Joaca de-a Alba ca Zapada. Gia&Eva, decembrie 2012
Anul asta, iarna e mult mai putin alba decat Alba ca Zapada. 🙂 Crestini practicanti sau nu, adultii se iau cu treburile, cu pregatirile, cu serviciul si drumurile, cu oboseala de peste an si nu stiu cat mai apuca sa simta sarbatorile de iarna si semnificatia lor. Copiii insa, nu uita ca se apropie vacanta si sarbatorile dalbe, cu multe daruri. Ei se bucura déjà la gandul ca, pentru o scurta vreme, scapa de rutina trezitului cu noaptea-n cap si iesitul afara, in aerul rece si umed al iernii, cand zorii nici n-au mijit inca. Scapa de nesfarsitele teme, cicaleala, nervi si culcatul tarziu. Doua saptamani de libertate pentru copii si parinti !
Si totusi, ce greu trebuie sa fi fost acum 40 de ani sa iti casatoresti copiii! Pentru ca totul se facea din curtea omului si implicarea era maxima: si sufleteasca, si materiala. Nunta tinea aproape o saptamana, presupunea multe pregatiri, multime de nuntasi, mancare si bautura, toate facute si oranduite prin munca proprie, dupa cum putea fiecare. Nu stiu cum se intampla la oras, dar la sat, nu te faceai de ras in asemenea momente! Sambata, la “Margele”, veneau tinerii la mire sau la mireasa acasa; taraful le canta pana pe la miezul noptii, dupa care toata lumea se retragea acasa, pentru a se pregati pentru a doua zi. Duminica, cavalerul de onoare si alti flacai mergeau cu caii sa ia nasii de-acasa. Pe la pranz, ajunsi la mireasa, nasa si fetele gateau mireasa, in acompaniamentul tarafului si al chiuielilor tinerilor. Dupa cununia religioasa, nasii si o parte din nuntasi se asezau la masa, dar fara tineri. La masa participau doar rudele casatorite si cavalerul de onoare. Nunta continua din nou pana la miezul noptii, cand nasii erau dusi de cavaler si o parte din nuntasi, acasa; unde continuau petrecerea. A treia zi, luni, o luau de la capat; era ziua darului pentru tinerii casatoriti. Din nou masa si dans, pana la miezul noptii. Ehehe, grea treaba!
Parintii tinerilor faceau eforturi mari atunci cand li se casatoreau copiii. Si nici nu se pomenea altfel! Cred ca era de neconceput, asa cum se intampla de multe ori azi, ca parintii sa fie doar invitati la nunta copiilor lor, fara putere de decizie sau sprijin material in organizarea acesteia! Atunci era o mandrie si un lucru de la sine inteles ca parintii sa se implice in acest moment atat de important in viata unui om: nunta si intemeierea unei familii.
Mama, mireasa, si prietena ei, domnisoara de onoare, pe prispa casei parintesti, in asteptarea alaiului de nunta
Coronita de mireasa a mamei am purtat-o la serbarea de final de clasa a IV-a. Ce surpriza am avut sa constat ca mare parte din colegele mele aveau coronite asemanatoare! 🙂 Nasturii de la rochia de mireasa a mamei erau cu adevarat deosebiti; perlati si tare delicati. Stiu asta pentru ca la final de liceu, o croitoreasa mi-a facut o rochie turcoaz si acesti nasturi s-au potrivit perfect! 🙂
Si ce dificil trebuie sa fi fost atunci sa ai copii, sa ii cresti cu putin, sa nu ai scutece de unica folosinta, bona, masina de spalat, concediu maternal mai lung de 3 luni! Dar nu se gandeau tinerii acelor ani in felul asta la viata. Lucrurile erau necomplicate inutil: copiii veneau, erau crescuti dupa puteri si nu se plangea nimeni. Viata era cum era si mergea inainte. Asa a fost si cand am venit eu pe lume, intr-o noapte de toamna ploioasa, cu rafale in geamuri si vant puternic (exact ca astazi!). N-aveam par deloc (!), zice mama. Au trecut fix 40 de ani din noaptea aceea. 🙂
Si daca, la implinirea unei asa varste…rotunde, ma intrebi ce mi-as dori, cel mai bun raspuns e un citat din Thorwald Dethlefsen: “Oamenii doresc mereu sa modifice lucrurile si, de aceea, inteleg cu greu ca singurul lucru care i se cere omului este capacitatea de a contempla. Telul suprem al omului – fie ca il numim intelepciune sau iluminare – consta in capacitatea de a putea contempla totul si de a recunoaste ca este bine asa cum este. Asta inseamna o adevarata cunoastere de sine“.
la 11 luni; in fundal, covorul din zestrea mamei, tesut de ea si de sora ei, Stefana
Viata. Ce e ea? Drumul de la conceptie si pana la trecerea “dincolo” si toate cate se aduna intre aceste doua puncte, de inceput si de sfarsit? Privind in urma, as spune ca viata mea este un cumul de experiente, de sentimente nedeslusite sau inca vii, de oameni, locuri si trairi unice si mai ales, de decizii luate la un moment dat; viata e calea pe care merg de 40 de ani, uneori fara sa am habar, alteori vietuind cu ochii larg deschisi si cu inima batand cu putere; viata este ce traiesc chiar in acest moment, in prezent, dar si tot ce am trait pana acum sau ce imi amintesc ca am trait; si daca multe le-am uitat de-a lungul drumului, ma ingrijesc sa privesc in adancul meu, sa readuc la suprafata ce a fost, ca sa pot impaca CINE AM FOST cu CINE SUNT si astfel, sa pot SA FIU. Nu atunci si nici de maine-n colo, ci chiar ACUM. Fiindca incep sa intuiesc ca nu mai sunt cine am fost si nici nu sunt cine voi fi.
De ajutor, in acest proces incalcit si de durata, imi sunt si amintirile fixate, la un moment dat, pe retina aparatului foto. Sunt sigura ca daca nu ar fi existat aceste cateva fotografii din trecutul meu, multe din momentele vietii mele s-ar fi pierdut in negura anilor trecuti. Din fericire, la intervale de cativa ani, aparatul foto imortaliza una, doua imagini alb-negru si mai tarziu color, pentru ca eu sa nu dau uitarii ceva sau pe cineva sau…pe mine: copilas, copil, adolescenta, fiica, sora, mireasa, sotie, mama si tot ce se ascunde dincolo de aceste…roluri.
Oamenii care zamislec vieti se numesc PARINTI. Mama si tata. Pe ei e neaparat sa ii iubim si sa ii iertam pentru tot ce credem ca au facut sau ca n-au facut, pentru ceea ce au zis sau n-au verbalizat, pentru tot ce n-au putut sa ne dea sau pentru ca ne-au dat prea mult. Cel mai probabil, o inima care nu-si poate ierta parintii, nu se poate ierta pe sine. Vorba Maicii Siluana: “Pentru ca a cinsti pe parintii nostri, inseamna a cinsti viata. Viata ne este daruita de Dumnezeu, in con-lucrare cu parintii nostri. ” (Mestesugul Bucuriei. Monahia Siluana Vlad)
Gheorghe si Axinia,13 mai 1973, in ziua nuntii lor
Si-atunci de peste larg pridvor, Din dalb iatac de foisor Iesi Zamfira-n mers istet, Frumoasa ca un gand razlet, Cu trupul nalt, cu parul cret, Cu pas usor.
(fragment din Nunta Zamfirei, de George Cosbuc)
Poza de mai sus mi-e foarte draga. Ma uit la parintii mei si ma gandesc ca poate a fost singura zi din viata lor in care-au fost cu adevarat in centrul atentiei. Ii privesc si vad cat de tineri erau (mama avea 21 de ani si tata 22), dar si cat de seriosi si de patrunsi pareau de acea zi; si atat de simpli, in haine si pantofi noi, tinandu-se, parca pe furis, de mana. Imaginea de pe covorul din spate contrasteaza puternic cu pamantul bolovanos de sub pantofiorii albi ai mamei. Vad o simplitate care nu cred ca se mai intalneste azi la niciun eveniment, fericit sau trist. Iti dai seama? Fara stat la coafor cu orele, la mani-pedi, fara machiaj asigurat de make-up artisti cu pretentii si scumpi cat 10 salarii de bugetar. Fara dantele si crinoline, papion, cocarde si buchete sofisticate. Fara DJ si bani in plic, fara organizatori de evenimente, shopping cu luni de zile inainte si fara sute de fotografii sofisticate si fotoshopate. Oamenii acelor vremuri, cel putin cei pe care ii stiu eu, nu foloseau artificiile si mastile de carnaval, pe care ni le punem astazi cu totii in astfel de ocazii. Pe vremuri, nunta si casatoria nu aveau nimic in comun cu toata poleiala si fatada de astazi. Dragostea, pe-atunci, era ceva intim, fara evidentul si stridentul acestor vremuri. Si poate si de aceea, casatoriile, de cele mai multe ori, erau legate pe viata. 🙂
Si-n vremea cat s-au cununat S-a-ntins poporul adunat Sa joace-n drum dupa tilinci: Feciori, la zece fete, cinci, Cu zdranganeii la opinci Ca-n port de sat.
(fragment din Nunta Zamfirei, de George Cosbuc)
Eheeeiii…dar despre nuntit, intr-o alta postare…:-)
Cateodata, Toamna iti poate schimba viata. Mie, cel putin, cu siguranta mi-a schimbat-o, caci Toamna s-au nascut parintii mei si tot Toamna “m-am luat” cu Catalin. Si da, Toamna e anotimpul in care mai adaug cate un an din viata mea pamanteana. 🙂
Dar Toamna schimba cate ceva in fiecare din noi, in functie de rolul in care ne surprinde acest anotimp de-a lungul vietii, fiindca Ea e cea care, an de an, la 15 septembrie, “smulge” cate un prichindel inlacrimat din bratele parintesti, aruncandu-l intr-o lume complet noua, la care e nevoit sa se adapteze: lumea gradinitei/cresei/scolii. In lumea asta, se va intoarce in fiecare toamna, dupa vacanta de vara, mai adaptat si mai…matur. Cativa ani mai tarziu, tot Toamna marcheaza o noua schimbare. Prichindelul a crescut, intra la liceu si e pe cale sa inceapa aventura vietii lui: Adolescenta.
Azi, cred ca Toamna e ca piesa celor de la Status Quo: amestec de tragism si frumusete, (re)inrolare in armata (scoala, gradinita, job si alte roboteli zilnice), antrenament fizico-mental si, before you know it, anul se incheie si te intrebi retoric: “Night is falling and you just can’t see, is this illusion or reality”? 🙂 (You’re in the army now. Status Quo. 1986)
Evantaie uscate. Bucuresti, Parcul Tineretului. Oct. 2009Gia. La povesti cu Toamna. Bucuresti, Parcul Tineretului. Nov, 2009Strugurii de toamna a lui Mastroianni. Tulcea, Valea Nucarilor. Sept. 2010Linistea de dinaintea furtunii. Corbu. Oct. 2010In oglinda. Mamaia. Oct. 2010Human fish-birds. Prima editie No Stress Triathlon. Olimp. Sept. 2012Apa iti da…aaaaripi. :-). Cu Lavinia. Olimp. Sept. 2012Icarii impanati ai Olimpului romanesc. Sept. 2012
Bucharest International Marathon. Oct 2012Preluarea stafetei. Cu Lavinia. Olimp, sept. 2013One umbrella. Olimp. Sept. 2013Prima editie Triathlon Rowmania. Tulcea. Sept. 2013
Zbor in Lacul Ciuperca din TulceaI’m a winner:-) Gia. Bucharest International Marathon. Oct. 2013Cultura de toamna de la Tohani. Eva. Sept. 2011
In Bulgaria am petrecut multe vacante si, desi stiu persoane care sunt sceptice cu privire la farmecul tarii vecine, noi ne-am bucurat de fiecare data de zile frumoase de vacanta, indiferent de locatia aleasa: Albena, Nessebar, Balchik, Black Sea Rama, Byala…Vizitand Bulgaria de atatea ori, am aflat cateva lucruri inedite: Bulgaria produce cam 85% din uleiul de trandafiri din intreaga lume, folosit ca ingredient in productia de parfumuri. Bulgarii, cand vor sa zica “da”, clatina capul a negatie, si cand vor sa zica “nu”, pare ca zic “da”. Se zice ca acest obicei vine din vremuri stravechi, de pe vremea invaziei otomane. Precum grecii, si bulgarii au o salata “a lor”, compusa din rosii, castraveti, ceapa, ardei si asezonata cu un pic de branza bulgareasca. Se numeste shopska. Cica cea mai veche comoara din aur a fost descoperita la vest de Varna, in 1972, in timpul unei excavatii. Atunci s-au dezgropat cam 300 de morminte, dantand din 4560-4450 i.C., pline cu artefacte aurite. Ca orice tara, Bulgaria are si o bautura traditionala: rakia. Facuta din fructe fermentate, rakia are intre 40% si 80% alcool, depinzand de modul in care e produsa (in distilerii sau in gospodarie). De obicei, rakia se consuma alaturi de shopska, nu inainte de un hotarat “Nazdrave” (In sanatatea ta!). Stiai ca si bulgarii sarbatoresc venirea primaverii, prin sarbatoarea Babei Marta? Aceasta sarbatoare se tine la 1 martie, iar bulgarii obisnuiesc in aceasta zi, ca si noi, sa isi faca mici cadouri simbolice unii altora, intotdeauna insotite de snurulete de…martenitsa (da, ai inteles, martisoare).
Asez aici imagini culese din vacantele noastre bulgaresti, in amintirea zilelor insorite, a serilor line si a Marii Negre… albastre si limpezi.
Dansul Giei pe plaja din Albena. 2007Nessebar, 2009. Vechi de peste 3000 de ani, orasul pastreaza urmele a numeroase civilizatii, amestec de cultura si istorie tracica, greaca, romana, slava, bizantina…
Balchik. 2010Black Sea Rama. 2010
Byala e un alt loc deosebit, de care Buni, Gia si Eva s-au indragostit la prima vedere. Drept pentru care, am revenit in formatie in completa, in toamna asta, a treia oara. Hotelul, cocotat pe coasta si oferind o priveliste de toata frumusetea, este tipic bulgaresc, in forma de U, cu apartamente de diverse marimi, doua piscine si bar, cu club pentru copii, Spa, sala de sport si cu multa verdeata. Partea cu adevarat buna este ca, fiind de dimensiuni reduse, la Byala Beach Resort nu e deloc harababura si aglomeratia din alte statiuni. E aproape ca la pensiune. 🙂 Copiii sunt liberi sa haladuiasca toata ziulica pe-afara, fara sa le duci grija.
Plaja cu iz grecesc, datorita coastei care se pravale direct in mare, se intinde lenesa pe aproximativ 2.5 km dar, lucru cu adevarat provocator si inedit, ca sa ii calci nisipul aspru, trebuie sa cobori nu mai putin de 114 trepte! 🙂
In fiecare dimineata, eu si Catalin ne avantam in jos pe scari, luand-o apoi la fuga pe nisip, sub privirile nedumerite ale celor cativa pescari bulgari, ce-si incearca norocul in zori. In capat, pasii nostri sperie un stol de pescarusi, ce-si plimba tantosi piepturile albe, impanate.
Cu tipete asurzitoare, se avanta in sus, desfacandu-si aripile, ca niste Icari cu pene. Incerc sa-i urmaresc cu privirea, dar sunt nevoita sa renunt: soarele imi azvarle raze de lumina pe retina, iar eu clipesc des, buimacita de atata frumusete.
Pietre apocaliptice, de toate dimensiunile, se ghemuiesc cocosate pe tarm, asteptand, iar si iar, mangaierea fara sfarsit a valurilor marii. Indraznesc, pentru o vreme, sa-mi iau ochii de la mare si sa ma conectez la mine insami. Parca simtind ca o ignor, marea ma scuipa furioasa cu un val razlet si inspumat, obligandu-ma sa topai serios, ca sa nu imi inunde adidasii.
Ma lupt cu nisipul miscator, ferindu-ma sa strivesc micile scoici albe, imprastiate pe plaja. Ma opresc din loc in loc, culegand pietre albe, plate, perfect lustruite de apa sarata. Sunt suportul ideal pentru desenele cu carioci ale fetelor. 🙂
Daca la Sinaia, acum o luna, am avut de invatat lectia “surzeniei”, la Byala am invatat lectia deschiderii. In primul rand, pentru ca Gia a inceput sa fie tare interesata de cartile mele despre autovindecare; in vacanta a tot citit din Calatoria; ba, a inceput sa ii citeasca si Evei din ea! 🙂 Vazand atata interes din partea lor, m-am intrebat cum ar fi daca la scoala, printre atata informatie, de multe ori cu totul nefolositoare, s-ar preda copiilor lectii despre ce inseamna subconstientul si constientul, despre puterea mentalului si despre libertatea spiritului? Cum ar fi daca, inca de mici, copiii ar afla cat de bine e pentru sufletul lor sa gandeasca, sa simta si sa vorbeasca doar cu iubire, daca ar fi invatati cum sa se roage, sa mediteze, sa isi asculte sinele interior si organismul; cum sa nu isi piarda nicicand curiozitatea mintii si creativitatea, despre faptul ca increderea in sine si in Dumnezeu e resortul care ne impinge in fata mai mult decat orice; sa afle inca de mici ca doar fricile nedepasite ne tin pe loc; sa li se povesteasca adevarul despre alimente si impactul acestora asupra corpului etc. Atunci, copiii vor fi informati, nu speriati si nestiutori. Setea lor de cunoastere e atat de mare! Cred ca daca ai nostri copii ar avea parte de o astfel de educatie timpurie, viata lor ar fi cu mult mai simpla si mai frumos traita, stiind ca de ei depinde cum simt si ce vietuiesc. Cred ca daca ar fi asa, nu doar ca cei mici ar iubi scoala si ce ii invata ea, dar lumea ar fi un loc cu adevarat frumos.
Creativitate sub soarele bulgaresc. Personajele din Frozen, in varianta Eva& Gia (de la stanga la dreapta: Cristof, Anna, Hans si regina ghetii, Elsa…si, desigur, un Zelf roz)Caracatita gigant; opera lui Catalin
Apoi, in primele zile petrecute la Byala, am cunosct o familie de bucuresteni, care aveau doua fete. Cea mica, de vreo 7 ani, m-a intrebat, la un moment dat, pe plaja: “Despre ce e cartea pe care o cititi?” I-am spus ca e o carte care te invata ce sa faci cu mintea, pentru ca toate dorintele sa devina realitate. Imediat m-a rugat sa ii citesc si ei. Ma intrerupea des, fiindca limbajul cartii lui Joe Dispenza e destul de…stiintific si trebuia sa ii explic ce e aia, ce e cealalta. M-a ascultat cu mult interes vreo 15 minute, pana a lasat lectura pentru baia din mare, dar in urmatoarele doua zile nu a pierdut niciun prilej sa ma roage sa ii mai citesc. Mi-am zis: Doamne, ce deschisi la minte si la suflet sunt copiii! Cine ar fi crezut ca teme precum autovindecare, minte, subconstient vor capta in acest fel atentia copiilor! Cat de minunata e curiozitatea si mintea treaza a celor mici si cat de inchistati si amortiti pot fi adultii, prin comparatie! Dar ma inselam. Peste alte doua zile aveam sa cunoasteam alta familie de romani, de data asta ploiesteni, veniti la bulgari cu fetita lor de 4 ani si o bunica care, desi cu tensiune mare, era plina de viata si foarte prezenta. Ei bine, pentru ca au fost tare curiosi in legatura cu ce mancam, cum si cat sport facem si altele asemenea, am vorbit o gramada si, spre uimirea noastra, Silviu ne-a anuntat ca trece pe fructe dimineata; nu a mai mancat carne deloc si s-a apucat dimineata de alergat pe plaja! Ba ne-au insotit toti 5 (incluzand-o pe buni Mamelu’), in cele 2-3 zile pana la finalul vacantei, la sala de sport, incercand toate echipamentele cu mare aplomb si dedicare! Eu nu stiu daca Silviu si Raluca vor face o schimbare majora, odata intorsi acasa, la Ploiesti, dar mi-a placut mult curiozitatea si dorinta de a afla a acestor oameni. Pentru ca la baza schimbarii stau deschiderea si dorinta de a sti, de a iesi din confort si de a nu judeca.
Cireasa de pe tort a fost o bulgaroaica, care ne facea curat in camera. De doua ori, am gasit in camera, spre marea noastra surpriza, figuri facute cu maiestrie din…prosoape. 🙂 Intr-o zi, pe patul fetelor, trona o lebada maiastra, iar in alta zi, am gasit pe masuta din living, un mare crocodil, cu ochelari de soare, ce rumega telecomanda de la tv. Tot deschiderea si bunatatea imping un om sa faca asemenea surprize unor oameni straini. 🙂
Zilele tihnite petrecute in Byala, sub soarele bland de septembrie, apa limpede a marii si cerul cu norii albi lasati in urma, i-au smuls Evei o melancolica concluzie, in drumul spre casa: “A venit Doamna, mama”…:-) Da, Toamna e aici, gata sa ne invaluie, ca in minunata poezie a lui Minulescu (“Cantec mediocru“):
Toamna a trecut pe linga mine (Strada era plina de femei), Toamna a trecut pe linga mine Si m-a luat de brat fara rusine Ca sa-i fiu intreaga noapte-al ei.
M-a tirit apoi intr-o gradina (Pomii galbeni, cerul cenusiu), M-a tirit apoi intr-o gradina, Si-n gradina plina de rugina M-a culcat in iarba ca-n sicriu.
Si mi-a zis: Inchide ochii bine (Somn usor de-acuma, dragul meu); Si mi-a zis: Inchide ochii bine, Si m-a sarutat fara rusine; Si mi-a zis: De-acuma esti al meu!
2010. Gia si EvaVoal de matase acvatica peste urme de pasi. 2010
Liorisme 