In iunie 2014, nivelul hemoglobinei era 8 g/dL. Dupa sfaturile dnei dr. Soescu, am renuntat la orice supliment chimic, cu fier. Era evident ca nu faceam decat sa ma intoxic cu chimicale, rezolvand pe moment simptomele si, de indata ce renuntam la medicamente, nivelul fierului si al hemoglobinei cobora vertiginos. Aceeasi poveste pe care o traiam de 15 ani. Asta m-a frustrat pe moment, fiindca parea ca nimic nu ma ajuta cu adevarat. Ma luptam cu insomnii severe, iar cand faceam sport, imi era greu, caci oboseam imediat si pulsul urca la cote inalte.

In acea perioada, am tot citit despre insomniaci si despre faptul ca acestia sunt dependenti de intelect, ca sunt condusi aproape exclusiv de emisfera stanga a creierului, refuzand sistematic sa se lase cu incredere in bratele “micii morti”, cum mai e numit somnul; de aici, concluzia ca un insomniac are mari probleme cu increderea primordiala si daruirea de sine, identificandu-se exagerat cu polul puterii si activitatii si vietuind cu teama de a pierde controlul pe care crede ca il detine. Vorbim de nivel inconstient aici. Ca o concluzie, insomniacilor le e foarte teama de moarte, de renuntare. Hm! Cred ca aceasta este o tema asupra careia orice om e bine sa reflecteze. 🙂 Pe de alta parte, insomniile pot fi cauzate si de deficitul de minerale (inclusiv de carenta de fier), insa aici e un cerc vicios: poti avea carente de anumite minerale, pentru ca, din cauza oboselii, glandele surparenale responsabile, printre altele, si cu absorbtia de minerale si vitamine in corp, sunt grav afectate si nu isi mai fac treaba in parametri optimi.

Am continuat sa citesc. Mult. Dar am incercat sa fac ceva in plus: sa trec informatia de la nivel mental, la nivel sufletesc si sa pun in aplicare tot ce citeam. Uneori, acest lucru a functionat, alteori nu prea, insa cu timpul, mintii mele nu i-a mai iesit la fel de bine jocul, in care ma lasasem prinsa toata viata mea: ILUZIA ca eu sunt gandurile, emotiile, trairile mele. In fapt, eu, ca fiecare om, sunt mult mai mult de-atat. Desi a fost greu sa inteleg si mult mai greu sa simt, incet, incet, am inceput SA CRED in faptul ca sunt creatoarea propriei mele realitati si a tot ce cuprinde aceasta, incluzand boala si sanatatea, iar anemia era mesagerul de care aveam nevoie, pentru ca eu sa pun, in sfarsit, in practica, tot ce citeam de atatia ani.

Dupa un an de “dieta”, adica prin vara lui 2014, am inceput sa fiu mai permisiva cu mine insami: sa imi recunosc starile si sa le accept, sa nu imi mai cer sa fiu perfecta, nici in ce priveste alimentatia, dar nici in privinta sentimentelor si trairilor interioare. Nu am inceput sa mananc carne, lactate, dulciuri ori sa beau cafea si alcool, insa mi-am ingaduit, daca simteam nevoia, sa gust din toate: din placinta mamei cu mere sau cu branza, ori daca aveam un eveniment ori o ocazie speciala, sa mananc o prajitura, fara sa fac din asta un capat de tara. Si nu insemna ca incetasem complet sa ma autosabotez cu ganduri sau ingrijorari, insa, din ce in ce mai des, reuseam sa fiu OBSERVATOR, invatand sa ies mai repede din jocul mintii.

Desi cam dupa 10 luni renuntasem la sucurile zilnice cu varza rosie si morcov, am continuat sa consum zilnic pudra de orz, cu chlorella si spirulina, extract din mladite de tamarix (remediu recomandat de doamna dr. Soescu). Am repetat analizele de sange in decembrie 2014. Surpriza! Hemoglobina crescuse in 5 luni, de la 8 la 9.8 g/dL, iar feritina (depozitele de fier), la aproape 7 (de la 1.9 ng/mL, cat aveam in iunie 2014). Nu stiu de la ce se produsese schimbarea, insa de la inceputul lui 2015, am inceput, incet, incet, sa dorm mai bine. Chiar daca tot dormeam putin, ceva se modificase. In bine. Momentul cred ca a coincis atat cu rezultatul la analize, dar si cu constientizarea ca ma destabilizasem dupa aflarea diagnosticului si ca trebuia sa trec peste teama ca ”am ceva” ce doctorii nu cunosc.

A fost insa, doar un respiro, pentru ca din toamna lui 2015, am stiut ca lucrurile nu stateau, din nou, prea roz…