De-acum un an, de cand am inceput experienta cu postul total, e prima data cand am tinut post cu apa si ceai pentru 84 de ore. In ultimele luni, saptamanal, am tinut un soi de post intermitent: adica in fiecare zi de luni, intre 24-42 de ore, si in fiecare zi de vineri, intre 17-20 de ore. Sigur, au fost si zile cand nu am tinut post deloc, cum a fost in perioada sarbatorilor de iarna.

Zilele astea, am simtit ca sunt pregatita sa incerc mai mult, asa ca duminica trecuta am mancat ultima masa pe la ora 18.30 (fructe) si apoi, pana joi dimineata, cand am baut suc de morcovi si sfecla rosie, am consumat doar ceai si apa cu lamaie.

Consider ca m-am documentat bine intr-un an de zile, pe subiectul asta, si cam stiam la ce sa ma astept, mai ales ca am luat-o treptat, cu postul intermitent. Surpriza a fost ca nu a fost greu. Nici foarte usor, dar in niciun caz greu.

In prima zi de post, luni adica, corpul meu era programat pentru pauza de alimentatie, asa ca nu m-am resimtit in niciun fel, iar noaptea de luni spre marti am dormit adanc, vreo 6 ore si jumatate. Marti dimineata am facut vreo 30 de minute de gentle yoga si am baut apa cu lamaie. Toata ziua am avut o stare foarte buna si am simtit nevoia sa rad mult, mai ales marti dupa amiaza. 🙂 Desi am avut o oarecare stare de usoara plutire, nu era nimic neplacut. Eram doar un pic …high. 🙂 Abia spre seara am simtit vreo 5 minute gol in stomac (pe la ora 19, cand ar fi trebui sa mananc, in mod normal). In orice caz, mintea mi-a fost foarte alerta si nu am avut deloc, toata ziua de marti, somnolenta sau vreo durere. Pe seara, am observat ca urina se inchisese la culoare si avea si un usor miros. A fost singurul moment cand am observat asta.

Dupa serviciu, m-am dus marti seara sa fac cumparaturi. De obicei, la finalul zilei, se intampla, cand intram in magazin, sa ma inunde mirosul de pui la rotisor si de paine calda, asa incat sa simt foame si dorinta sa ajung mai repede acasa, sa mananc ceva. Acum cred ca ce simteam era pofta, in niciun caz foame. Ei bine, de data asta, mi-era cu totul indiferent orice miros sau imagine. Iar m-a luat prin surprindere, faptul ca nu pofteam la nimic.

Acasa, am pregatit salatele pentru fete si pentru Catalin si lintea (one of my favorites), gatita de mama. Din nou, nu am simtit impusul sa mananc.

Marti noaptea m-am trezit de vreo 2-3 ori sa merg la baie (normal, bausem cred peste 3 litri de lichid; am observat ca, la post, simt nevoia sa beau muuult mai multe lichide, decat intr-o zi in care ma alimentez cu hrana solida). A fost greu sa readorm; cadeam in vise, dar ma trezeam la scurt timp. In capul meu, exista un radio, care sarea de la un post la altul, foarte rapid. Altfel, ciudat, in interiorul meu, nu eram nelinistita la gandul ca nu dorm profund, ba chiar simteam o liniste totala, foarte reconfortanta. Miercuri dimineata, cand m-am dat jos din pat, eram oarecum ametita si simteam ca am pulsul sus. La baie, in oglinda, am observat ca aveam pielea obrajilor roz si privirea extrem de limpede si de odihnita. Acest lucru mi-a dat deja o stare de bine. 🙂

Am baut apa si am facut 30 de minute gentle yoga. Pana la finalul exercitiilor, facute lent si oprindu-ma cand simteam ca e nevoie, eram foarte alerta si cu stare buna. Drumul pana la Ploiesti l-am petrecut, in timp ce sofam, ascultand muzica simfonica si cu o liniste interioara foarte placuta. Nu m-am simtit deloc obosita ori somnoroasa, cum mi se mai intampla uneori, desi nu dormisem tocmai bine (normal, corpul meu nu mai cunoscuse 2 nopti dormite pe burta goala si probabil ca, nivelul de cortisol crescuse).

Desi citisem ca a treia zi de post total e cea mai grea, la munca, miercuri, m-am simtit destul de bine si cu mintea si privirea limpezi. Totusi, simteam nevoia sa ma misc mai incet decat de obicei, mai ales cand ma ridicam, de parca corpul nu tinea pasul cu intentiile mele. Insa nu era neplacut, mai ales ca eu, din pricina anemiei, cunosc starea de ameteala, data de lipsa de oxigenare, iar acum starea era diferita.

Nu mi-a fost deloc foame, ceea ce iar m-a surprins si nu am experimentat absolut nicio durere sau slabiciune. Miercuri seara mi-a fost mai greu acasa. Mama gatise la cuptor ardei umpluti cu orez integral, verdeata, morcov si branza tofu, iar in casa mirosea bineeeee. Am pregatit din nou salatele si cina si, pentru prima data, chiar am simtit pofta sa mananc. Pofta, dar nu foame. M-am multumit cu un ceai, baut la masa, alaturi de ai mei. 🙂

Miercuri noaptea, spre joi, a fost destul de ok. M-am dus la baie doar o data si, desi apoi a fost greu sa readorm o lunga vreme, am mai prins cred cateva ore de somn profund, pana dimineata, cand m-a trezit ceasul (ceea ce nu mi se intampla; de obicei, ma trezesc inainte de alarma). Pulsul meu era iar pana la cer si simteam o oarecare slabiciune in corp, ca dupa o stare de boala. Am baut apa cu lamaie, dar am adaugat de data asta chlorella si pudra de orz. La primele inghitituri, am simtit o usoara stare de greata. Am facut cam 25 de minute de exercitii low impact, in ritm lent, timp in care am baut foarte incet din paharul de apa.

Mi-am facut apoi sucul de legume, din care am sorbit incet, incet, vreo 350 de ml. De obciei, beau cam 500 de ml, dar am zis ca e mai safe sa fie o cantitate mai mica. A disparut cu totul starea de greata, iar drumul pana la munca si toata dimineata, pana la pranz, cand am mancat doua portocale si un pic de pomelo, nu am simtit nimic deosebit. Ma asteptam ca fructele sa imi dea o placere papilara intensa (asa cum simt, in mod normal, cand mi-e foame), dar nu a fost asa.  Era ca si cum mancasem si in urma cu doua ore.

Seara, acasa, ideal era sa consum tot fructe, dar nici macar nu mi-am propus. Mama gateste prea bine. 🙂  Am inceput cina cu salata si apoi am mancat ce gatise mama, desi foame nu-mi era. Am mancat doar de pofta si clar, mult mai mult decat aveam nevoie. Dupa ce am mancat, am realizat ca ma simt usor trista…sau melancolica, fara chef de nimic, ceea ce nu se intamplase toata saptamana. Toata seara m-am simtit tulburata, la un nivel subtil si inexplicabil rational. Dar despre asta, in articolul viitor…

M-am bagat in pat cu stare ciudata si am dormit destul de prost, desi, de data asta, cu burta plina. Nici trezirea nu a fost una plina de energie. Nu am avut chef nici macar de fitness, ceea ce nu mi se intampla. Intr-un fel, pot zice ca seara de joi si dimineata de vineri au fost cele mai grele momente din saptamana asta. O saptamana plina de tot felul de trairi si momente, din care eu cred ca am invatat multe lucruri de folos. Mai jos, cateva din concluziile acestei saptamani: 

Obisnuiesc de multi ani sa imi curat limba cu o lingurita, inainte de periajul dintilor, dimineata si seara. Ma asteptam ca depunerile de pe limba sa fie mai evidente acum, dar nu a fost asa; desi nu pot spune ca limba era chiar roz, nici incarcata nu era.

Legat de greutate, nu m-am cantarit prea des, mai ales ca imi aminteam de asta dupa ce bausem deja o multime de apa. Cred ca am “dat jos”in jur de 3 kg. Simt ca hainele sunt mai lejere pe mine, mai ales in jurul taliei, dar nu vad o schimbare dramatica, ceea ce ma bucura.

Ca de fiecare data, miscarea fizica, oricat de “slow” a fost ea zilele astea, m-a ajutat foarte mult, fizic si mental. Efectiv, dupa 30 de minute de gentle yoga sau alt tip de exercitii fara intensitate, eram din nou energica si cu mintea clara.

Sunt convinsa ca, daca as fi avut oportunitatea sa petrec timp la aer, sub soare si in adierea vantului, ci nu intr-un birou, in fata calculatorului, starea fizica, mentala si emotionala ar fi fost mult mai buna. Dar chiar si asa, pe toata perioada aceasta, in interiorul meu a existat o liniste, care s-a pastrat zilnic si s-a evaporat, in mod ciudat, exact cand am mancat. Oricum, starea asta interioara de bine, avuta pe timpul postului, m-a ajutat sa imi duc la bun sfarsit fiecare zi la job, condusul zilnic timp de 2 ore si serile in familie, chiar daca nu mancam alaturi de ai mei, ca de obicei.

In afara pulsului ridicat, care m-a deranjat noaptea si la trezire, singurul simptom neplacut a fost durerea din gat, care se manifesta uneori, de cand tin post intermitent si care, zilele astea, s-a intensificat destul de dramatic. Simt nevoia sa expectorez, mai ales dupa sport. Ma minunez cate mucozitati se pot elimina!  De parca toata viata as fi fumat si as fi mancat mici pe gratar. 🙂 Totusi, joi dimineata, nu mi-am mai simtit gatul dureros si uscat, mai ales dupa ora 10. Se eliberase considerabil.

Mi-am propus sa incerc sa tin de 2-3 ori pe an si un post mai prelungit, pe langa postul intermitent saptamanal, care e deja o rutina. Asta daca simt ca organismul meu permite acest lucru. De ce as vrea sa fac asta? Din multe motive, expuse in cateva articole de pe blog, insa nu numai. In timp, mi-am dat seama ca genul asta de experiente ma aduc mai aproape de mine, de corpul meu si de felul in care el functioenaza. Knowledge is power, dar experienta proprie este de-a dreptul cruciala, atunci cand vrei sa te cunosti si sa schimbi, ca sa te poti ajuta pe tine insuti. E un proces lung si nu mereu placut si, de multe ori, presupune sa iesi din confort, dar el mi se pare extrem de necesar, atunci cand ti-ai propus sa devii cea mai buna varianta a ta. 🙂

Pana la urmatorul articol, te salut si te astept sa impartasesti cu Liorisme din experienta ta legata de postul total. Stiu ca fiecare corp si fiecare suflet reactioneaza diferit, in functie de nivelul la care se afla, dar cum sunt pasionata de subiect, m-as bucura mult sa stiu de ce aleg oamenii sa faca asta si ce au experimentat in timpul postului total