Viata. Ce e ea? Drumul de la conceptie si pana la trecerea “dincolo” si toate cate se aduna intre aceste doua puncte, de inceput si de sfarsit? Privind in urma, as spune ca viata mea este un cumul de experiente, de sentimente nedeslusite sau inca vii, de oameni, locuri si trairi unice si mai ales, de decizii luate la un moment dat; viata e calea pe care merg de 40 de ani, uneori fara sa am habar, alteori vietuind cu ochii larg deschisi si cu inima batand cu putere; viata este ce traiesc chiar in acest moment, in prezent, dar si tot ce am trait pana acum sau ce imi amintesc ca am trait; si daca multe le-am uitat de-a lungul drumului, ma ingrijesc sa privesc in adancul meu, sa readuc la suprafata ce a fost, ca sa pot impaca CINE AM FOST cu CINE SUNT si astfel, sa pot SA FIU. Nu atunci si nici de maine-n colo, ci chiar ACUM. Fiindca incep sa intuiesc ca nu mai sunt cine am fost si nici nu sunt cine voi fi.
De ajutor, in acest proces incalcit si de durata, imi sunt si amintirile fixate, la un moment dat, pe retina aparatului foto. Sunt sigura ca daca nu ar fi existat aceste cateva fotografii din trecutul meu, multe din momentele vietii mele s-ar fi pierdut in negura anilor trecuti. Din fericire, la intervale de cativa ani, aparatul foto imortaliza una, doua imagini alb-negru si mai tarziu color, pentru ca eu sa nu dau uitarii ceva sau pe cineva sau…pe mine: copilas, copil, adolescenta, fiica, sora, mireasa, sotie, mama si tot ce se ascunde dincolo de aceste…roluri.
Oamenii care zamislec vieti se numesc PARINTI. Mama si tata. Pe ei e neaparat sa ii iubim si sa ii iertam pentru tot ce credem ca au facut sau ca n-au facut, pentru ceea ce au zis sau n-au verbalizat, pentru tot ce n-au putut sa ne dea sau pentru ca ne-au dat prea mult. Cel mai probabil, o inima care nu-si poate ierta parintii, nu se poate ierta pe sine. Vorba Maicii Siluana: “Pentru ca a cinsti pe parintii nostri, inseamna a cinsti viata. Viata ne este daruita de Dumnezeu, in con-lucrare cu parintii nostri. ” (Mestesugul Bucuriei. Monahia Siluana Vlad)
Gheorghe si Axinia,13 mai 1973, in ziua nuntii lor
Si-atunci de peste larg pridvor, Din dalb iatac de foisor Iesi Zamfira-n mers istet, Frumoasa ca un gand razlet, Cu trupul nalt, cu parul cret, Cu pas usor.
(fragment din Nunta Zamfirei, de George Cosbuc)
Poza de mai sus mi-e foarte draga. Ma uit la parintii mei si ma gandesc ca poate a fost singura zi din viata lor in care-au fost cu adevarat in centrul atentiei. Ii privesc si vad cat de tineri erau (mama avea 21 de ani si tata 22), dar si cat de seriosi si de patrunsi pareau de acea zi; si atat de simpli, in haine si pantofi noi, tinandu-se, parca pe furis, de mana. Imaginea de pe covorul din spate contrasteaza puternic cu pamantul bolovanos de sub pantofiorii albi ai mamei. Vad o simplitate care nu cred ca se mai intalneste azi la niciun eveniment, fericit sau trist. Iti dai seama? Fara stat la coafor cu orele, la mani-pedi, fara machiaj asigurat de make-up artisti cu pretentii si scumpi cat 10 salarii de bugetar. Fara dantele si crinoline, papion, cocarde si buchete sofisticate. Fara DJ si bani in plic, fara organizatori de evenimente, shopping cu luni de zile inainte si fara sute de fotografii sofisticate si fotoshopate. Oamenii acelor vremuri, cel putin cei pe care ii stiu eu, nu foloseau artificiile si mastile de carnaval, pe care ni le punem astazi cu totii in astfel de ocazii. Pe vremuri, nunta si casatoria nu aveau nimic in comun cu toata poleiala si fatada de astazi. Dragostea, pe-atunci, era ceva intim, fara evidentul si stridentul acestor vremuri. Si poate si de aceea, casatoriile, de cele mai multe ori, erau legate pe viata. 🙂
Si-n vremea cat s-au cununat S-a-ntins poporul adunat Sa joace-n drum dupa tilinci: Feciori, la zece fete, cinci, Cu zdranganeii la opinci Ca-n port de sat.
(fragment din Nunta Zamfirei, de George Cosbuc)
Eheeeiii…dar despre nuntit, intr-o alta postare…:-)
Cateodata, Toamna iti poate schimba viata. Mie, cel putin, cu siguranta mi-a schimbat-o, caci Toamna s-au nascut parintii mei si tot Toamna “m-am luat” cu Catalin. Si da, Toamna e anotimpul in care mai adaug cate un an din viata mea pamanteana. 🙂
Dar Toamna schimba cate ceva in fiecare din noi, in functie de rolul in care ne surprinde acest anotimp de-a lungul vietii, fiindca Ea e cea care, an de an, la 15 septembrie, “smulge” cate un prichindel inlacrimat din bratele parintesti, aruncandu-l intr-o lume complet noua, la care e nevoit sa se adapteze: lumea gradinitei/cresei/scolii. In lumea asta, se va intoarce in fiecare toamna, dupa vacanta de vara, mai adaptat si mai…matur. Cativa ani mai tarziu, tot Toamna marcheaza o noua schimbare. Prichindelul a crescut, intra la liceu si e pe cale sa inceapa aventura vietii lui: Adolescenta.
Azi, cred ca Toamna e ca piesa celor de la Status Quo: amestec de tragism si frumusete, (re)inrolare in armata (scoala, gradinita, job si alte roboteli zilnice), antrenament fizico-mental si, before you know it, anul se incheie si te intrebi retoric: “Night is falling and you just can’t see, is this illusion or reality”? 🙂 (You’re in the army now. Status Quo. 1986)
Evantaie uscate. Bucuresti, Parcul Tineretului. Oct. 2009Gia. La povesti cu Toamna. Bucuresti, Parcul Tineretului. Nov, 2009Strugurii de toamna a lui Mastroianni. Tulcea, Valea Nucarilor. Sept. 2010Linistea de dinaintea furtunii. Corbu. Oct. 2010In oglinda. Mamaia. Oct. 2010Human fish-birds. Prima editie No Stress Triathlon. Olimp. Sept. 2012Apa iti da…aaaaripi. :-). Cu Lavinia. Olimp. Sept. 2012Icarii impanati ai Olimpului romanesc. Sept. 2012
Bucharest International Marathon. Oct 2012Preluarea stafetei. Cu Lavinia. Olimp, sept. 2013One umbrella. Olimp. Sept. 2013Prima editie Triathlon Rowmania. Tulcea. Sept. 2013
Zbor in Lacul Ciuperca din TulceaI’m a winner:-) Gia. Bucharest International Marathon. Oct. 2013Cultura de toamna de la Tohani. Eva. Sept. 2011
In Bulgaria am petrecut multe vacante si, desi stiu persoane care sunt sceptice cu privire la farmecul tarii vecine, noi ne-am bucurat de fiecare data de zile frumoase de vacanta, indiferent de locatia aleasa: Albena, Nessebar, Balchik, Black Sea Rama, Byala…Vizitand Bulgaria de atatea ori, am aflat cateva lucruri inedite: Bulgaria produce cam 85% din uleiul de trandafiri din intreaga lume, folosit ca ingredient in productia de parfumuri. Bulgarii, cand vor sa zica “da”, clatina capul a negatie, si cand vor sa zica “nu”, pare ca zic “da”. Se zice ca acest obicei vine din vremuri stravechi, de pe vremea invaziei otomane. Precum grecii, si bulgarii au o salata “a lor”, compusa din rosii, castraveti, ceapa, ardei si asezonata cu un pic de branza bulgareasca. Se numeste shopska. Cica cea mai veche comoara din aur a fost descoperita la vest de Varna, in 1972, in timpul unei excavatii. Atunci s-au dezgropat cam 300 de morminte, dantand din 4560-4450 i.C., pline cu artefacte aurite. Ca orice tara, Bulgaria are si o bautura traditionala: rakia. Facuta din fructe fermentate, rakia are intre 40% si 80% alcool, depinzand de modul in care e produsa (in distilerii sau in gospodarie). De obicei, rakia se consuma alaturi de shopska, nu inainte de un hotarat “Nazdrave” (In sanatatea ta!). Stiai ca si bulgarii sarbatoresc venirea primaverii, prin sarbatoarea Babei Marta? Aceasta sarbatoare se tine la 1 martie, iar bulgarii obisnuiesc in aceasta zi, ca si noi, sa isi faca mici cadouri simbolice unii altora, intotdeauna insotite de snurulete de…martenitsa (da, ai inteles, martisoare).
Asez aici imagini culese din vacantele noastre bulgaresti, in amintirea zilelor insorite, a serilor line si a Marii Negre… albastre si limpezi.
Dansul Giei pe plaja din Albena. 2007Nessebar, 2009. Vechi de peste 3000 de ani, orasul pastreaza urmele a numeroase civilizatii, amestec de cultura si istorie tracica, greaca, romana, slava, bizantina…
Balchik. 2010Black Sea Rama. 2010
Byala e un alt loc deosebit, de care Buni, Gia si Eva s-au indragostit la prima vedere. Drept pentru care, am revenit in formatie in completa, in toamna asta, a treia oara. Hotelul, cocotat pe coasta si oferind o priveliste de toata frumusetea, este tipic bulgaresc, in forma de U, cu apartamente de diverse marimi, doua piscine si bar, cu club pentru copii, Spa, sala de sport si cu multa verdeata. Partea cu adevarat buna este ca, fiind de dimensiuni reduse, la Byala Beach Resort nu e deloc harababura si aglomeratia din alte statiuni. E aproape ca la pensiune. 🙂 Copiii sunt liberi sa haladuiasca toata ziulica pe-afara, fara sa le duci grija.
Plaja cu iz grecesc, datorita coastei care se pravale direct in mare, se intinde lenesa pe aproximativ 2.5 km dar, lucru cu adevarat provocator si inedit, ca sa ii calci nisipul aspru, trebuie sa cobori nu mai putin de 114 trepte! 🙂
In fiecare dimineata, eu si Catalin ne avantam in jos pe scari, luand-o apoi la fuga pe nisip, sub privirile nedumerite ale celor cativa pescari bulgari, ce-si incearca norocul in zori. In capat, pasii nostri sperie un stol de pescarusi, ce-si plimba tantosi piepturile albe, impanate.
Cu tipete asurzitoare, se avanta in sus, desfacandu-si aripile, ca niste Icari cu pene. Incerc sa-i urmaresc cu privirea, dar sunt nevoita sa renunt: soarele imi azvarle raze de lumina pe retina, iar eu clipesc des, buimacita de atata frumusete.
Pietre apocaliptice, de toate dimensiunile, se ghemuiesc cocosate pe tarm, asteptand, iar si iar, mangaierea fara sfarsit a valurilor marii. Indraznesc, pentru o vreme, sa-mi iau ochii de la mare si sa ma conectez la mine insami. Parca simtind ca o ignor, marea ma scuipa furioasa cu un val razlet si inspumat, obligandu-ma sa topai serios, ca sa nu imi inunde adidasii.
Ma lupt cu nisipul miscator, ferindu-ma sa strivesc micile scoici albe, imprastiate pe plaja. Ma opresc din loc in loc, culegand pietre albe, plate, perfect lustruite de apa sarata. Sunt suportul ideal pentru desenele cu carioci ale fetelor. 🙂
Daca la Sinaia, acum o luna, am avut de invatat lectia “surzeniei”, la Byala am invatat lectia deschiderii. In primul rand, pentru ca Gia a inceput sa fie tare interesata de cartile mele despre autovindecare; in vacanta a tot citit din Calatoria; ba, a inceput sa ii citeasca si Evei din ea! 🙂 Vazand atata interes din partea lor, m-am intrebat cum ar fi daca la scoala, printre atata informatie, de multe ori cu totul nefolositoare, s-ar preda copiilor lectii despre ce inseamna subconstientul si constientul, despre puterea mentalului si despre libertatea spiritului? Cum ar fi daca, inca de mici, copiii ar afla cat de bine e pentru sufletul lor sa gandeasca, sa simta si sa vorbeasca doar cu iubire, daca ar fi invatati cum sa se roage, sa mediteze, sa isi asculte sinele interior si organismul; cum sa nu isi piarda nicicand curiozitatea mintii si creativitatea, despre faptul ca increderea in sine si in Dumnezeu e resortul care ne impinge in fata mai mult decat orice; sa afle inca de mici ca doar fricile nedepasite ne tin pe loc; sa li se povesteasca adevarul despre alimente si impactul acestora asupra corpului etc. Atunci, copiii vor fi informati, nu speriati si nestiutori. Setea lor de cunoastere e atat de mare! Cred ca daca ai nostri copii ar avea parte de o astfel de educatie timpurie, viata lor ar fi cu mult mai simpla si mai frumos traita, stiind ca de ei depinde cum simt si ce vietuiesc. Cred ca daca ar fi asa, nu doar ca cei mici ar iubi scoala si ce ii invata ea, dar lumea ar fi un loc cu adevarat frumos.
Creativitate sub soarele bulgaresc. Personajele din Frozen, in varianta Eva& Gia (de la stanga la dreapta: Cristof, Anna, Hans si regina ghetii, Elsa…si, desigur, un Zelf roz)Caracatita gigant; opera lui Catalin
Apoi, in primele zile petrecute la Byala, am cunosct o familie de bucuresteni, care aveau doua fete. Cea mica, de vreo 7 ani, m-a intrebat, la un moment dat, pe plaja: “Despre ce e cartea pe care o cititi?” I-am spus ca e o carte care te invata ce sa faci cu mintea, pentru ca toate dorintele sa devina realitate. Imediat m-a rugat sa ii citesc si ei. Ma intrerupea des, fiindca limbajul cartii lui Joe Dispenza e destul de…stiintific si trebuia sa ii explic ce e aia, ce e cealalta. M-a ascultat cu mult interes vreo 15 minute, pana a lasat lectura pentru baia din mare, dar in urmatoarele doua zile nu a pierdut niciun prilej sa ma roage sa ii mai citesc. Mi-am zis: Doamne, ce deschisi la minte si la suflet sunt copiii! Cine ar fi crezut ca teme precum autovindecare, minte, subconstient vor capta in acest fel atentia copiilor! Cat de minunata e curiozitatea si mintea treaza a celor mici si cat de inchistati si amortiti pot fi adultii, prin comparatie! Dar ma inselam. Peste alte doua zile aveam sa cunoasteam alta familie de romani, de data asta ploiesteni, veniti la bulgari cu fetita lor de 4 ani si o bunica care, desi cu tensiune mare, era plina de viata si foarte prezenta. Ei bine, pentru ca au fost tare curiosi in legatura cu ce mancam, cum si cat sport facem si altele asemenea, am vorbit o gramada si, spre uimirea noastra, Silviu ne-a anuntat ca trece pe fructe dimineata; nu a mai mancat carne deloc si s-a apucat dimineata de alergat pe plaja! Ba ne-au insotit toti 5 (incluzand-o pe buni Mamelu’), in cele 2-3 zile pana la finalul vacantei, la sala de sport, incercand toate echipamentele cu mare aplomb si dedicare! Eu nu stiu daca Silviu si Raluca vor face o schimbare majora, odata intorsi acasa, la Ploiesti, dar mi-a placut mult curiozitatea si dorinta de a afla a acestor oameni. Pentru ca la baza schimbarii stau deschiderea si dorinta de a sti, de a iesi din confort si de a nu judeca.
Cireasa de pe tort a fost o bulgaroaica, care ne facea curat in camera. De doua ori, am gasit in camera, spre marea noastra surpriza, figuri facute cu maiestrie din…prosoape. 🙂 Intr-o zi, pe patul fetelor, trona o lebada maiastra, iar in alta zi, am gasit pe masuta din living, un mare crocodil, cu ochelari de soare, ce rumega telecomanda de la tv. Tot deschiderea si bunatatea imping un om sa faca asemenea surprize unor oameni straini. 🙂
Zilele tihnite petrecute in Byala, sub soarele bland de septembrie, apa limpede a marii si cerul cu norii albi lasati in urma, i-au smuls Evei o melancolica concluzie, in drumul spre casa: “A venit Doamna, mama”…:-) Da, Toamna e aici, gata sa ne invaluie, ca in minunata poezie a lui Minulescu (“Cantec mediocru“):
Toamna a trecut pe linga mine (Strada era plina de femei), Toamna a trecut pe linga mine Si m-a luat de brat fara rusine Ca sa-i fiu intreaga noapte-al ei.
M-a tirit apoi intr-o gradina (Pomii galbeni, cerul cenusiu), M-a tirit apoi intr-o gradina, Si-n gradina plina de rugina M-a culcat in iarba ca-n sicriu.
Si mi-a zis: Inchide ochii bine (Somn usor de-acuma, dragul meu); Si mi-a zis: Inchide ochii bine, Si m-a sarutat fara rusine; Si mi-a zis: De-acuma esti al meu!
2010. Gia si EvaVoal de matase acvatica peste urme de pasi. 2010
Originara din America de Sud, quinoa este o cereala cu multe proteine, continand toti aminoacizii esentiali, in mod special lizina, necesara organismului pentru cresterea si repararea tesuturilor. Mai contine potasiu, fier, mangan, magneziu si riboflavina, ultimele doua reducand considerabil frecventa crizelor de migrena si a durerilor de cap asociate. Ce mai contine quinoa? Pai este o sursa importanta de calciu, de fibre si de carbohidrati si, din fericire, nu are gluten.
Cica in trecut, in America de Sud, oamenii foloseau saponina inlaturata de pe quinoa (substanta care ii da un gust usor amar), ca detergent pentru spalarea hainelor. Aceeasi pelicula amara cu textura de sapun, saponina, tine pasarile departe de tufisurile in care creste quinoa. Cica oamenii de stiinta ar fi creat un tip de quinoa fara saponina si se pare ca imediat pasarile au inceput sa o manance. Te pui cu inteligenta naturii? 🙂
Desi sunt fan chiftelute, nu fac prea des, caci sunt destul de migaloase, dar zic ca merita efortul, mai ales ca quinoa se fierbe foarte repede, comparativ cu orezul integral, spre exemplu.
Asadar, iata ingredientele:
-1 cana de quinoa, fiarta pentru 15 de minute in 2 cani de apa, la foc mic; in prealabil, am tinut semintele vreo 20 de minute in apa, dupa care le-am spalat bine, bine, ca sa scap de saponina;
– 2 morcovi razuiti
– 2 cepe mari, tocate marunt
– 4 cartofi, fierti in coaja
– 1 legatura de marar
– 1 legatura maaare de patrunjel
– condimente, dupa gust (eu am pus tarhon uscat)
– un pic de sare neiodata
– 5 linguri de fulgi de drojdie inactiva
– ½ lingurita turmeric
-1 mana de fulgi de ovaz
– 2 catei de usturoi
Cat a fiert quinoa, am pregatit restul ingredientelor si le-am pus intr-un bol incapator. Dupa 20 de minute, am oprit focul si am lasat quinoa sa se odihneasca inca 20 de minute, timp in care a absorbit toooata apa in care a fiert. Am pus-o apoi intr-o strecuratoare; pentru ca bobitele de quinoa sunt foarte mici, la baza sitei am pus un servet de bucatarie din hartie. Dupa ce s-au scurs de apa, am amestecat quinoa cu restul ingredientelor; mi-ar fi placut sa adaug niste ardei iute, dar riscam sa fie prea condimentata pentru copii, asa ca am renuntat.
Dupa ce s-a omogenizat compozitia, am construit bilutele si le-am pus in tava. Fiindca a ramas ceva compozitie, am pus-o intr-un platou de yena, am ornat cu feliute de rosii si am bagat totul la cuptor pentru vreo 40 de minute, pana s-au rumenit chiftelutele. Cand s-au racit, le-am stropit cu ulei de masline. Am insotit mancarea, ca de obicei, cu o salata mare. S-au batut turcii la gura noastra. 🙂 Cu alta ocazie, am folosit quinoa in salata sau in terciuri, amestecata cu fructe.
Mananca & Alearga; inca o carte inspirationala de la Editura Preda Publishing
“Alergam pentru ca depasirea dificultatilor dintr-un ultramaraton imi amintea ca pot depasi dificultatile vietii, ca depasirea dificultatilor inseamna de fapt a trai”. Il poti contrazice pe Scott Jurek? Poate ca ai sa o faci; fiindca nu ii stii povestea. Nascut in Minnesota, in 1973, Scott nu avea profilul unui sportiv si nici acela al unui invingator. Provenind dintr-o familie obisnuita, care muncea mult ca sa duca un trai decent, cu o mama bolnava de scleroza multipla si un tata autoritar si rece, Scott a trebuit sa invete de timpuriu sa depaseasca dificultati. “Pana sa ma apuc de alergat, invatasem deja ce inseamna sa induri”.
Alergarea i-a fost, de fapt, refugiul. Padurea, pamantul, vantul, tacerea, cerul nu il judecau pe tanarul Scott; nici nu-l certau si nici nu ii produceam ingrijorari. Intre copaci, inceta sa se intrebe: “De ce?”. Alergatul in natura il elibera de frici, intrebari si neputinte. A invatat ca, oriunde s-ar fi aflat fizic, se putea retrage cu ajutorul mintii in natura, intre copaci, reglandu-si astfel tensiunea arteriala, care ii dadea batai de cap inca din copilarie, din cauza presiunilor de acasa. “Singurul loc in care nu trebuia sa-mi dau silinta, era padurea. Acolo alergam, mergeam, faceam orice voiam. Copacilor nu le pasa cat de greu munceam, daca aranjam lemnele cum trebuie sau cat de rapid eram. Cerul nu se baza pe mine sa ma asigur ca starea mamei nu se inrautateste. Pamantul nu ma testa. Eram doar eu, suspinele vantului si tacerea. “
Tot sportul a facut legatura intre o dieta bazata pe fructe si legume si performanta fizica, inca din tinerete. Desi in copilarie si adolescenta Scott Jurek avea dieta oricarui american, bazata pe carne si lactate, boala care i-a rapit mama si dorinta de castiga noi performante fizice si mentale au dus la transformarea eroului nostru dintr-un tanar slabut si fara mari perspective sportive, intr-un alergator de cursa lunga, vegan convins, doborator de recorduri, dar mai ales intr-un cautator neobosit al esentei umane: “Mi-am creat propriile practici bushido. Am stat in rauri reci ca gheata pentru a-mi imbunatati controlul mintii asupra corpului, m-am asezat cu picioarele incrucisate si am meditat, vizualizandu-mi respiratia, concentrandu-ma”. “In timp ce ma pregateam pentru o noua victorie, planuiam sa ma si dezvolt ca om, sa devin o fiinta mai completa, mai constienta de sine, de lumea din jur si chiar de lumea nevazuta. Poate suna ciudat, venind de la un tip care crescuse vanand, pescuind si urand legumele, dar era adevarat.”
De-a lungul a doua decenii, Scott Jurek a alergat victorios catre noi experiente, locuri minunate si oameni remarcabili, traind la maxim fiecare cursa. Iata cateva din aventurile lui: in 1999, a castigat Western States Endurance Run, alergand 100 de mile (160 km). Era prima lui participare la prestigioasa cursa. Ulterior, Jurek a castigat cursa inca de 6 ori, depasind recorduri de timp. Cateva saptamani mai tarziu, Scott bate recordul in cursa Badwater Ultramarathon, considerata a fi una dintre cele mai dificile din lume, din cauza caldurii incredibile. Un an mai tarziu, castiga din nou, iar in 2006 castiga prima din cele 3 victorii consecutive ale Spartathlon-ului, alergand 153 de mile (245 km) intre Atena si Sparta. Scott Jurek este primul nord American care castiga aceasta cursa. Tot in 2006, la ideea misteriosului Caballo Bianco (Micah True), personaj central din cartea Born to Run, se alatura unui grup de alergatori, concurand “impotriva” tribului Tarahumara. Jurek termina al doilea, in favoarea lui Arnulfo Quimare, dar in 2007 revine, castigand cursa din Chihuahua, Mexic. In 2014, Scott Jurek si Rickey Gates devin primii nord americani care termina cursa Bob Graham Round din UK, in mai putin de 24 de ore.
Scott, alaturi de un alergator Tarahumara
Din 1998, Jurek detine Master’s Degree in Physical Therapy, dorindu-si mult sa inteleaga cu ce lupta corpul uman aflat in suferinta si sa ajute oamenii. “Mancarea servita la azilul unde mama era imobilizata la pat era procesata alimentar, umpluta cu amidon si zaharuri. Mesele pe care le serveau clientii mei la spital erau bogate in carne si cu putine legume. Ca atlet, aparent eram dedicat sanatatii. Ca terapeut fizic, se presupunea ca-i ajut pe oameni din punct de vedere fizic, dar nu-mi petrecusem nici macar o secunda concentrandu-ma asupra dietei lor. Cu cat mancasem mai sanatos, cu atat devenisem mai rapid si mai puternic. Era o coincidenta faptul ca oamenii bolnavi erau serviti cu amidon si alimente de rahat? Daca un regim echilibrat poate face pe cineva mai rapid, ar putea un regim prost sa imbolnaveasca pe cineva? Raspunsul, dupa cum am descoperit, era afirmativ.” Din 1997, Jurek a renuntat la produsele din carne, iar 2 ani ma tarziu si la lactate, considerand lipsa de nutrienti din alimentatia obisnuita drept cauza a bolilor cronice intalnite atat in familia sa, cat si la pacientii pe care ii trata. Desi cunoscutii si familia au incercat inca de la inceput sa ii descurajeze modul de a se hrani, Scott nu s-a intors din drum: “Dar eu ma simteam mai bine decat ma simtisem vreodata. Intotdeauna am avut anduranta, dar acum nu mai treceam prin durerea pe care o resimteam mereu dupa alergarile lungi. Perioadele de recuperare, de care avusesem intotdeauna nevoie intre sesiunile dificile de antrenament, erau acum mai scurte decat oricand. Ma simteam mai usor. Ma simteam mai puternic. Ma simteam mai rapid. Si ma simteam la fel de tanar ca intotdeauna.” Declara ca performantele sale atletice se bazeaza pe dieta sa fara proteina animala, concentrare maxima si… cufundarea in prezent: “Cu cat alergam mai mult si mai departe, cu atat mai mult realizam ca de fapt cautam, de cele mai multe ori, o stare de spirit, un loc unde grijile care-mi pareau monumentale dispareau ca prin farmec, unde frumusetea si vesnicia universului, a prezentului, erau in centrul atentiei“.
Daca nu te-am convins sa citesti cartea, poate te lasi convins de Scott insusi sa gasesti bucurie in tot ceea ce intreprinzi: “Keep your mind open. Be willing to explore the boundaries. Never limit yourself, and listen to your body. For me, running’s a lifestyle. It’s about balancing nutrition, it’s about keeping my body healthy on all levels. To me, running is more than just putting miles in. The key thing is, keep it fun.Always try to find the joy in it. Sometimes I have to train to race to win, and I always try to remind myself that there’s fun in hard work and pushing the body to its limits”.
