Getting Ironed (XVI). Where I am NOW

In urma rezultatelor “de speriat”, de la analizele din primavara, nemastiind bine spre ce se ma mai indrept (pe langa toate cate le faceam), prin martie, am apelat la OFT, o tehnica de masaj, care mi-a adus multe beneficii. Ce frumos iti scoate in cale Dumnezeu, oamenii de care ai nevoie! Cu ajutorul lui Lucian, a mainilor lui maiestre, dar si a conectivitatii pe care am avut-o cu el din primul moment, am primit ce aveam nevoie cel mai mult in acea perioada: relaxare. Fetele noastre spun ca Lucian seamana cu Mos Craciun. 🙂 Iar “Mosul” stie intotdeauna unde sa maseze, ce gand sa iti trimita si ce vorbe sa rosteasca (asta si pentru ca Lucian e maestru in multe “discipline”).

Nu am sa intru prea mult in detalii legat de aceasta experienta, dar am sa spun ca, la prima sedinta, am avut reactii fizice si emotionale, pe cat de neasteptate, pe atat de puternice si de…eliberatoare: am plans, am ras, m-am scuturat de frisoane, toata gama…Lucian, discutiile cu el (stia atat de simplu si de frumos sa imi spuna: “esti ok”…), dar si masajul au contribuit cu siguranta la acceptarea si linistea de care vorbeam in articolul trecut. Tot din martie, papilele mele gustative si-au revenit miraculos (limba “arsa” ar fi un simptom clasic al anemiei cronice, ori aceasta si-a revenit, dupa ani de zile, exact cand nivelul hemoglobinei era mai scazut ca niciodata!) De atunci, pot sa simt ce mananc, fara sa am dureri si arsuri. Pfiiii, ce usurare!

Dupa alte 4 luni de baut sucuri, completate cu Liquid Iron, am refacut analizele (in octombrie). Stiam ca va fi mai bine, pentru ca, pe langa linistea ce se asezase in mine, reluasem exercitiile de tip cardio si imi era deja mult mai usor sa le fac. Da, lucrurile aratau mult mai bine: de la 5, 4 (in iunie 2016), hemoglobina era acum 8,7 g/dL; feritina (care arata cantitatea de fier stocată de către organism) crescuse de la 2.1, la 4.1 ng/mL. Tot foarte putin, dar se dublase! Sideremia (cantitatea de fier din sange) arata cel mai bine (niciodata, de 15 ani incoace, nu am avut aceasta valoare): 116, fata de 14 g/dL (!), cat era in iunie. E, se parea ca faceam bine ceva. 🙂

De la 1 noiembrie, am renuntat la Liquid Iron si l-am inlocuit cu Floradix, o tinctura din plante, care sper sa sustina nivelul de fier si pe care il adaug in paharul cu suc de legume in fiecare dimineata. Ma simt mult mai confortabil sa stiu ca folosesc un supliment din plante. Voi relua analizele, dar abia peste cateva luni.

Stiam de multa vreme ca organismul consuma cea mai mare parte din energie cu masticatia, absorbtia, digestia si eliminarea, dar nu ma gandisem ca doar niste fructe si ceva seminte si nuci, ma vor tine asa de alerta, cu creierul limpede toata ziua si cu energie sa fac tot ce imi propun (desi, atunci cand ai anemie, s-ar zice ca esti lipsit de vlaga si putere toata ziulica, nu-i asa?). Am reluat cercetatul subiectului POST TOTAL. Am vazut si revazut documentare si tot felul de filmulete pe Youtube, am citit multe articole si a inceput sa imi fie clar de ce ma simteam atat de bine cu atat de “putin” (but less is more, actually). Vedeam si la Catalin, care tine 1 sau 2 zile de 24 de h de post total pe saptamana, ca era mai activ fizic ca oricand inainte si ca se recupera mult mai usor dupa alergat, inot sau biciclit.  (In plus, de mai bine de o luna, a renuntat si el la micul dejun si are doar doua mese pe zi). Si, ceea ce unii ar numi imposibil, psoriazisul (tot o boala autoimuna), cu care a fost diagnosticat in urma cu aproape 20 de ani, a disparut de vreun an si ceva.

La final de octombrie, tot ce studiam de luni de zile, a fost incununat cu stirea ca anul acesta, premiul Nobel pentru medicina a fost castigat de Yoshinori Ohsumi, de la Institutul Tehnologic din Tokio, pentru descoperirile legate de regenerare la nivel celular si de autofagie, ca proces esential de raspuns celular la infometare si la alte tipuri de non-chronic stress, cum ar fi sportul. Pfiiiii! Deci stiinta era de acord (sau, mai bine zis, recunostea dupa ani si ani) ca sportul intens si postul contribuie la o serie de functii fiziologice, precum inhibarea celulelor canceroase, incetinirea imbatranirii celulare, regenerarea tesuturilor bolnave, la vindecare (inclusiv a bolilor autoimune), dar si la obtinerea de energie! Industria farmaceutica si cea alimentara ne inunda cu mesajul ca energia asta o obtinem din afara noastra. Ei bine, nu e asa! Energia adevarata o obtinem accesand rezervele interioare, de exemplu, cele de grasime (la care totusi nu ajungem niciodata, pentru ca asta inseamna un pic de flamanzire mentala si sport intens). Problema cu care se confrunta intreaga planeta este excesul, fiindca organismul uman a uitat sa arda si, in schimb, e stimulat, continuu, sa depoziteze. Si asta pentru ca, cred eu, frica de foame a oamenilor e aproape la fel de puternica, ca cea de moarte.

Iata de ce, din octombrie, am reinceput sa tin post total, fara sa mai am vreo urma de indoiala ca, avand anemie, asta imi face rau. Sistemul meu digestiv si pancreasul nu pot decat sa beneficieze in urma pauzei alimentare de 36-40 de ore (in articolele viitoare, pe tema postului, vom descoperi impreuna mai multe chestiuni legate de ketoza, autofagie, insulina, grasimi, claritate mentala etc.).

Asadar, fiecare zi o incep, fara exceptie, cu un pahar mare de apa, in care s-a odihnit peste noapte lamaie si in care adaug pudra de orz sau de iarba de grau, chlorella ori spirulina si pudra de canepa, in zilele cu sport. Ziua de luni vine cu pauza totala: nu mananc nimic pana marti si nu fac sport (cel mult, vreo 15 minute de stretching). Intreaga zi consum doar apa si ceaiuri, pana marti dimineata, cand imi incep ziua cu apa, lamaie si “ierburi”, apoi continua cu aproximativ 45 de minute de yoga, iar pe la 6.30 beau un pahar mare cu suc din morcovi, sfecla rosie, telina etc + Floradix. La pranz, mananc fructele, cu nuci, seminte.  Seara mananc o salata generoasa si mancare gatita, fara carne. La fel, miercurea si joia, cand in programul de dimineata intra cam 45 de minute de fitness, +/- yoga.  Vinerea dimineata fac 20 de minute fitness si 20 de minute de yoga, insa iau o pauza de la sucul de legume; mananc abia la pranz, fructele. Sambata si duminica fac cel putin o ora de fitness, urmata de suc de legume. Altceva, de obicei, nu mananc pana la pranzul cu familia,  iar seara mananc salata sau fructe, ori ce ma inspira. Sau nimic, pana marti. 🙂 Acesta este programul meu actual, dar incerc sa nu fiu rigida in niciun fel. Sunt pregatita, daca intr-o zi nu ma simt in stare sa sustin tot ce imi propun, sa renunt si sa aman sau sa schimb.

Prin februarie trecut, cand mai incercasem postul intermitent, in ziua de post (chiar daca atunci mancam totusi o masa de fructe dimineata), aveam probleme cu somnul, creierul meu fiind prea alert; corpul s-a adaptat intre timp, fiindca acum adorm bustean, chiar si dupa mai mult de 25 de ore de post total. Ok, nu prea dorm mai mult de 6 ore si jumatate, deci pe la 4.30 ma trezesc, dar ma simt foarte bine cu atat si asta e ceea ce conteaza.

Cu siguranta iti voi impartasi din experienta mea, pe masura ce trece timpul si acumulez mai multe.

Ma tot gandesc, privind in urma: ce calatorie! Acum mai bine de 13 ani, din durerea pierderii socrilor mei, am inceput sa aplicam, incet, incet, schimbari in viata noastra si a copiilor. Apoi, acum mai bine de 3 ani, din frica pentru ca aveam o boala autoimuna, ceea ce a inceput cu o dieta pentru 1 an (fara zahar, alcool, fara proteina animala, fara cafea, faina alba, dar cu sport zilnic si alimente preponderent alcaline), a devenit parte din viata mea; si asta nu e putin lucru. Poate ca fara simptome si fara rezultate nasoale la analize, nu as fi facut aceste schimbari. Sau, nu stiu, le-as fi facut mult mai tarziu, cand poate as fi ajuns intr-o faza critica. Fata de perioada 2013-2014, acum pot si vreau sa imi ingadui exceptii, daca simt nevoia (desi, de multe ori, exceptiile nu imi mai dau satisfactia gustului).  Stiu ca asta nu imi va strica echilibrul, nici mental, nici fizic, fiindca echilibrul si dezechilibrul depind de mine, nu de ceva exterior mie.

In decursul anilor, am ajuns sa fac o adevarata pasiune pentru nutritie, sport, spiritualitate, pentru orice tine de om si ce inseamna el. Cam tot ce mi-a picat in mana,  in masura timpului destul de limitat, am citit sau am vizionat. Probabil ca, daca nu as fi avut aceasta curiozitate si acest resort interior, ar fi fost mai dificil sa sustin felul asta de viata si dorinta de a sti si de a experimenta continuu. Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce, asa se zice, iar mie, pasiunea asta interioara, mi-a usurat mult experientele de tot felul.

Acum, cand imi propun sa mananc, sa nu mananc ceva sau sa nu mananc deloc, ori sa fac miscare fizica de 6 ori pe saptamana, nu o mai fac neaparat cu gandul ca e bine pentru sanatatea mea (asta mi-e clar de multa vreme). Acum, o fac pentru ca toate astea sunt deja parte din mine. Pur si simplu, nu mi-e greu. Ba, din contra, rutina asta zilnica imi face atat de bine, incat abia astept sa imi incep ziua cu sport, cu suc proaspat, cu minte limpede si cu energie.

Acum, cand trebuie sa ies din propriul confort, chiar daca la inceput nu e usor, o iau ca pe un exercitiu de vointa, de intarire interioara si exterioara. Apoi, disconfortul se transforma in rutina si in oportunitatea de a ma cunoaste mai bine, la toate nivelele.

Acum, fac tot ce pot sa imi sustin vitalitatea si starea de bine (prin tot ce intreprind zilnic: “dieta”, suplimente, miscare, odihna, gand bun, observatie interioara), dar in rest, incerc sa ma predau. Nu ma mai agat de rezultate si de indreptarea vreunui “rau” prezent (cum ar fi, spre exemplu, rezultatul la analizele medicale). In acelasi timp, raman deschisa la orice informatie, la orice posibila schimbare.

Nu stiu cat voi putea pastra starea de acum, fizica, mentala si sufleteasca. Sper ca, cat mai mult. Tot ce stiu e ca ma aflu la acest nivel acum, il accept si ma bucur ca il traiesc. E atat de bine sa fii impacat cu prezentul!

Recunosc ca ACUM (am folosit cuvantul “acum” de 100 de ori in acest articol, ceea ce cred ca e foarte bine :-)), cand scriu aceste randuri, nu mai astept sa se produca vindecarea din faptul ca mananc “altfel” si nici nu mai sper sa gasesc solutii-miracol in carti, in meditatie sau rugaciune, ori in miscare fizica, in suplimente sau pe la doctori. Poate pentru ca sunt vindecata, adica sunt deja “acolo” unde e nevoie sa fiu ACUM?

Oricum, nu voi renunta la a manca “altfel” ori la a face sport, atata vreme cat voi simti ca toate astea imi fac bine. Voi continua mereu sa caut in mine, in carti, in oameni, in tot ce ma inconjoara, fiindca aceasta cautare e deja parte din cine sunt si, cel putin la nivelul la care ma gesesc ACUM, nu pot altfel. Insa pe toate acestea le percep ACUM doar sprijin in cresterea mea, si atat. Pentru ca sunt constienta ca Vindecarea adevarata, profunda, vine din interior spre exterior, si nu invers.

ACUM, ce imi doresc e sa pot trai cu TOT ce mi-e dat. Greu, usor, vreau doar sa ma bucur de ceea ce sunt eu (cu bune si mai putin bune), de ceea ce experimentez, sa fiu recunoscatoare pentru ce am (familie, casa, job), sa fiu mandra pentru tot ce realizez in plan spiritual, fizic si material. Poate ca nu reusesc de fiecare data, BUT I INTEND TO JUST LET GO AND LET GOD.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s