Cand totul a prins contur, cand ne-a fost clar ca lucrurile chiar se intampla si ca urma sa ne mutam in alta tara, am inceput sa ma uit la ce aveam in jur cu alti ochi. Ma intrebam cand aveam sa revad tot ce eram obisnuita sa vad si in ce fel, lipsindu-ma de toate astea, avea sa se schimbe viata mea, viata noastra.

Momente care inainte erau lipsite de importanta, acum le percepeam cu totul diferit; de exemplu, felul in care lumina de afara strabatea draperia groasa din living, in timp ce faceam abdomene pe covor; sau zgomotul pe care il facea hota, cand gateam, ori felul in care se inchidea usa de la intrarea in casa…Ma surprindeam gandind ca nu o sa mai aud, nu o sa mai vad lucruri atat de familiare mie…Le constientizam pe toate cu sange rece si, in acelasi timp, inima mea nu putea pricepe cum de se intamplau toate astea. Chiar ma desparteam  de ceea ce cunoscusem atat de intim pana atunci?

Cei mai multi ne-au felicitat pentru decizia luata. Dar familia nu intelegea de ce facem ce facem: “Aveti o casa mare si frumoasa, aveti job-uri bune (adevarul era ca eu abia “scapasem” de naveta la Ploiesti, dupa 5 ani si jumatate, relocandu-ma la doar 20 de minute de casa); aveti tot ce va trebuie”!

E greu sa explici. E greu pentru ca toti vorbeau de partea materiala a vietii, ori nu acest aspect ne impinsese sa ne dorim o schimbare majora. Poate ca tocmai pentru ca traiam intr-un oarecare confort material, ca nu (mai) vietuiam cu grija zilei de maine neaparat, asta ne-a dat ragaz sa ne gandim si la alte aspecte ale vietii, pe care ni le-am fi dorit a fi altfel si realizam ca tara noastra nu le va putea indeplini nici in alte zeci de ani, pentru noi si, mai ales, pentru copiii nostri, oricat am fi muncit si oricat de sus ne-am fi tinut sperantele (ah, dar azi, dupa evenimentele din Romania, la aproape 30 de ani de la Revolutie, indraznesc sa sper din nou).

E greu sa explici cum lasi in urma o casa si o gradina pentru care ai muncit atatia ani, pe datorie, pe care ai ingrijit-o cu mana ta, gandindu-te si sperand ca acolo iti vei petrece anii de pensie, ca acolo vor veni nepotii si copiii. Cumva insa, stiam ca asta era sansa mea sa exersez detasarea de lucruri si, mai ales, de ideea de “a mea / al meu” (casa mea, locul meu, radacinile mele, tara mea, familia mea, prietenii mei, job-ul meu etc).

La curatenia generala de dinaintea plecarii, am fost surprinsa sa constat cate se adunasera, desi in mod constant, an de an, am donat haine si alte lucruri; si asta in conditiile in care noi nu suntem deloc innebuniti dupa cumparaturi. Am donat (din nou) saci de imbracaminte, incaltaminte, vesela si alte obiecte din casa. Pentru ca, casa in care urma sa locuim in UK e chiar mica, a trebuit sa fac un triaj foarte serios, inclusiv in biblioteca. Acolo cred ca a fost cel mai greu, pentru ca eram atat de atasata de cartile mele, stranse cu pasiune, timp de o viata; am daruit cam jumatate din ele (printre care multe volume din copilarie si din adolescenta); o foarta mica parte a ramas acasa, iar restul am adus cu noi, pentru ca erau destule carti, de care, eu cel putin, nu m-am putut desparti. La final, am urcat in podul casei din Corbeanca vreo 2-3 cutii cu amintiri, mai ales cu obiecte din adolescenta mea si a lui Catalin (scrisori, casete audio, cateva carti vechi, jurnale) si din copilaria mica a fetelor.

La vreo doua saptamani de la momentul mutarii, am constatat ca o parte din hainele fetelor erau cu totul inutile in noul context (in special rochitele si fustitele Evei…Gia oricum nu prea purta asa ceva…). In primul rand, aici, copiilor nu le este permis sa poarte altceva decat uniforma scolara, asa ca am scapat de preocuparea hainelor zilnice pentru scoala si mai ales de competitia…brand-urilor. Apoi, activitatile lor se desfasoara mult afara, in natura (inclusiv petrecerile de copii), asa ca rar vad copii aranjati si incorsetati in haine doar de dragul artei. De fapt, copii, adolescenti si adulti, cam toti aleg comoditatea, in locul oricarui fashion trend. De aceea, alt sac de haine s-a dus curand catre cei in nevoie (aici e foarte usor sa donezi; dar despre asta, cu alta ocazie).

…

Recunosc ca am crezut ca imi va fi greu sa ma despart de florile din curte, de copaci, de casa in sine, de multe dintre hainele mele, de strada noastra. Am crezut ca va fi dificil sa locuiesc (iar) cu chirie, intr-un spatiu mult mai mic, intr-o tara complet straina noua, dupa ce ani de zile ne zbatuseram sa fim…proprietari acasa, in Romania, dar si sa schimbam in bine, macar putin, comunitatea in care traiseram ani buni. Si iata ca acum, le lasam pe toate, plecand spre necunoscut…

De fapt, acesta a fost aspectul usor al mutarii; mai exact, nu mi-a fost greu sa las in urma partea materiala a vietii noastre, sa renunt la tot ce construiseram cu truda timp 20 de ani. Cu oamenii a fost mai greu (dar despre asta, data viitoare…).

…

Pentru cei care au ales sau au fost nevoiti sa o ia de la capat ori sa isi continue vietile departe de tara, cum a fost despartirea de…acasa?