida, de asemenea date pe razatoare

-2 morcovi

-o legatura de patrunjel si una de marar, plus o capatana de usturoi

-3 cepe mari, tocate marunt

-condimente diverse si o mana de fulgi de ovaz, pentru a absorbi din umezeala legumelor

-o canuta de bulgur, fiert in prealabil

Toate ingredientele se amesteca intr-un castron mare. Se modeleaza apoi in chiftelutele si se pun in tava, la cuptor, pentru aproximativ 45 de minute, la 180-200 de grade, pana se intaresc un pic si se rumenesc.

Inca lucram la consistenta, fiindca e destul de moale. Cred ca data viitoare incercam cu niste tarate sau pesmet.

Am mancat chiftelutele cu salata, in care am pus tot ce aveam verde in frigider. Un pranz minunat! 🙂

Bombonicile astea le fac cam o data la doua luni, fiindca sunt prea bune (da-mi voie sa nu fiu modesta) si nu vreau sa ma infrupt prea des din ele, fiind – totusi – destul de dulci pentru nevoile mele. Asadar: pun la inmuiat (cam 30 de minute) trei maini de curmale si patru maini de stafide; apoi le la dau la blender, impreuna cu o jumatate de portocala (pentru aroma si pentru a usura treaba blenderului) si vreo 5 linguri de pudra de roscove (carob).

Pun de-o parte “aluatul”, dupa care pun in blender doua maini de migdale crude si vreo trei de nuci, dar doar cat sa se zdrobeasca putin, nu pana se fac faina. Imi place ca bomboanele sa fie crocante. Incorporez nucile si migdalele in “aluatul” din fructe, modelez bilutele, pe care apoi le tavalesc prin fulgi de cocos sau pudra de carob ori seminte de canepa si gata desertul! 🙂 Frumusetea consta in faptul ca fetele sunt incantate sa faca treaba pe langa mine: curata curmalale de samburi,  modeleaza “aluatul” si se distreaza tavalind bilutele prin fulgii de cocos. Sigur ca gusta in continuu, dar le inteleg. 🙂

Am facut si tort, folosind aceeasi reteta, doar ca am adaugat un sos de “ciocolata”, obtinut din curmale, stafide, o portocala si pudra de roscove, toate blenduite bine. Sosul se pune de-asupra blatului si apoi se orneaza cu fructe sau tot felul de seminte. Dupa doua ore de stat la frigider, blatul se intareste. Daca ai rabdare… 🙂

Asta este o inventie de-a mea, dar mi s-a parut foarte reusita si extrem de usor de facut. Deci: am fiert (pentru o portie, dar eu mananc mult la pranz) 2 cartofi. In apa in care au fiert cartofii, am pus la fiert jumatate de cana de quinoa, spalata bine in prealabil. Dupa 15 minute era gata. Inainte sa scurg boabele de quinoa, am pus in cratita si cateva buchetele de broccoli, vreo 5 minute, cat sa se moaie un pic.

Am pus de-o parte broccoli, iar quinoa, cu o parte din apa in care a fiert, am pus-o la blender, impreuna cu tulpina de broccoli crud, o legatura de patrunjel, cativa catei de usturoi, si o mana de seminte crude de susan si un praf de sare neiodata. Ce a rezultat avea gust de fasole batuta sau humus cu fasole. 🙂

Separat, am pregatit intr-un bol mare salata verde (cu cea aveam prin frigider), la care am adaugat:

• o legatura de patrunjel

• un pic de turmeric

• o lingurita de marar uscat

• faina de seminte crude (ca de obicei: seminte de dovleac, seminte de floarea soarelui, de in si susan)

–  fulgi de drojdie

• cartofii taiati cubulete

-buchetelele de broccoli

Peste salata am pus sosul de quinoa. Delicios! 🙂

Trebuie sa recunosc ca, atunci cand gatesc, nu tin cont foarte tare de cantitati si de retete. Daca gasesc o reteta care imi place, o urmez in linii mari, in functie de ingredientele pe care le am, dar si de inspiratie. Adica, spre exemplu, la chiftelute as fi adaugat si morcov, desi reteta nu o cerea, dar am uitat de ei:)…Data care vine insa, sigur ii folosesc.

Salata:

• o mana de rucolla

• o mana de salata Iceberg

• o mana de conopida cruda (ce seamana cu bumbacul proaspat cules!)

• o lingura de seminte de canepa

• doua linguri de fulgi de drojdie (eu am facut o adictie pentru ei!)

• o lingura de faina din seminte crude de susan, in, floarea soarelui si dovleac (nu lipsesc din nicio salata)

• trei rosii cherry (abia astept vara, sa ma pot bucura de rosii adevarate!)

Chiftelutele:

• 2 cani de dovlecei, razuiti pe razatoare

• 3 cepe tocate

• 1 capatana de usturoi

• o legatura patrunjel

• o lingura marar uscat

• un varf de cutit de sare neiodata

– 1/2 cana fulgi de ovaz

Se incorporeaza ingredientele si se lasa o vreme “sa stea de vorba”. Apoi se modeleaza sub forma de chiftele. Se pun la cuptor vreme de 30-40 de minute, la 180 de grade C, pana se rumenesc. Cand se mai racesc, se ung cu ulei de masline, extravirgin. Cred ca ar iesi un drob delicios! Reteta e adatata dupa cartea domnului dr. Laza.

Pofta mare! 🙂

August 2013

Sunt genul de om care se lasa cuprins de entuziasm la gandul revederii cu prieteni, colegi sau cunostinte vechi. Sunt o nostalgica incurabila, care se bucura ascultand muzica din anii ’80-’90 si care pune botul la dulcegariile din filme, gen Top Gun si Point Break din anii din urma. La reuniunea de 20 de ani de la terminarea liceului, am lacrimat discret si as zice ca am fost fericita in acea zi, desi nu am legat cine stie ce prietenii in liceu. In fine, ai inteles ideea.

Un astfel de entuziasm m-a cuprins cand fosta mea colega de serviciu din Tulcea, Natasa, m-a anuntat ca ma viziteaza. Nu ne vazuseram de vreo 8 ani, asa ca trebuia sa ma pregatesc cum se cuvine. Dar asta nu inseamna ca am incins gratarelul pentru mici si fleici de carne, ci am fiert cartofi si ciuperci si am oparit niste brocolli, morcovi si conopida. Am facut si o salata mare din rosii, castraveti, ardei si ceapa multa. Mama a facut un mujdei dobrogean de-ala bun, cu usturoi de la tarani, ulei de masline, nitica lamaie, sa-i taie iuteala si un picut de sare. Pentru mine, am pisat usturoi, am pus  un varf de cutit de sare neiodata si un pic de zeama in care au fiert legumele. Am pus la blender usturoiul astfel pregatit cu niste brocolli  si a iesit un fel de dressing verde-verde.

Natasa a venit la fix, pentru a ne aseza cu totii la masa de pranz. Cand a dat cu ochii de „bunatatile” de pe masa, a zis soptit ca ea nu e flamanda deloc, sa mancam linistiti fara ea. Nu era greu sa vezi ca nu o atragea ideea de a a se infrupta din legumele noastre. Am rugat-o sa stea cu noi la masa si sa guste macar. Saraca Natasa, nu m-a putut refuza. Surpriza insa a fost dubla: a ei, ca i-a placut asa de tare ce-a mancat, ca si-a mai pus de vreo doua ori in farfurie, dar si a noastra, vazandu-i suprinderea si incantarea. A vrut sa stie si ce e sosul verde din fata mea. A declarat ca e delicios dressing-ul din usturoi si brocolli si masa s-a incheiat cu satisfactii culinare de ambele parti.

Am decis apoi sa dam o fuga la Mall, unde prietena mea urma sa faca niste cumparaturi. Dupa ce am umblat vreo 3 ore prin forfota magazinelor, am ajuns – ah! – in zona unde oamenii mananca…pe bune. Trecusera doar vreo doua saptamani de cand mancam „curat” (atat cat se poate in situatia data, cand nu esti sigur 100% ce bagi in gura). Se facuse cam 6.30 seara, iar eu simteam deja foamea dandu-mi tarcoale. In aer pluteau miresme imbietoare; toata memoria culinara mi s-a activat in cateva secunde. Imi zic in gand: „Da Doamne sa nu ajungem pe langa KFC”. Recunosc ca o data la cateva luni, imi placea sa ne facem de cap la KFC, aripioarele iuti fiind slabiciunea mea…dar nu oricum, ci doar daca le balaceam in sosul de mujdei, plin de chimicale, dar atat de gustoooos…

De ce mi-a fost frica, n-am scapat. Natasa si-a exprimat dorinta de a manca la KFC, crezand, probabil, ca sunt imuna la miros, vaz, pofte maxime. Timid, am intrebat-o daca nu vrea la Buon Giorno, ca acolo fac niste paste si pizza minunate! Eu as fi putut manca niste spaghete de quinoa, stiam ca au si imi erau permise. Neeee, face Natasa. De KFC mi-e pofta. Dupa care zice ingrijorata: daca nu ti-e tie prea greu! Hm, mi-era deja foarte greu. Incredibil cum creierul te tradeaza in vremuri de restriste: ce daca mancam, in mare, sanatos de atatia ani. Foamea si pofta deja pusesera stapanire, mi se umpluse gura, la propriu, de atata saliva secretata, insa am avut puterea sa zic: Nu, hai la KFC. Trebuie sa incep de undeva. Am sa tot am momente de-astea, carora va trebui sa le rezist macar un an, am adaugat eu, curajoasa.

Cand Natasa a venit la masa cu aripioarele prajite, mujdeiul ala, care mie-mi place asa de tare, a fost un moment tare greu, ce sa zic. Mi-era si foarte foame si mi-am zis ca nu trebuie sa mai fac greseala sa raman flamanda in astfel de circumstante. La Mall, orice ar fi, trebuie sa vin mancata bine si sa plec la timp, pana mi se face foame iar. Sunt sigura ca daca nu exista interdictia, nu ar fi fost lupta asa de grea. E incredibil cum se activeaza poftele si tot felul de ganduri…. Imi doream doar sa plec mai repede, ca sa scap de pofta.

Stati asa, ca nu s-a incheiat! Ca supliciul meu sa fie complet, dupa vreo 45 de minute la KFC, Natasa a vrut ceva dulce, normal. Asa ca am mers la Star Bucks. Galantarul era intesat de felii de tort, care aratau bestial. Nu imi plac orice fel de dulciuri, dar cele cu ciocolata, sunt moartea mea. Dupa ospatul de la KFC, prietena mea si-a comandat tort de ciocolata, ceva cu capucino si frisca (dupa astea nu m-am omorat niciodata, asa ca nici nu stiu exact ce sunt sau cum se cheama) si Coca Cola, parca. Am iesit afara, pe terasa, iar dupa desert, a fumat tacticoasa si vreo doua tigari.

Ma uitam la ceas, era trecut de 7.30 seara. Am inchis o clipa ochii si m-am gandit: ce as manca eu acum? Cu ochii mintii, am vazut o felie rosie si suculenta de pepene. Ca prin minune, m-am linistit si am reinceput sa zambesc. Am luat-o spre casa si pe la 8 si ceva, mancam pepenele visat.

Asa am trecut peste prima mea „lupta” de pe frontul poftelor impotriva ratiunii. Partea interesanta si placuta a povestii vine abia acum, insa. In dimineata urmatoare, am primit mail de la prietena mea brasoveanca. Imi povestea ca in noaptea intoarcerii acasa, s-a apucat sa isi faca curatenie in camara si frigider si sa consulte site-uri cu retete vegane. Ca e incantata de ce i-am povestit despre aceasta experienta, ca s-a simtit bine la noi si ca e decisa sa incerce sa isi schimbe modul de a manca. Drept raspuns, i-am trimis cateva link-uri, pe care le-am crezut folositoare, am incurajat-o si m-am declarat fericita ca ceva mic se schimbase, ca un om se gandea sa incerce beneficiile unei diete fara proteina animala.

Desi eram extrem de incantata de cuvintele Natasei, recunsoc ca nu aveam mare incredere ca se va tine de acest lucru, stiind cat de greu e sa faci, pe orice plan, o SCHIMBARE si faptul ca e si mai greu sa mentii schimbarea. Iar Natasa e o mare gurmanda! Ne-am reauzit scurt dupa o luna. Era in vacanta, in Austria si rezista cu tarie carnatilor si berii vieneze! Wow! Eram mai mult decat bucuroasa. Dupa alta saptamana, ma suna iar si-mi zice ca lumea o intreaba ce fond de ten foloseste, ca are o piele minunata (prietena mea nu se fardeaza, de fel). Se simtea ca e mandra de ea si se bucura sa-mi poata povesti ce retete face. Iar eu, ascultand-o,  m-am simtit…victorioasa 🙂