Am inceput sa scriu Liorisme intr-o perioada de cautari pe tema sanatatii, cand nu mai stiam incotro sa o apuc, legat in special de anemia si insomnia de care sufeream de multi ani. Studiul personal m-a dus la “descoperirea” unei alimentatii bazate pe alimente fara proteina animala, pe care am imbratisat-o cu destul de mare usurinta, pentru ca nu fusesem niciodata un mare mancator de carne si cam toata viata gravitasem, mai mult din instinct, catre vegetale.

Nu m-am gandit pana de curand ca in cautarile mele (din care nu m-am oprit niciodata, pentru ca nu parea sa gasesc raspunsuri definitive si rezolvare pe termen lung), voi ajunge la concluzia ca trebuie sa mananc (iar) proteina animala. Cine citeste acest blog de ceva vreme imi stie calatoria si la cate am apelat de-a lungul vremii si se va mira sa afle ca ceva, in toate cautarile mele, mi-a scapat din vedere. Niciun doctor nu mi-a vorbit despre asta, indiferent la cati am fost, asa cum niciunul nu imi spusese, de exemplu, de B12 si importanta lui in productia de globule rosii si, deci, in anemie si despre care tot singura am aflat, in urma cu 10 ani.

Asadar, dupa vreo 15 ani de cautari, am aflat ceva nou, si anume faptul ca, deși fierul (componentă vitală a hemoglobinei, proteina responsabilă pentru transportul oxigenului în celulele roșii din sânge) este pionul principal în discuțiile despre anemie, cuprul joacă un rol crucial în capacitatea organismului de a absorbi și de a utiliza fierul, actionand ca un cofactor pentru mai multe enzime implicate în metabolizarea fierului.

Deficiență de cupru poate perturba procesele de metabolizare a fierului, ducând la inefiecienta in absorbția și utilizarea acestuia. Acest lucru poate duce, la randul sau, la un tip de anemie cunoscut sub numele de anemie cu deficit de cupru, pentru care nu am facut niciodata investigatii.

Faptul ca am dat de dr. Morley Robbins, un hematolog american, pionier în cercetarea anemiei, a avut un impact profund asupra înțelegerii mele asupra anemiei, pentru rezolvarea careia, in ultimii 20 de ani, am luat tot felul de tratamente, am facut investigatii (mai mult sau mai putin invazive, atat in Romania, cat si in Anglia) si am incercat diete, pe care le-am transformat in timp in stil de viata, dar fara efecte pe termen lung.

Desigur ca stiam de faptul ca veganii si vegetarienii, teoretic, sunt mai expusi la anemie si citisem si de motivele pentru care se intampla asta, dar eu “ma lasasem” de carne tocmai pentru ca eram anemica si credeam ca o alimentatie “curata” ma va ajuta. Ceea ce, pe termen lung, nu s-a intamplat, caci fara suplimentare ajungeam la hemoglobina 6, fara efort. Desigur, pentru faptul ca anemia se ameliora doar pe perioade scurte, de-a lungul anilor am dat vina tot pe faptul ca nu eram destul de constiicioasa in modul in care mancam, in sensul ca faceam si exceptii alimentare.

Revenind la cercetarile dr. Robbins, una dintre cele mai notabile descoperiri ale sale a fost legătura dintre deficiența de cupru și anemie. El a demonstrat că nivelurile insuficiente de cupru ar putea afecta absorbția fierului din intestine, ducând la anemie cu deficit de fier. Această descoperire a evidențiat importanța atât a fierului, cât și a cuprului în menținerea unei producții sănătoase de sânge.

Mai mulți factori pot contribui la deficiența de cupru: o dietă săracă în alimente bogate în cupru (cum ar fi ficatul, in special cel de vita, crustaceele, nucile și semințele), malabsorbție (data de anumite afecțiuni, cum ar fi boala inflamatorie intestinală și boala celiacă), pierdere crescută de cupru (datorata unor afecțiuni precum transpirația excesivă, diareea și bolile renale). Malabsorbtia si alte afectiuni legate de sistemul digestiv fusesera excluse ca si cauza, in urma endoscopiei si colonoscopiei pe care le facusem si repetasem in decursul vremii, iar probleme renale nu stiu sa fi avut vreodata. Nu ramanea (credeam eu atunci) decat primul factor din lista, si anume dieta saraca in alimente care contin cupru.

Cu teoria asta in minte, m-am convins acum mai bine de un an ca e musai sa introduc ficatul in alimentatie. De ce ficat si nu suplimente cu cupru, din farmacie? Nu doar ca as da orice sa nu trebuiasca sa iau pastile (fie si naturiste), pentru ca nu cred foarte tare in solutii “izolate”, dar dr. Robbins crede că ficatul de vită este o sursă mai bună de cupru decât suplimentarea din mai multe motive:

Echilibru natural: ficatul de vită este un aliment întreg, care conține o gamă largă de nutrienți, inclusiv cupru, fier și alte vitamine și minerale esențiale. Acest echilibru natural poate oferi o absorbție și o utilizare mai optimă a cuprului în comparație cu suplimentele izolate.

Cofactori: alți nutrienți ce sa gasesc în ficatul de vită, cum ar fi vitamina C, pot îmbunătăți absorbția sau utilizarea cuprului. Acești cofactori pot lucra împreună pentru a îmbunătăți sănătatea generală și pentru a reduce riscul de deficiențe.

Biodisponibilitate: cuprul din ficatul de vită este mai biodisponibil decât cel din suplimente. Aceasta înseamnă că organismul îl poate absorbi și utiliza mai eficient. Suplimentele pot conține forme sintetice de cupru, care nu sunt la fel de ușor absorbite sau utilizate de organism.

Evitarea supradozajului: suplimentele pot fi luate în exces, ceea ce duce la toxicitate. Consumul de ficat de vită, ca parte a unei diete echilibrate, este mai puțin probabil să ducă la o supradoză de cupru.

Dintre ideile pe care le expune dr. Robbins despre fier si anemie (sustinute si de alti biochimisti si geneticieni, care au studiat inaintea sa pe aceeasi tema), cateva m-au uimit de-a dreptul. Spre exemplu: 95% din necesarul nostru zilnic de fier (~25 mg) provine din sistemul nostru propriu de reciclare a fierului (sistemul reticuloendotelial – SER); nu mai mult de 5% (~1 mg) din fier este menit să vină din dieta noastră (suntem meniți să reciclăm fierul, nu să-l mâncăm); nu există niciun test de sânge care să măsoare nivelul de fier în țesuturi, iar analizele din sange nu trebuie sa se bazeze exclusiv pe nivelurile de feritină pentru a evalua starea fierului, deoarece acestea pot să nu reflecte întotdeauna cu exactitate rezervele de fier ale organismului (asadar, fierul nu este conceput pentru a fi depozitat, 80% din fierul din corp, si care este în circulație constantă, se găsește în hemoglobină și mioglobină, in vreme ce sub 10% din fier se găsește în feritină și aceasta este menită să fie în interiorul celulei); fierul, de unul singur, nu va corecta anemia. Asta se știe din 1855! Când hemoglobina o ia la vale, este mai degrabă o problemă de metabolizare a hemoglobinei, nu o lipsă de fier; de aceea, abordarea deficienței de magneziu si retinol A (o forma a vitaminei A) sunt extrem de benefice pentru îmbunătățirea echilibrului de fier și cupru; deficiența de fier este asociată cu rezistența relativă la infecții, în timp ce suplimentele de fier inversează acest efect.

Dintre ideile dr. Robbins, ceva mai controversate, la care inca “rumeg”, enumar cateva in continuare:

Ne înecăm în suplimente cu vitamina D, care distrug nivelul de retinol în ficat!
Ne înecăm în suplimente cu fier și infuzii cu fier, care ne ucid metabolismul!
Ne înecăm în suplimente cu zinc, care fac cuprul indisponibil pentru organism!
Ne înecăm în suplimente cu acid ascorbic care măresc nivelul de H2O2 (peroxid de hidrogen) și accelerează stocarea fierului.

Din una-n alta, am inceput sa ma informez mai mult pe tema proteinei animale si a rolului critic al acesteia în susținerea sănătății musculare, echilibrului si calitatii vieții, mai ales pe măsură ce îmbătrânim; dupa alte cateva uni de studiu, am introdus, incet, incet, si alte alimente de provenienta animala, pe langa ficatul de vita, inclusiv oua.

Sa ma intorc la carne nu a fost usor, dupa atatia ani. Intern, schimbarea drastica a alimentatiei am resimtit-o aproape ca pe un divort. Un divort de credinte adanc intelenite, care, fara sa realizez, devenisera una cu mine, iar abandonarea unui stil de viață in care crezusem cu putere mai bine de 15 ani (chiar daca nu am fost 100% vegan, decat pe perioade), a fost ca o pierdere si, in acelasi timp, ca o alienare de mine insami.

Nu ma gandisem la asta inainte, dar cand am reinceput sa mananc carne, am realizat ca relația cu mâncarea are mai multe fațete și poate oferi perspective valoroase asupra identității personale, daca esti atent la tine insuti. De exemplu, faptul ca menținusem cu succes ani de-a randul o “dietă sănătoasă” imi dadea un sentiment de realizare și chiar mândrie, fiindca asta arata capacitatea mea de a avea grijă de mine si de familia mea. Intoarcerea la consumul de carne ma facea sa par neautentica in proprii ochi si, cumva, pierduta. Pierduta in prea multa informatie, in indoieli, in teama de schimbare si de faptul ca (oare?) gresisem in trecut. Dar, in acelasi timp, simteam ca noua perspectiva imi deschidea noi orizonturi si imi aducea speranta.