Ce am invatat dupa 6 saptamani de #liorismechellangeformindandsoul

In peste 6 ani de Liorisme, am primit multe mesaje, in care oamenii ma intrebau cum sa faca sa isi imbunatateasca starea de sanatate fizica si nu numai. Nu cred ca am lasat vreun mesaj fara raspuns, straduindu-ma sa impartasesc cat mai “aplicat” din experienta mea si din anii investiti in subiecte de interes precum nutritie, sport, mindfulness.

Pentru ca in ultimele luni mesajele despre “cum sa fac sa…” s-au inmultit, mi-am zis ca e un moment potrivit sa raspund acestui tip de mesaje printr-o provocare lansata pe 1 iunie pe Facebook.

Provocarea isi propunea, inainte de toate, sa adreseze tiparele, obiceiurile pe care la avem fata de modul in care traim si se adresa mai cu seama celor dornici sa se imbarce intr-o experienta care sa ajute la auto-cunoastere si la auto-imputernicire.

Un numar foarte redus de persoane au raspuns prezent provocarii mele (mult mai mic decat cei care imi scriu in privat, solicitand ajutor), si mai nimeni nu a revenit cu feed-back, ca sa imi dau seama cati dintre cei “inscrisi” chiar au pus in aplicare ceva pe parcursul celor 6 saptamani si cu ce rezultate.

Atunci cand decid sa investesc timp, atentie si energie in ceva, de obicei imi doresc sa invat din acea experienta sau vreau cel putin sa pot trage o concluzie. De aceea, dupa 6 saptamani (desi planul meu era ca aceasta provocare sa se desfasoare pe cateva luni bune), in care am investit, cum spuneam, atentie si timp si, mai ales, dorinta autentica de a ajuta si inspira, mi-am dorit sa aflu de ce, pe de-o parte, oamenii imi scriu in privat, pentru a afla cum sa faca sa le fie mai bine, iar, pe de alta parte, cand primesc raspunsuri (care nu sunt adevaruri general valabile, caci nimeni nu cunoaste totul), multi dispar in negura…Internetului.

Ca de obicei, cand pun o intrebare (interioara), primesc si raspuns. E drept ca ce am primit am recunoscut greu ca fiind un potential raspuns la intrebarea de mai sus. Asta pentru ca, aparent, raspunsul nu avea legatura cu provocarea mea de pe Facebook.

maci2

Stai sa iti explic:

Pentru ca in ultima vreme cele 8-9 ore “normale” de munca s-au transformat intai in 10 ore, ca in ultima luna, sa insemne constant 11, chiar 12 ore zilnic de munca continua, intr-un ritm nebun, am inceput sa ma resimt fizic, iar mentalul meu a coborat la cote ingrijoratoare. Dupa mai bine de 25 de ani de munca si de multe ore lucrate peste program, contra timp, cateva saptamani de nesomn si de stat cu ochii in fisiere excel si in tot felul de sisteme corporatiste, cu orele, toate acestea isi cer tributul.

Chiar daca logistica e un foc continuu si chiar daca ma recunsoc ca fiind un perfectionist, pana si eu imi dadeam seama ca macar 50% eu alegeam situatia in care ma aflam, muncind continuu atatea ore. Intrebarea pe care mi-a pus-o Catalin de curand, vazandu-ma ramasa fara benzina, m-a bazait cateva zie: “Doar nu ti-e teama ca vei fi concediata, daca nu muncesti in ritmul asta?”

Chiar asa! Ce ma opreste “sa inchid” la ora 5, cand e clar ca niciodata lista de task-uri nu are sfarsit si mereu intervine o urgenta mai urgenta decat ultima urgenta? De ce ma stresez atat, cand nu mi se poate reprosa ca nu imi fac treaba in timpul programului de lucru? Nu, nu am muncit niciodata pe branci, doar de frica de a nu fi “data afara”. Oriunde am lucrat, am avut confirmarea lucrului bine facut si a ideii ca “omul sfinteste locul”. Evaluarile primite in firmele unde am muncit au fost mereu peste “meet expectiations” si, chiar daca partea materiala nu a fost mai mereu un factor motivant, eu stiu ca m-am straduit cat am putut sa dau ce aveam mai bun la fiecare loc de munca.

Scormonind dupa un raspuns care sa faca sens, vocea interioara, cea care ne vorbeste cand ne ingaduim sa o auzim, mi-a spus: Nu te opresti pentru ca inseamna sa recunosti ca nu esti destul de buna“. Am protestat imediat: “Nimeni nu imi spune ca nu sunt destul de buna”! “Ba tu iti spui asta! Si crezi ca daca nu ai stors si ultima picatura de energie pentru inca o indatorire din ziua respectiva, inseamna ca nu ai facut chiar TOT“.  

M-am gandit mult. Si vad acum unde am de lucru cu mine insami: sa accept ca abordarea “TOTUL SAU NIMIC” imi face rau. Mult rau. Am de invatat sa spun stop, inainte de a ma epuiza fizic si psihic, fara sa simt ca “daca nu am rezolvat TOT, inseamna ca nu e de ajuns sau mai rau, inseamna ca nu am facut nimic“. Vad acum ca mi-am construit in ani de zile de munca o imagine care sa justifice ideea de a “munci pe branci”, doar pentru a capata in proprii ochi cateva bile albe.

Desigur, solutia nu e sa renunt la job-ul pe care il fac (mai ales ca am dovezi ca abordarea “TOTUL SAU NIMIC” am avut-o la fiecare loc de munca), ci sa imi fac treaba cum pot mai bine, fara sa ma simt vinovata ca in multe zile nu voi putea rezolva TOTUL.

Si asa mi-a aparut gandul ca poate la fel li se intampla si celor care stiu ca au o problema, celor care vor sa schimbe ceva, dar cand primesc un raspuns, aleg sa creada ca daca nu fac totul “ca la carte”, nu are niciun sens sa se apuce de schimbari. Poate ca sunt oameni care decat sa admita ca vor putea schimba 70% din felul in care mananca, aleg sa nu schimbe nimic, pentru ca daca nu schimba 100%, atunci nu va conta. Ori poate ca exista oameni care stiu ca nu pot sa se angajeze la a se misca zilnic 20 de minute si atunci resping orice angajament, nedandu-si practic nicio sansa.

De asemenea, cred ca aboradarea “All or Nothing” (“Totul sau nimic”) poate sa fie un factor extrem de benfic pentru unii oameni, abordare care sa ii motiveze si sa ii ajute sa ramana constanti si consecventi in ceea ce fac, cu mari satisfactii. Asta pentru ca nicio abordare nu e “rea” sau “buna” in sine. Dar trebuie vazut ce efect are asupra ta: iti face bine sau nu?

Am mai observat ceva in ultima vreme: cand primesti posibile solutii (mai ales cand solutiile vin gratis), primul imbold e sa cauti in acele solutii motive sa nu le aplici. Mintea va face tot posibilul sa te convinga sa vezi DE CE LA TINE NU VOR FUNCTIONA ACELE SOLUTII. Iar primul motiv pentru care mintea ne convinge de asta este faptul ca, in proprii ochi, nu ne consideram destul de buni (destul de motivati, ambitiosi, cu vointa etc) pentru a face schimbari si a implementa solutii care sa si functioneze.

Pentru mine a fost o mare revelatie sa vad unde am de lucru. Si cred ca asta e cel mai important in orice experienta: sa tragi o concluzie, ca sa decizi ce faci mai departe. Nu o concluzie finala (pe aceea probabil o tragem doar la finalul vietii), dar una care sa ajute in a ne fi mai bine cu noi insine si cu viata pe care o avem de trait.

6 thoughts on “Ce am invatat dupa 6 saptamani de #liorismechellangeformindandsoul

  1. Buna seara! Va multumesc pt toate articolele scrise pe site, pe care le tot urmaresc! Acelasi lucru patesc si eu: TOTUL SAU NIMIC! De ceva timp am inceput sa mai pun frana si sa cred ca si pauzele fac parte din viata! 🙂
    Cu recunostinta,
    Elena N

    Like

  2. Direct în plex m-a lovit ” Totul sau nimic.”
    Asta am pățit eu…am lasat- o mai moale și apoi am revenit la vechile obiceiuri….
    Mi-am amintit, zicea cineva, nu mai știu cine, ca totul e o călătorie….(sau ceva asemănător)… ideea era de a continua, chiar dacă uneori mai calci pe bec ssu după o meritată pauză, important sa nu renunți la visul tău.
    Mulțumesc!!! Voi continua cursa…
    Aștept continuarea!!!

    Like

    1. Crina, te referi la continuarea provocarii de pe Facebook? Daca da, ar trebui sa spun ca, cel putin pentru moment, am renuntat. La provocare, nu la altceva. Dar daca pot ajuta cu ceva pe cineva, sunt aici. 🌸

      Like

  3. Lioara mea draga,
    Cu respectul cuvenit iti spun ca, ma inclin cu iubire fata de tine si fata de tot ceea ce am invatat in acesti ani de la tine.
    Am sa-ti scriu zilele urmatoare un email intrucat nu doresc sa impartasesc dect cu tine cele cateva idei pe care le simt.
    Multumesc inca odata pentru sfaturile si raspunsurile primite de fiecare data cu iubire si mult folos.Nu am raspuns provocarii tale pe Facebook dintr-un singur motiv-NU am Facebook.Te citesc si te urmaresc cu drag ori de cate ori pot.
    In ultimele 3saptamani am fost foarte ocupata cu mama pe care era sa o pierdem de 2 ori pana acum(infarct cerebal)
    Iti doresc sa te poti ridica repede si sa te refaci cat mai bine.Cu iubire Oana TM.

    Like

Leave a Reply to Elena N Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.