Running with the rain

Vineri seara am luat-o spre Brasov, pentru intalnirea cu muntele. Ne-am cazat la prietena mea, Natasa (ti-o amintesti, cred, din Kum sa Faci sa nu Cedezi). Natasa ne-a primit in cochetul ei apartament de pe strada Neptun (!), zambitoare (desi era trecut de ora 22 cand am ajuns) si cu 16 kg mai putin decat in vara anului trecut, cand a mancat ultima ei cina la KFC, asistata de mine. 🙂

Am stat la povesti pana aproape de ora 1 noaptea, despre sport si alimentatie. Aveam de recuperat! 🙂 Ne-a povestit nu doar ca inca mananca fara proteina animala, exceptand pestele, dupa aproape 9 luni de la intalnirea noastra din august 2013, dar s-a apucat de ceva vreme si de miscare, dimineata si seara. Am fost incantata! Cu gandul la ziua de sambata, ne-am dus la culcare, nu inainte sa pun la hidratat cerealele integrale aduse de-acasa si argila, pentru micul dejun. Natasa nu parea prea incantata, la gandul ca a doua zi va roade din fainoasele puse in apa, insa dimineata a savurat castronul plin cu cereale si smoothie din mere si s-a declarat mare fan. Am cucerit-o inca o data. 🙂

brasov 1

Aproape de 10.30, sambata, ne ridicam kit-urile si ne pregatim de start. Incepe sa ploua marunt si un vanticel aspru, parca suparat pe noi, incearca sa muste din cozorocul sepcii. Pana sa luam startul, programat la ora 12, incepe sa ploua de-a binelea. Pornim cu totii, nepasatori ca vremea nu tine cu noi prea tare. Case cu geamuri aburite si garduri ude strajuiesc strada ce serpuieste in sus, catre munte. Fuioare de abur se zaresc sus, peste brazii drepti, iar deasupra, umbra norilor incarcati de apa cerului, ne urmaresc traseul.

Alerg alaturi de ceilalti; randurile nu mai sunt asa de stranse; incerc sa imi gasesc ritmul si sa imi mentin pulsul jos. Dupa ceva vreme, incep deja sa simt cum muschii se incalzesc, sangele alearga viu in sus si in jos, pulsul creste, iar vantul racors ne insoteste. Ce frumos e!

Cu fiecare inspiratie, aerul tare navaleste in plamanii mei, neobisnuiti cu o asa oxigenare. Respiratii sacadate ma urmaresc, pasii apasati ai concurentilor musca din pietrele imprastiate pe drum si pana sus mai e atat de mult… Trecem de Pietrele lui Solomon, dupa 3 km de la start.

bv 2

Urmam drumul forestier, ce urca si urca, din ce in ce mai abrupt; inaintam in sir indian; nimeni nu mai alearga. Greu! Din loc in loc, indicandu-ne directia, rasar sageti trasate, ca niste mici rani sangerii ale pamantului. Natura. Doar pasii omenesti tulbura linistea aerului umed. Drumul e din ce in ce mai abrupt si inima bate din ce in ce mai tare.

bv5

bv4

Dupa inca 1.5 km de poteca abrupta, ajungem in cel mai inalt punct al traseului, Poiana Ograda, la 6.5 km de la start. Inima se linisteste un pic, dupa care incepe coborarea. Incordarea e maxima, fiindca pietrele umede, ascunse hoteste printre crengi si radacini, pot sa te tranteasca la pamant sau, mai rau, in valea abrupta din stanga potecii inguste si alunecoase.

Sunt portiuni de drum unde, de teama sa nu alunec, ma las aproape de pamant; imi simt muschii de deasupra genunchiului incordati la maxim; ma sprijin in palme. E amuzant si un pic periculos. 🙂 In acest punct, e mai important sa nu cazi, riscand sa-ti rupi vreun os si parca uiti ca e o competitie. Macar sa ramai in picioare. Nu vorbeste nimeni; zici ca am facut cu totii un legamant al tacerii.

Iesim din padure, tot in coborare, prin iarba uda , verde-verde, calcata de fuga pasilor ce se grabesc spre finish. Se aud goarnele sustinatorilor, fluiere, strigate; pamantul aburind are propria muzica, raspandind un miros crud, viu.

Ajung pe asfalt. Vad cateva zeci de trepte si zambesc prosteste. Si anul trecut m-au luat prin surprindere. Uitasem de existenta lor si sper sa ma tina muschii deja atat de solicitati de coborarea ultimilor km. Zbor pe stradutele stramte, pietruite si am senzatia ca zgomotul se indeparteaza, dar cred ca e din cauza pulsului din urechi. Vad linia de finish, lumea aplauda, alerg din ce in ce mai repede. Gata, mi-am castigat medalia de …lut. 🙂

bv6

Ma grabesc sa gasesc masina, sa imi schimb hainele si adidasii uzi. E frig, bate vantul, iar eu sunt transpirata. Ajung inapoi in Piata Unirii, la timp pentru a-l intampina pe Catalin, dupa cursa de 21 de km. Ne asteapta si Natasa, care ma anunta ca si-a cumparat cereale integrale, pentru smoothie-ul de dimineata.  🙂

Ne felicita pentru cursa. Mai are un anunt de facut: la anul, va concura si ea pe distanta de 10 km. Scriu aici promisiunea ei, fiindca… verba volant, scripta manent. 🙂

In drumul spre masina, trec pe langa un fel de capela. Veche, Frumoasa. Ca si viata. 🙂

bv7

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s