“-Atat de simplu. Trebuie doar sa-ti misti picioarele. Pentru ca, daca nu esti convins ca te-ai nascut pentru a alerga, nu-ti negi doar istoria, spuse el. Iti negi propria fiinta”. Hm. O fraza care nu doar ca te pune pe ganduri, dar te face sa te intrebi daca e vorba de idealism exacerbat sau de since fiction. In fapt, e cate putin din fiecare. La inceput, ridici neincrezator din sprancene si-ti spui ca nu se poate, este peste puterile fiintei umane si, mai ales, peste puterea noastra de intelegere. Cum, cand vietile noastre traite in viteza nu lasa loc nici sa ne sarutam copiii de noapte buna, nici sa mai sunam un prieten vechi, nici sa citim mai mult de 3 pagini de carte (intr-o luna), cand timpul se comprima dureros de mult si parca altcineva ne traieste viata, exista oameni care gasesc timp si enegie…ba si placere in …a alerga? Si nu oricum, ci indelung, pana la durere si uitare de sine si de lume si de tot. Cand nimic nu mai exista decat alergatorul si traseul. “Traim intr-o cultura care crede ca exercitiul fizic sustinut este o nebunie, spuse dr. Bramble, deoarece asta ne spune creierul: de ce sa dai la cheie daca nu trebuie sa o faci”?

Citind “Nascuti pentru a alerga” a jurnalistului Christopher McDougall am aflat lucruri incredibile despre ce poate face o fiinta umana. Am mai auzit eu ca “daca vrei poti”, dar cartea asta vorbeste despre zei incarnati in niste ciudati, care alearga si alearga si alearga si raman…vii dupa zeci…sute de km!

In cautarea tribului Tarahumara, localizat pare-se prin Canionul Cuprului, undeva in Mexic, autorul scoate la iveala povesti incredibile despre curse senzationale, trasee nepamantesti si oameni dotati cu puteri inumane. Ce te infioara nu e doar senzationalul povestii, dar si faptul ca, cu exceptia tribului pomenit mai sus, e vorba de oameni “normali”, ca mine si ca tine, care – in circumstante pregatite de soarta – ajung sa isi doreasca sa fuga mancand pamantul. Asa ca te intrebi, pe la sfertul cartii: adica …pot si eu? Daca omul e facut sa alerge pe distante lungi, intrecand caprioare, antilope si chiar…cai…as putea si eu???”…”Iti amintesti? Erai copil si trebuia sa tipe cineva la tine ca sa incetinesti. Orice joc jucai, o faceai in viteza maxima, alergand de nebun in timp ce trageai suturi in cutii de aluminiu sau atacai avanposturile din jungla, situate in curtea din spate a vecinilor. Jumatate din placerea de a face ceva era legata de viteza cu care o faceai, transformand copilaria in singura perioada din viata cand esti certat ca faci ceva prea repede.”

Cica ar exista oameni care, la 70 de ani, inca alearga ultramaratoane de 160 de km sau mai mult. Unul din evenimentele astea se intampla in statul Colorado, in cursa de La Leadville, cu un traseu extrem de dificil. Pai da, ca vorbim de Muntii Stancosi din America de Nord, la o altitudine de 3.000 de metri! Pe acelasi traseu din Leadville a alergat si incredibilul Aron Ralston, alpinistul care a inspirat filmul “127 Hours”, ce a rulat de curand la HBO.

Tot felul de personaje interesante populeaza paginile cartii. Iata cateva:

Tarahumara.

Tribul Rarámuri  sau Tarahumara este nativ din nord-vestul statului Mexic si este recunoscut pentru abilitatea de a alerga distante inimaginabile, purtand sandale confectionate demembrii tribului si hranindu-se intr-un mod extrem de simplu, in mare parte cu porumb si fasole, chilli peppers, seminte de chia…La vasta de 60 de ani, Tarahumara alerga distante de peste 50-100 de km intr-o zi! Fara accidentari, fara deshidratare, fara stari de voma. Doar fericiti ca fac ce stiu cel mai bine: sa alerge mancand pamantul si sa traiasca in pace si seninatate. “Acesta era de fapt succesul tarahumara: ei nu uitasera niciodata cum e sa-ti placa la nebunie sa alergi. Ei inca isi aminteau ca alergarea fusese arta umana primordiala, primul nostru act inspirat de creatie.”

Ann Trason.

Cea mai de succes femeie in cursele de ultramarathon din toate timpurile. Multe dintre recordurile ei stau inca in picioare, dupa mai bine de 25 de ani. Acum trecuta de 50 de ani, Ann, desi o lunga vreme s-a retras din competitii, din cauza ranilor si accidentarilor capatate de-a lungul anilor, de cateva luni lucreaza cu tineri pasionati de alergat, dragostea ei pentru alergat si pentru oameni netinand cont de varsta. Ann ramane un om deosebit de modest, oferind rar interviuri si refuzand sa apara in lumina reflectoarelor. Pur si simplu nu e important pentru ea. Niciodata nu a fost vorba despre asta. “Imi place sa alerg doar ca sa simt vantul in fata”, spunea ea. Considera alergatul romantic, ceva care alunga stresul si aducea libertatea. Cine o poate intelege? 🙂

Emil Zatopek.

Nascut in Cehoslovacia in 1922, Zatopek este considerat unul dintre marii alergatori ai secolului 20. Pe la sfarsitul anilor ’40, pentru trei ani consecutiv, Zatopek participa la orice cursa o data la doua saptamani, castigand de fiecare data!  La prima sa Olimpiada din 1952, de la Helsinki, desi fara acordul doctorului, Zatopek concureaza si obtine imposibilul, la nici doua luni de la o infectie serioasa de care suferise: castiga aurul la 5000 de metri si doboara recordul olimpic, clasandu-se tot pe locul fruntas la 10000 de metri, din nou doborand recordul. In cadrul aceleasi competitii, se inscrie si la marathon, desi nu alergase nicioadata o asemenea distanta, si, stupefactie, doboara inca un record, castigand medalia de aur!

Zatopek pare un tip desprins din filme, atat pentru faptul ca alerga intr-un stil cu totul inedit, imprastiindu-se in toate directiile, aproape spasmic, cat si pentru ca era un om deosebit de…altfel. “La competitiile din strainatate se trezea uneori ca are atat de multi prieteni in camera de hotel, incat era nevoit sa renunte la patul caldut si sa doarma afara, sub un copac”. Cel mai mare atlet ceh al tuturor timpurilor a incetat din viata la 78 de ani, in anul 2000, fiind condus pe ultimul drum de mii de oameni.

Iubitor de sport sau nu, o sa-ti placa aceasta carte. Ea vorbeste despre placerea de a alerga, despre compasiune, despre dragostea pentru libertate si bucuria de a fi in natura. Intelegi ca motivatia acestor zburatori nu vine nici din dorinta de a castiga bani sau faima, de a fi competitivi sau pentru a se mentine in forma. Acesti oameni sunt pusi in miscare de dorinta de a fi mai buni ca fiinte, de a-si depasi propriile limite, de a fi fericiti.

“Vigil nu era foarte sigur, dar intuitia lui ii spunea ca exista un soi de legatura intre capacitatea de a iubi si capacitatea de a iubi alergatul. Modelul era acelasi: ambele presupuneau sa pui intre paranteze propriile dorinte, lasand la o parte ce iti doresti acum si bucurandu-te de ceea ce ai, sa fii rabdator, tolerant si fara pretentii”…”Pentru ca, Dumnezeule, imagineaza-ti ce am castiga! Cum ar fi daca ai putea alerga decenii intregi fara sa te accidentezi? Sau daca ai putea lega sute de kilometri saptamanal, bucurandu-te de fiecare pas? Sau daca ai vedea cum tensiunea iti scade, stresul si furia dispar, in timp ce-ti creste energia? Imaginati-va cum rata infractionalitatii, colesterolul si lacomia s-ar topi pentru totdeauna, in timp ce Poporul care Alearga si-ar redescoperi, in sfarsit, picioarele!”…

Adevarul este ca, fie ca esti activ fizic sau faci miscare foarte rar, stii ca sportul te face mai sanatos, mai frumos, iti limpezeste mintea si-ti aduce lumina in ochi. Sportul iti da mai multa incredere in tine si iti ofera prilejul sa cunosti oameni care, ca si tine, stiu ca sta la indemana oricum sa iasa la aer si sa se miste. Nu conteaza varsta, sexul, greutatea, banii. Miscarea fizica sustinuta aduce durerea efortului, dar si bucuria finish-ului si a impartasirii acesteia cu ceilalti. Nu trebuie sa fii primul ca sa fii invingator. Iar cine intelege ca miscarea e viata, a castigat, oricum.