Anul acesta, premiul Nobel pentru medicina a fost castigat de Yoshinori Ohsumi, de la Institutul Tehnologic din Tokio, pentru descoperirile legate de autofagie și regenerare la nivel celular.
Cand am citit aceasta stire, m-am entuziasmat peste masura, ca si cum cineva mi-ar fi confirmat ca Mos Craciun exista! 🙂 In sfarsit, adevaruri simple, dar fundamentale, despre cum functioneaza corpul uman si despre procesele de curatire si de vindecare prin care acesta trece, atunci cand noi nu ii stam in cale, sunt recunoscute si chiar premiate!
Si iar ma gandesc cum vesti, in aparenta, nu tocmai bune, m-au impins, acum cateva luni, sa vreau sa stiu mai mult. Am ajuns astfel sa citesc si sa vizionez o multime de documentare despre postul total, postul intermitent si benefiicile lor (am inceput sa scriu, acum ceva vreme, pe acest subiect, o serie de articole aici si doar timpul limitat ma opreste in impartasirea informatiilor intr-un ritm mai rapid), despre calorii, insulina, chetoza, sistem nervos parasimpatic si simpatic si despre AUTOFAGIE, ca proces esențial de răspuns celular la înfometare și la alte tipuri de non-chronic stress, cum ar fi sportul. Cand citesti cuvantul infometare, te rog sa nu te gandesti la ceea ce crezi ca e FOAMEA! Aici e vorba despre stres nutritional (altii denumesc asta “emotie digestiva”), indus prin pauza alimentara pe perioade mai scurte sau mai lungi de timp, pentru ca procesul de autofagie sa se declanseze. Iar cand spunem STRES, nu ne gandim la stresul mental, ci la disconfort fizic (sport, “foame”), pe termen relativ scurt, dar care aduce beneficii de nepretuit pe termen lung si foarte lung.
Multe din credintele pe care le aveam in urma cu nici macar un an, s-au reasezat in mod drastic. Spre exemplu, credinta ca micul dejun trebuie sa fie masa principala a oricarui adult (cu copiii, e alta discutie). Ca fara mic dejun, un adult va fi lesinat si lipsit de energie pe tot parcursul zilei sau macar pana la pranz, cand va manca o noua masa bogata: pranzul.
Stiu ca nimeni nu detine adevarul absolut si stiu ca poate, la anul pe vremea asta, voi fi intr-o alta etapa. Dar mai stiu ca, acum, totul face sens; cand aplici si vezi cum se adapteaza si cum raspunde corpul tau la un nou mod de a gandi si de a trai, nu poti decat sa fii uimit, iar si iar, de cat de simplu si de perfect suntem construiti si cum societatea si consumerismul in care traim complica totul, facandu-ne sa credem ca avem nevoie de chestii din afara noastra pentru a ne vindeca ori pentru a ne bucura la cote maxime de viata! Abia astept sa impartasesc cu tine tot ce aflu si ce experimentez!
Dar sa ne intoarcem la premiul Nobel pentru medicina si motivul pentru care japonezul Yoshinori Ohsumi l-a castigat anul acesta. Inca din anii ’80, biologul japonez s-a folosit de un element extrem de simplu pentru a-si pune in practica teoriile: acesta a folosit drojdie (frecvent folosita ca model al celulelor umane), pentru a identifica genele care contribuie la mecanismul de autofagie, termen ce provine din două cuvinte greceşti, care înseamnă “auto-devorare”. Autofagia este un proces fundamental al materiei organice, prin care celulele se degradeaza, se recicleaza si se repara pe ele insasi. Prin acest mecanism, care se declanseaza la înfometare și la alte tipuri de non-chronic stress, celule neviabile sunt identificate, iar părţi folositoare sunt descompuse pentru a genera energie sau pentru a crea noi celule. Dupa acest prim pas, Ohsumi a continuat cercetarea pentru a dovedi ca aceleasi mecanisme de reciclare si de regenerare au loc si in cazul celulelor umane.
Conceptul de autofagie isi are radacinile in anii ’60, cand observațiile au arătat că o celulă își poate distruge propriul conținut, trimițându-l în membrane denumite vezicule, către o zonă destinată reciclării, dar importanţa fundamentală a autofagiei în fiziologie şi în medicină a fost recunoscută abia odată cu cercetările lui Yoshinori Ohsumi, în anii 1990. Pe scurt, celulele creaza un „sac” de tip veziculă, ce este transportat către un compartiment de reciclare, numit lizozom, unde conținutul se degradează. Lizozomul este, asadar, un compartiment specializat, ce funcționează ca un punct de lucru pentru degradarea constituenților celulari. (Cercetătorul belgian Christian de Duve a primit premiul Nobel pentru Medicină în 1975, pentru descoperirea lizozomului.). Procesul oferă resurse pentru energie, dar și pentru crearea de noi componente ale celulei.
Descoperirile lui Ohsumi sunt importante pentru înțelegerea regenerării celulare, în caz de infecție sau de lipsă de hrană. S-a demonstrat că în Parkinson, în Alzheimer, în diabetul de tip 2 și în alte boli ale bătrâneții există legături cu o autofagie deficitară, iar mutațiile în genele autofagiei pot cauza boli genetice. De asemenea, disfuncționalitățile în mecanismul de autofagie sunt legate de apariția cancerului. Celulele pot folosi autofagia pentru a elimina proteinele deteriorate, un mecanism de control care este esențial pentru contracararea consecințelor negative ale îmbătrânirii.
(In filmuletul de mai sus, poti urmari rezultatul colaborarii unice dintre un biolog celular, un copozitor, un coregraf si un ilustrator stiintific, in incercarea de a-i ajuta pe studentii Univeritatii din Michigan si pe altii, sa inteleaga procesul complex al autofagiei).
Ohsumi discuta în 2012 despre acest mecanism, susținând că ”pe măsură ce înțelegem mai multe despre autofagie, descoperim că nu este o simplă reacție la lipsa de hrană. Procesul contribuie la o serie de funcții fiziologice, precum inhibarea celulelor canceroase și încetinirea îmbătrânirii celulare, eliminând patogenii și curățând interiorul celulelor.” Prin urmare, autofagia este un proces esențial de răspuns celular la înfometare și la alte tipuri de stres. În cazul infecțiilor, autofagia poate elimina bacteriile și virusurile care invadează celula (iata de ce, as adauga eu, desi pentru copii nu e recomandat postul total, in caz de infectii, pauza alimentara poate face minuni). Autofagia contribuie, de asemenea, la dezvoltarea embrionară și la diferențierea celulelor.
Yoshinori Ohsumi s-a născut în 1945, în Fukuoka, Japonia, și este profesor la Institutul de Tehnologie din Tokyo din 2009.
Surse articol:
https://www.nobelprize.org/nobel_prizes/medicine/laureates/2016/press.html
Liorisme 