Viata ca un film…fotografic (VII)

Poza de mai jos e de la finalul clasei a VI-a, Scoala Generala 12, Tulcea. Pe mine ma gasesti in randul doi, a doua scolarita din stanga. Cu breton, perciuni si…mentiune. Slaba ca un tantar. Au fost ani grei, anii generalei. Dintr-un copil premiant, m-am trezit in clasa a V-a intr-o clasa formata din cei mai buni copii, alesi pe spranceana din toate clasele a IV-a ale scolii. Nu am inteles aceasta selectie; cert e ca pentru mine a fost o trecere grea. M-am simtit de multe ori depasita de modul de predare, de materii si in perioada aceea mi-a scazut mult increderea in mine. In toti cei patru ani, desi incercam sa ma ridic la nivelul celorlalti, mi-a fost, de cele mai multe ori, dificil.

Sfarsit de clasa a VI-a
1987. Sfarsit de clasa a VI-a, cu tov. diriginta Ivanov si colegii de la Scoala Generala nr. 12 din Tulcea

Acum, privind in urma, imi dau seama ca, de fapt, eram prea putin ingaduitoare cu mine insami; si asta fara motiv, fiindca, pe langa faptul ca nu eram ultimul copil din clasa la invatatura, eram extrem de activa: in primul rand, continuam Scoala de muzica inceputa printr-a II-a si care se gasea in celalalt capat al orasului. Numai eu stiu cat frig faceam iarna, tragand vioara dupa mine si punga cu partituri grele, pana in Cartierul 23 August, cand nu circulau autobuzele! Ajungeam atat de inghetata la ore, incat profesorul de vioara era nevoit intai sa ma incalzeasca, fiindca nici la Scoala de Muzica nu era caldura. Tin minte atat de bine cum imi lua palmele mele mici in palmele lui, frecandu-mi degetele amortite de frig! Tovarasul profesor Mislea…Ce amintiri! La Scoala de Muzica, pe langa cursuri de vioara, pian si teorie, cantam la Orchestra de muzica simfonica; apoi, la Casa Pionierilor si Soimilor Patriei, cantam ceva muzica “usoara” cu alti cativa colegi, iar la Scoala 12 din cartierul unde locuiam si invatam, cantam la taraf, muzica populara. Asta insemna ca participam la o gramada de spectacole, inclusiv la Cantarea Romaniei. 🙂 Dar insemna, mai ales, ca investeam timp si munca la repetitii. In plus, o vreme, am fost la un cerc de biologie (ma intreb cati dintre colegii mei de generala isi amintesc de el :-)), numit “Prietenii adevarului stiintific”; faceam si cursuri de balet si gimnastica…la care am renuntat, caci se suprapuneau cu lectiile de vioara.

Cu toate aceste activitati, mie mi se parea ca nu sunt destul de buna, desi nimeni nu se plangea de mine, nici la scoala, nici acasa. Se vede in poza ca nu eram intr-o perioada grozava. Cresteam si drumul impacarii cu mine insami si cu modul cum aratam, era abia la inceput. Mi se nazarea ba ca am par sarmos, ca am fata prea rotunda si sunt prea bruneta, ba ca am picioare prea subtiri… pana si pentru faptul ca aveam unghii boante ma consumam. 🙂 Admirand degetele si unghiile colegei mele, Lulu Kander, aceasta m-a consolat: “Lasa, tu ai par frumos”! :-))) Multumesc, Lulu! Nu am uitat. 🙂

Au trecut anii. Azi, la cei 41 de ani pe care i-am implinit foarte de dimineata, ma gandesc ca Dumnezeu a fost bun cu mine si continua sa fie, doar ca sufletul meu a cautat mereu raspunsuri, care nu-mi erau la indemana. Si poate de aceea am cerut de la mine prea mult, uneori. Mai mult decat era nevoie si decat se putea. Viata nu e perfecta. Nimeni si nimic nu e. Si totusi, totul e bine asa cum e. 🙂

Desi au trecut atatia amar de ani, imi amintesc cu mare placere aceasta piesa a lui Chesney Hawkes (inca un one hit wonder 🙂 ), care si azi ma umple de energie. Back in the ’90’s, nu prea stiam engleza, caci nu am studiat-o la scoala, si nu intelegeam mare lucru, dar nu am uitat melodia si azi, in plina maturitate, imi dedic versurile acesteia, cu intelegerea faptului ca totul e perfect exact asa cum este. Inclusiv eu. 🙂

“…No one can be myself like I can
For this job, I’m the best man
And while this may be true
You are the one and only you

I am the one and only
Nobody I’d rather be
I am the one and only
You can’t take that away from me…”

(Chesney Hawkes – The One And Only Lyrics)

…si ziua in care voi implini 61 de ani, sper sa mi-o incep la fel ca azi, alaturi de ai mei, facand miscare. 🙂

2015-10-25_08 49 58

4 thoughts on “Viata ca un film…fotografic (VII)

  1. Lioara,nu te cunosc personal insa m-am atasat de blogul tau ca timbrul de scrisoare:)si iti doresc ani frumosi,buni si bogati in cele importante sufletului tau!La multi ani!
    ps .citind postarea aceasta mi-am amintit cat de dificil a fost pentru multi traseul scolar in acei ani,cat era de anevoios si sa iei tramvaiul ca sa ajungi in capatul celalalalt al orasului ca sa nu mai vorbim de eforturile parintilor de a ne oferi ceva bun si frumos pentru viata noastra…azi ne ducem copii cu masinile 500 de metri pentru ca ni se pare frig la 11 grade dimineata…timpuri,generatii,evolutii,revolutii…

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s