“Copilul este unul dintre lucratorii cei mai chinuiti de pe planeta, pentru ca nu mai are timp liber”. (prof. Florin Colceag)

Despre copii si chinul lor, dar si al nostru, al parintilor, legat de sistemul de invatamant, am mai scris aici. Citind interviul domnului profesor Florin Colceag, mi-am mai ostoit inima, caci ce greu e sa faci fata atator presiuni din afara!

Continue reading ““Copilul este unul dintre lucratorii cei mai chinuiti de pe planeta, pentru ca nu mai are timp liber”. (prof. Florin Colceag)”

Back in time (VIII)

Astazi, te invit sa citesti ultimul articol din serialul dedicat memoriilor lui “Melo”, adica doamnei Gigi, ori “Mamaie”, cum ii spune toata familia.

Melo este reprezentantul unei epoci demult apuse si asta se simte din tonul si stilul cu care se exprima si scrie, din modul cum alege si foloseste cuvintele: cu grija si respect si cu o luciditate pe care oamenii tineri de azi nu sunt convinsa ca o au.

Continue reading “Back in time (VIII)”

Back in time (VII)

…Calatorii

 Agenda calatoriilor mele este modesta. Tezaurizarea amintirilor accumulate, care nu se demonetizeaza, desi nu este mare, este pentru mine importanta; altfel spus, “non multa, sed multum”. Nu voi face o ierarhizare a locurilor vizitate. Ma bucur ca am putut sa ma infrupt din frumusetile minunate ce le ofera geografia si spiritualitatea tarii: manastirile din Bucovina, de pe Valea Oltului, Curtea de Arges, Manastirea Dealului de la Snagov. Regret ca nu am vizitat Timisoara, Sighisoara si alte localitati importante din tara.

Continue reading “Back in time (VII)”

Getting Ironed (XIV)

In iunie 2014, nivelul hemoglobinei era 8 g/dL. Dupa sfaturile dnei dr. Soescu, am renuntat la orice supliment chimic, cu fier. Era evident ca nu faceam decat sa ma intoxic cu chimicale, rezolvand pe moment simptomele si, de indata ce renuntam la medicamente, nivelul fierului si al hemoglobinei cobora vertiginos. Aceeasi poveste pe care o traiam de 15 ani. Asta m-a frustrat pe moment, fiindca parea ca nimic nu ma ajuta cu adevarat. Ma luptam cu insomnii severe, iar cand faceam sport, imi era greu, caci oboseam imediat si pulsul urca la cote inalte.

Continue reading “Getting Ironed (XIV)”

Gatul si grijile (dr. Sorina Soescu)

Toata viata mea pot spune ca am avut dureri in gat. Pentru gatuirile astea m-am cautat si pe la doctori, fara sa aflu insa de ce “omuletul” din gat era atat de des in flacari, inca din copilarie. Am facut multa penicilina cand eram mica; injectiile alea m-au marcat si nu am uitat nici acum noptile in care mergeam la Spitalul Mare din Tulcea si seringile uriase. Am crescut, dar durerea m-a insotit mai mereu, pe drumul vietii. Mi-amintesc foarte clar cum, in momentele mele de mama ingrijorata, imi simteam gatul prins intr-o menghina sau cand ma certam cu fetele, cum ramaneam fara saliva si gatul mi se usca instantaneu, intr-o incercare dureroasa sa ma faca, poate, sa tac. Si stiu ca, de multe ori, cand ma suparam, inima imi urca in gat, gata, gata sa ma sufoce cu ticaitul ei asurzitor…

Continue reading “Gatul si grijile (dr. Sorina Soescu)”