Category: Getting inspired by

Copiii indigo

Published on by liorismeLeave a comment

Sa fii parinte, stie toata lumea, nu e treaba simpla! De aceea, orice discutie sau lectura care ma apropie mai mult de lumea lor, a copiilor, ma ajuta sa-i inteleg mai bine si sa-i redescopar pe copii, dar si pe copilul din mine. 🙂 Si cred ca, din nou, toata lumea e de acord ca, cu copiii ultimilor ani, e mult mai greu decat in urma cu 10, 20 de ani. Inventivitatea, energia, incapatanarea si creativitatea, independenta, neadaptarea la mediu a copiilor nostri ne pot ingrijora, incanta, ori ne pot pune rabdarea si intelegerea la grea incercare. Sau toate impreuna. Cartea “Copiii Indigo. Cum sa-i hranim si sa-i ingrijim” a fost cumparata de mine in 2006. Am citit-o atunci si m-a fascinat. Am reluat-o de curand si imi dau seama ca, de fiecare data cand reiau o carte, o vad altfel, o inteleg altfel. Ca si cum nu as fi citit-o niciodata. Nu pentru ca am uitat, ci pentru ca, cel mai probabil, am evoluat. 🙂 Dr. Doreen Virtue caracterizeaza Copiii indigo ca fiind “mici excentrici, care-si creeaza propriile reguli si traiesc dupa cum le-o cere inima si mintea.”  Iti recunosti copiii in afirmatia autoarei si in trasaturile de mai jos, care caracterizeaza Copiii Indigo?

thassos_aug_2012 1055
Gia&Eva.2012

-sunt prea ocupati sa viseze si sa imagineze modalitati de a salva lumea, pentru a-si mai bate capul cu aranjatul patului, dimineata;

-se simt batrani, din clipa in care se nasc; stiu mai mult decat adultii, avand insa sanse limitate de a-si manifesta talentele, din cauza constrangerilor impuse de timp, bani, sistem social, sistem educational;

-au o capacitate creatoare exceptionala si gandesc in afara cadrelor obisnuite; neinteleasa, aceasta stralucire a Copiilor Indigo poate duce la un diagnostic de genul SAD (Sindromul Atentiei Deficitare) ori SADH (Sindromul Atentiei Deficitare Hiperactive).

-este foarte posibil ca dovada inteligentei acestor copii sa nu se regaseasca in carnetul de note, ci mai degraba in realizarea unor coliere de margele superbe, in solutii la jocurile video pe care le joaca, in memoria de exceptie pe care o poseda;

-sunt extrem de sensibili la minciuna si lipsa de integritate; sunt profund constienti de gandurile si de sentimentele lor, dar si de ale altora;

-au  o vointa extrem de puternica, sunt incapatanati, nerabdatori, au spirit creator, fler artistic pentru muzica, poezie, lucru manual;

thassos_aug_2012 1057

-sunt intuitivi, independenti si mandri, osciland intre dorinta profunda de a salva lumea si grandomanie;

-se plictisesc teribil de repede, multi fiind diagnosticati cu SAD sau SADH;

-sunt predispusi uneori la insomnii, cosmaruri, teama de a adormi;

-au ganduri si intrebari multe legate de moarte si dispun de talente intense de materializare, prin vizualizare;

-nu se conformeaza si nu se comporta ca niste fetite si niste baietei cuminti, fiindca ei asculta de indrumarea lor interioara si nu se forteaza sa actioneze impotriva propriilor lor porniri naturale;

-daca le explici DE CE, sunt sanse mari sa coopereze;

-isi amintesc in mod instinctiv capacitatea pe care o are sufletul lor de a materializa si nu inteleg preocuparea terestra de a te pregati pentru o meserie, cu exceptia cazului in care acea profesie se imbina cu Menirea Vietii lor;

thassos_aug_2012 1120

-cand ii ajuta pe altii, Copiii Indigo simt ca au un rost si li se intareste respectul fata de propria persoana;

-resimt mai intens decat majoritatea oamenilor impactul emotiilor; in caz de stres extrem, evadarea lor este miscarea fizica,caracterizata ca fiind, de multe ori, “hiperactivitate”;

-au un puternic imbold interior sa traiasca fericiti, sanatosi si in pace;

-inteleg ca mancarea de tip fast-food, carnea in exces, dulciurile duc la energie scazuta, agresivitate si sentimente negative, preferand mancarea sanatoasa, care mareste frecventa spirituala si aduce forta vitala (cu conditia ca adultii sa ii inspire si sa ii sprijine in alegerea alimentelor);

-sunt caracterizati aproape intotdeauna de dominatia emisferei drepte a creierului, care se concentreaza asupra viziunilor si sentimentelor, intuitiei si este in legatura cu materii de stiudiu non-verbale (arta plastica, muzica, matematica, filozofia, psihologia si aspecte creative paranormale); dominatia emisferei drepte a creierului este si motivul pentru care Copiii Indigo invata mai mult din ce vad, avand o memorie fotografica innascuta, decat din ce aud; pe de alta parte, sunt foarte usor distrasi de la ceea ce fac, pentru ca simturile lor vibreaza foarte inalt si percep cu usurinta orice ii inconjoara (aud cel mai fin zgomot, spre exemplu);

-au nevoie de defulari, pentru a-si exprima energia foarte intensa;

Dr. Doreen Virtue spune ca ii poti intelege pe Copiii Indigo si studiind semnul lor zodiacal: Berbecul, Leul si Sagetatorul sun semne de Foc; copiii nascuti sub semnul Focului , elementul CREATIVITATII, sunt extrem de activi, licaresc si se misca precum Focul aprins, de aceea, tot precum Focul, sunt sanse sa o poata lua razna, daca isi pierd controlul; daca este “stapanit”, copilul nascut sub semnul Focului poate furniza caldura, lumina. Acestor copii nu le place sa stea locului niciodata, le place sa vorbeasca si prefera sa fie in centrul atentiei. Au un deosebit spirit creator si pot fi buni actori. Taurul, Fecioara si Capricornul sunt semne de Pamant (element al MATERIALITATII FIZICE): copiii nascuti sub acest semn sunt firi stabile, calme, gandesc profund si simt nevoia permanenta de siguranta.  Sunt loiali, perseverenti, demni, nu le plac schimbarile, mutarile bruste, ori prea multe indrumari, instructiuni, fiind complesiti usor. Nu trebuie impinsi de la spate, ci condusi cu blandete si iubire. Totusi, pentru ei, disciplina este o forma de iubire, avand nevoie de ea pentru a se simti in siguranta. Au nevoie de incurajari si timp pentru a prelucra ideile noi ori problemele dificile. Gemenii, Balanta si Varsatorul sunt semne de Aer (elementul ACTIVITATII MENTALE): copiii “de Aer” sunt ganditori si nu accepta reguli decat daca le inteleg. Pe de alta parte, sunt vorbareti, plini de idei si de energie creatoare. Nu prea reactioneaza la comenzi si au nevoie sa li se dea timp pentru a pune intrebari, pentru a stabili si intelege reguli. Astfel, vor accepta provoacarile si vor obtine increderea de care au nevoie. Racul, Scorpionul si Pestii sunt semne de Apa (elementul EMOTIILOR): copilasii nascuti sub semnul Apei sunt sensibili la sentimentele tuturor celor care ii inconjoara. In functie de mediul in care traiesc, pot fi placizi, ori pot spumega si exploda de furie. Impinsi la limita extrema, pot rupe intr-un elean dramatic orice bariera, cu o forta nemarginita. Acesti copii trebuie iubiti si ocrotiti, ajutati sa isi exprime sentimentele si incurajati sa aiba incredere in ei. Natura lor sensibila necesita contacte tactile, asa ca ar fi bine sa fie indemnati sa creeze cu ajutorul mainilor si sa se exprime cu ajutorul trupului. Copiii “de Apa” au nevoie mai mare decat copiii celorlalte semne, sa fie tinuti in brate.

Indigo sau de orice alta culoare, copiii au cel mai tare nevoie de IUBIRE, de iertare, au nevoie sa fie lasati sa experimenteze, sa se descopere, sa se cunoasca, sa se iubeasca, pentru a putea sa creasca si sa daruiasca. Dar cum faci sa nu uiti toate astea, atunci cand nu esti “decat” un biet parinte grijuliu, subiectiv, obosit si cand au trecut atat de multi ani de cand erai si tu copil? 🙂

Back in time (I)

Published on by liorismeLeave a comment

Nu stiu daca fetitele mele isi dau seama cat de norocoase sunt, avand-o pe Buni,  mama mea, langa ele tot timpul, mai ales ca parintii lui Catalin nu mai sunt de mai bine de 10 ani, iar Bunicul, asa cum povesteam aici, e inca….Capitan. 🙂  Mi-as fi dorit tare mult sa am parte de bunici mai multa vreme, caci au “plecat” mult prea repede. Pe bunicute le-am pierdut cand inca nu aveam 10 ani. Bunicii au trait cat sa ma vada adolescenta. Ce pierdere, sa nu te bucuri de intelepciunea, caldura si dragostea uriasa pe care bunicii o daruiesc nepotilor!  Am asa, o vaga impresie, ca bunicii sunt o specie pe cale de disparitie, parintii generatiei mele fiind ultimii reprezentanti a ceea ce inseamna a fi bunic. Dar poate ca ma insel si, peste ani, cand noi vom fi, la randul nostru, bunici, vom fi capabili de tot atata daruire fata de copiii si nepotii nostri.

Povestea de viata a lui “Melo” (bunica prietenei mele, Lavinia), nu seamana deloc cu cea a bunicilor mei, insa cu siguranta ai sa intelegi de ce mi-am dorit ca  ea sa impartaseasca cu Liorisme din amintirile, gandurile si trairile care au facut-o cine este azi: o Doamna de poveste, traind din plin viata la cei 95 de ani ai ei. Povestea ei de viata vine cu parfumul si personajele unor vremuri care, desi demult apuse, sunt atat de minunat insufletite de “Melo”, incat devii actor, la randul tau, intr-un film care se deruleaza magic. Fotografiile, de o calitate cu totul neasteptata, avand in vedere vechimea lor si tehnica de-atunci, mi-au dat fiori la propriu! Am fost emotionata, nu doar fiindca am avut sansa sa tin in mana, sa simt poze facute in urma cu aproape 100 de ani, dar si pentru ca ele surprind personaje inca vibrand de viata si atmosfera anilor din urma. Motor, deci! 🙂

Draga Lioara, iti multumesc ca m-ai determinat sa reflectez mai mult asupra vietii mele si sa incerc sa-mi clarific identitatea mea. Cine sunt? Scriitorul Petru Popescu ma califica “fascinanta”, poetul Toma George Maiorescu ma considera “Rara avis”. O prietena ma numeste ‘Melo’. Intrucat nu am talent scriitoricesc, ar trebui sa recurg la fictiune pentru a justifica atributele de mai sus, deci ma rezum a relata, simplu, firul unei vieti de 95 de ani.

Sunt un evreu roman. Primii pasi ai copilariei mi-au fost calauziti de familie: parinti, bunica materna, o matusa si de Ana (o tarancuta din Cornu, fugita de acasa pentru ca a pierdut o vaca, ce si-a gasit adapost in casa noastra, unde a trait ca membru al familiei pana a plecat in America cu sotul ei, pe care l-a cunoscut in timpul Primului Razboi).

Tata era un moldovean, care se mandrea ca a participat la doua razboaie. Tabloul cu tata in haine militare trona pe un perete in holul casei. Era negustor, un om cinstit si bun. La diferite sarbatori anima convivii cu romante pe versuri de Eminescu. De la tata am invatat sa nu uit simtul masurii.

Mama era o femeie, un om deosebit. Cursurile scolare le-a urmat la celebra ‘Pitar Mos’ , Scoala de maici germane. Mama era dotata cu un profund sentiment al iubirii de oameni si de prietenie, de arta, de muzica: canta la pian, picta pe sticla, iubea florile si animalele si arta populara romaneasca.

Tata si mama in anii '20
Tata (Sami) si mama (Sofia) in anii ’20
L familia
1923. Cu mama si fratele

Mama era o femeie frumoasa si luxoasa. Dragostea de oameni si-o manifesta nu prin vorbe, ci prin fapte. Voi da un simplu exemplu: intalnind intr-o zi pe strada un baiat de 13 ani, plangand, a aflat ca e orfan, din Ardeal. L-a luat acasa; era de varsta fratelui meu. A locuit la noi, a invatat o meserie, s-a casatorit si, prin munca, si-a facut un rost remarcabil in viata. Ionel a fost un prieten al familiei mele insufletit de o profunda recunostinta. Cand gaseam la mormantul parintilor mei flori, stiam ca sunt de la Ionel.

In familie (1922)
In familie (1922)

Bunica m-a crescut in spiritul pastrarii traditiilor evreiesti, al intelegerii, potrivit moralei din poezia lui Heinrich Heine ‘Die Sonne bringt es an den Tag’ (Soarele aduce la lumina ziua). Matusa mea, sora mamei (cu 15 ani mai mica decat mama, cu 15 ani mai mare decat mine) si-a petrecut adolescenta in casa noastra, unde a trait pana s-a casatorit. Multa lume spunea ca ii seman fizic si psihic. De altfel, si longevitatea mea este mostenita de la ea (a trait pana la 95 de ani). Ea mi-a transmis interesul pentru studiu, pentru muzica, inclinatia pentru lucrul de mana si pentru arta culinara.

Lav 2
1922. Cu fratele, intre covoare romanesti, colectionate de mama
Lav 3
1925. In pijamale de matase, imitandu-l pe tata

Ma voi opri mai mult pentru a vorbi despre Ana, tarancuta care mi-a marcat copilaria. Povestea vietii ei mi se pare foarte interesanta. Matusa mea a invatat-o sa scrie si sa citeasca, ceea ce i-a folosit mult in viata. Ea mi-a transmis cunostinte despre obiceiurile si traditiile poporului roman, despre religia crestina. Ea a cunoscut si s-a indragostit de un soldat italian, pripasit pe meleagurile noastre in timpul Primului Razboi. Dupa razboi, Carlo a plecat in America. Pentru a putea coresponda cu el, Ana a luat lectii de italiana. La profesoara respectiva, o intovaraseam si eu.

Cu Ana si Sivliu, in 1920
Cu Ana si Sivliu, in 1920

Ana, ani de zile (fara bineinteles sa stiu), l-a intruchipat pe Mos Craciun, care aducea pomul de Craciun si darurile. Prima deziluzie a vietii mele a fost cand am descoperit ca Mos Craciun nu exista. Cu Ana am vizionat primele spectacole de circ, care se dadeau in Ploiesti. Cu Ana am participat la unele slujbe religioase date in bisericile crestine. Ana, pe care o numeam ‘ Mitzica ’ (de la Mamitzica), m-a iubit foarte mult; ea mi-a cusut un costum popular de Breaza si o rochita gen tirolez; rochita este surprinsa intr-un tablou, pe care il am si acum.

mamaie

Pentru mine, Ana este un exemplu profund de viata. Dragostea si perseverenta sunt factori importanti, care-ti pot determina cursul vietii. Timp de 10 ani, Ana a corespondat cu Carlo. Dupa 10 ani, Carlo a venit din America s-o ia pe Ana. Mama mea a pregatit-o cu o garderoba facuta la Giselle (o firma din Bucuresti). Parintii mei i-au cununat.

LAv12
Ana (Mitzica). Exemplu de daruire si atasament sufletesc

In America, Ana a trait o viata foarte frumoasa, chiar bogata, insa nu a uitat de unde a plecat. In apartamentul ei avea o camera mobilata si impodobita in stil romanesc. Mentionez ca a corespondat cu parintii mei si cu matusa mea, iar dupa razboi ne-a trimis importante pachete.

To be continued… 🙂

Sanatate 5 D (I). Dieta, Detoxifere, Detasare, Deschidere, Decizie

Published on by liorismeLeave a comment

Cartea doamnei doctor Sorina Soescu mi s-a parut deosebita, nu atat prin noutatea informatiei, ci mai ales prin felul in care autoarea aseaza aceasta informatie in pagina si cum o integreaza in experienta personala. Autoarea reuseste, intr-un mod detasat, dar cald si onest, sa impartaseasca, atat din invatatura sa, castigata de-a lungul vremii, dar, mai ales, din practica de medic si de mama. Si asta, fara sloganuri  si fara uzitarea unui limbaj greoi ori prea stiintific. Sorina Soescu este medic homeopat si are competente in api-fitoterapie, acupunctura si psihologie medicala; este medic primar in sanatate publica si management sanitar. Are o experienta impresionanta si o sete de cunoastere deosebita, asa cum poti citi aici.

Cred ca cel mai tare mi-a placut felul in care a reusit doamna doctor sa se aplece asupra fiecarui D in parte: Dieta, Detoxifere, Detasare, Deschidere, Decizie. Am citit o gramada de carti: multe legate de nutritie, altele de spiritualitate , iar altele despre corpul uman si nevoia lui de miscare fizica, pentru a se pastra armonios si viguros. In cartea aceasta, le-am gasit pe toate cuprinse si povestite, pe intelesul oricui. Dar nimic nu se poate infaptui, daca speram ca altcineva sau altceva alege pentru noi si starea noastra fizica si emotionala. Cand avem informatia si o trecem prin filtrul mintii, e mult mai usor sa alegem constient drumul de urmat, chiar daca ne mai indepartam de calea aleasa. Important e sa revenim si sa tinem drumul destula vreme, incat corpul sa aiba timp sa ne vorbeasca despre cum se simte, iar opiniile si judecatile celor din jur, sa nu ne mai intoarca inapoi; “elementul esential al mentinerii sanatatii (adica al armoniei si echilibrului interior) il reprezinta atitudinea deschisa, acceptarea posibilitatilor alternative, tinerea permanent deschisa a portilor perceptiei si ale constientei“. Dar numai TU poti decide ce e bine pentru tine si numai TU poti actiona in consecinta, caci “starea de sanatate a fiintei umane depinde de deschiderea sa mentala, intelectuala si emotionala pentru a-si gasi propriul drum evolutiv in viata prezenta pe Pamant“. Incerc sa fac un rezumat al cartii, pentru tine si pentru mine, pentru bucuria de a impartasi si a fixa mai bine informatii pretioase.

DIETA

-alimentatia este cea de-a sasea sursa importanta de energie a fiintei umane, dupa energia cosmica, aer, lumina solara, energia electromagnetica a pamantului si energia din relatiile umane; corpul nostru fizic are nevoie de produsele pamantului, pentru a-si pastra energia.

sanatate

-trecerea de la hrana proaspata si pline de enzime vii (fructe si legume crude), la hrana “moarta”, preparata termic sau conservata, cu modificarile inerente ale structurii si potentialul de a afecta corpul omenesc si tubul digestiv a dus, de-a lungul vremii, la degradarea calitatii vietii oamenilor si aparitia a sute si mii de boli;

-ORICE BOALA POATE FI VINDECATA, pentru ca procesul de imbolnavire poate fi reversat; dar pentru aceasta, este important sa oprim inundarea organismului cu substante care ii fac rau si determina tot felul de blocaje;

-pentru buna sanatate a corpului, sunt esentiale ALIMENTATIA corecta si ELIMINAREA eficienta;

-chimia corpului si chimia Naturii, in general, are doua aspecte importante pe planeta Pamant: ACIDITATEA si ALCALINITATEA;

-acizii sunt substante cu actiune distructiva, coroziva, care ard, descompun, distrug; aciditatea este necesara pentru a transforma un aliment in partile lui componente, care pot fi folosite de celule;

-alcalii sunt substantele care “construiesc”, repara, creeaza, pun la un loc parti componente;

-corpul nostru se straduie in permanenta sa pastreze echilibrul alcalin-acid, iar alimentatia si modul nostru de viata ar putea sa ajute toate eforturile organismului sau, dimpotriva, ar putea sa-l ingreuneze si sa-l faca sa se simta si mai rau;

-ACIDITATEA inseamna boala, stagnare, senzatii de arsura, amorteala, furnicaturi, confuzie, slabiciune, stare de rau, agitatie, neliniste, frica; ALCALINITATEA inseamna vindecare, dinamica, calm, liniste, stare generala de bine;

-alimentele alcaline ajuta in procesul de vindecare, iar cele acide, in procesul de descompunere; de aceea avem nevoie de multe alimente din prima categorie, si doar de cateva, din cele din a doua categorie; IMG_3605

-alimente acide: lactatele (sunt cel mai dificil de digerat de catre fiinta umana, sunt sursa de inflamatii la nivel respirator, digestiv, dar si…emotional, afectand energia generala a corpului si manifestarea noastra, ca fiinte umane), zaharul rafinat (aliment impropriu fiintei umane, fiind o forma de zaharid sintetic, chimic, obtinut prin tripla rafinare a trestiei or sfeclei de zahar, pe care organismul se lupta din rasputeri sa o elimine fie pe cale digestiva, urinara, prin exces de mucus ori…prin piele, prin depozite “caramelizate” de sucroza, sub forma de alunite si pistrui; “drogul” legal al societatii moderne, zaharul este principala otrava permisa mai ales copiilor, de la varste foarte fragede; dependenta de acest aliment este mai severea decat cea data de cafea, tigari; 95% dintre alimentele aflate pe rafturile magazinelor contin zahar rafinat ); faina alba (vinovata invizibila pentru nasul infundat, infectii respiratorii, tuse cu expectoratii, alergii de tot felul, diaree, indigestii, inflamatii etc); carnea si pestele (consumate in exces si, mai ales, fara salate, sunt producatoare de aciditate, contin antibiotice, hormoni si alte substante); cafeaua, alcoolul, tigarile, bauturile enrgizante, bauturile acidulate.

Data viitoare, despre stilul de viata acid si alimentele alcaline. Sanatate…5 D iti doresc! 🙂 IMG_3575

De veghe, cu incredere

Published on by liorisme2 Comments
Bebelusie. Eva. Febr. 2010
Bebelusie. Eva. Febr. 2010

“Suntem ceea ce gandim. Tot ce suntem izvoraste din gandurile noastre. Prin gandurile noastre cream lumea.” (Buddha)

Ei bine, desi realizez ca inteleptul Buddha stia bine ce graieste, gandurile imi mai scapa de sub supraveghere si, mai devreme sau mai tarziu, ceea ce gandesc se materializeaza.

In timp ce Eva se pregatea de start la prima ei participare la Marathonul Bucuresti, Catalin a pomenit de faptul ca era bine sa-i fi pus o bentita peste urechi, ca e cam rece afara si ca parca bate si vantul. Imediat mi-a incoltit gandul ca, aoleo, daca o vor durea urechile? Desi acest gand nu avea niciun temei, fiindca Eva nu avusese niciodata probleme cu urechile, odata lansat in capul meu, gandul a si produs ingrijorare. Vigilenta, totusi, am alungat gandul cat am putut de repede. Insa cand Eva, la finalul cursei, desi extaziata si gata sa o ia de la capat cu alergatul, mi-a zis ca i-a inghetat capul, m-a cuprins iar ingrijorarea.
Nicio mirare, duminica spre luni, Eva s-a trezit in toiul noptii cu durere de ureche si durere in gat. De asta data, mai mult decat oricand, am stiut ca mintea mea de mama ingrijorata are mare legatura cu treaba asta.

Unul din motivele pentru care nu imi mai doream copii era faptul ca nu rezistam psihic prea bine cand Gia avea probleme cu cate o amigdalita sau otita. Sufeream ca un caine, ma framantam si ma ingrijoram continuu! De aceea, imi spuneam ca nu as mai putea trece prin asa ceva cu inca un copil. Chiar daca cate-un gand ma mai prinde cu garda jos, cum s-a intamplat acum, mult m-am schimbat de-atunci, caci, intre timp, am invatat ca “gandurile noastre transmit in campul cuantic un semnal electric, iar sentimentele pe care le generam atrag magentic evenimentele spre noi.” (Joe Dispenza. Distruge-ti obieceiurile nocive! Cum sa-ti determini mintea sa lucreze in favoarea ta).

Cand se mai intampla de ii e rau Evei, Gia se muta in camera cu Buni, ori cu Catalin, iar eu raman de veghe. Asa am facut si in noaptea despre care povestesc. Intai am incercat sa ii linistesc vaicareala fireasca, apoi am incalzit niste ulei de susan si i-am pus cateva picaturi in urechea dureroasa. Gatul i l-am infofolit cu cartof proaspat ras, i-am dat sa bea apa, am stins lumina si i-am pus palma mea peste urechiusa suferinda. A atipit aproape imediat, dar tresarea des, oftand din rarunchi. Dupa o vreme, a inceput sa se vaite din nou, verificand daca mana mea e tot pe urechea ei. Acolo era, amortita, dar calda. Dupa inca vreo doua ore, i-am pus din nou picaturi cu ulei de susan. Era agitata in somn, se foia mult si scancea din cand in cand. Eu n-am inchis un ochi, nu ca nu as fi avut cum, dar nu am putut sub niciun chip, macar sa atipesc. Am avut deci vreme sa simt intreg zbuciumul nocturn al Evei si tot timpul am avut sentimentul ca nicicand, ca mama, nu ma simt mai aproape de copiii mei, ca atunci cand sufera din vreo pricina. Si gandindu-ma la asta, am rasturnat semnificatia momentului, transformandu-l intr-o situatie speciala, in care eu si Eva eram mai aproape una de alta. Ii auzeam fiecare mica tresarire si ii ascultam orice mic oftat. Ce binecuvantare, sa iti poti veghea copiii! Ma simteam recunoscatoare ca sunt acolo cu totul, ca nu aveam nicio graba si nicio nerabdare, asa cum se mai intampla in serile in care vin de la munca. In sfarsit, timpul nu mai conta in scurgerea lui, iar spatiul se dilata si se contracta cu fiecare respiratie a Evei.

Pe la 4 dimineata, mi-a soptit cu durere in glas: “Mami, cauta te rog pe Youtube alta reteta, ca asta nu functioneaza.” 🙂 Drept pentru care, am inmuiat un betisor de urechi in tinctura de propolis si unguent de galbenele, i-am badijonat pavilionul urechii, dupa care am incalzit un pic de bitter suedez. Am imuiat o bucatica de vata in bitter, am pus si vreo 3 picaturi de ulei de masline, sa-l mai diluez, am stors apoi vata si i-am introdus-o cu grija in urechiusa. I-am pus si o bentita, ca sa-i tina cald, i-am soptit ca asta e cea mai tare reteta si ca va functiona. Am asigurat-o ca dimineata nu va mai simti nicio durere. A adormit imediat, multumita de ceea ce auzea. In sfarsit, m-a furat si pe mine somnul, pentru vreo 2 ore. Eva a dormit pana pe la 8, timp in care eu i-am ascultat din nou respiratia, de asta data profunda si linistita, semn ca somnul era adanc si ca nimic nu-l tulbura. Era ca si cum un fluture gingas doarmea langa mine. Am stat apoape nemiscata pana s-a trezit. A mijit ochii si, cand m-a vazut, s-a lipit toata de mine, soptindu-mi cu dragoste: “Tu esti doctorul meu de plus”! 🙂

De-a doua zi, Eva nu a mai acuzat dureri, decat daca sufla nasul cu putere. Am continuat totusi cateva zile cu picaturi cu ulei de usturoi, badijonari cu bitter suedez si dese spalaturi nazale. Si, mai ales, cu multa INCREDERE: incredere ca organismul stie cel mai bine cum sa se vindece; incredere ca toate trec si ca totul va fi bine.

Uleiul de usturoi se poate prepara astfel: se curata si se zdrobesc bine 3-4 catei de usturoi intr-un bol, pana iese sucul din ei. Peste usturoi se pune ulei de masline (cam o lingura sau doua), se lasa la macerat macar cateva ore, desi eu l-am folosit, la nevoie si imediat, si tot a dat rezultate, se strecoara prin tifon, si apoi se pune solutia rezultata intr-o sticluta, preferabil una dotata cu o pipeta. Eu incalzesc sticluta in palme, inainte de a pune picaturile in urechea suferinda sau  scufund pipeta cu ulei in apa fierbinte, cateva secunde. Atentie la temperatura uleiului! Verificam pe dosul palmei. Se pun 2-3 picaturi in ureche, de cateva ori pe zi. De cele mai multe ori, durerea cedeaza in maxim 30 de minute! 🙂 In acest preparat, se pot adauga 3 picaturi de ulei de levantica, lumanarica sau de sunatoare.

Am mai citit despre aceasta reteta: peste o capatana de usturoi pisat se toarna ulei de masline, cat sa o acopere de un deget. Amestecul se fierbe in baie de aburi timp de o oră. După fierbere, se strecoara si se lasa sa se raceasca. Se pun cu pipeta două picaturi in urechea afectata, apoi se introduce un tampon de vata. Procedura se repeta de 2-3 ori pe zi, pana la disparitia completa a simptomelor. Alte remedii naturiste pentru otite gasesti aici.

Daca de la Gia invat lectia iubirii, detasarii si a inocentei, de la Eva, care de la varsta de 1 an a refuzat cu vehementa orice medicament, am de invatat increderea si…rabdarea. Probabil ca multe lectii raman a fi deslusite si, sper eu, invatate. 🙂

Believe. Gia&Eva. Febr. 2010
Believe. Gia&Eva. Febr. 2010

“Tu esti unica fiinta ce-si cauzeaza (produce) întamplarile si nimeni sau nimic nu poate fi raspunzator de producerea lor. Gandurile noastre creeaza realitatea noastra”! (Lazarev)

Scott Jurek. In alergare, spre esenta umana

Published on by liorismeLeave a comment
Manamca&Alearga; inca o carte captivanta de la Editura Preda Publishing
Mananca & Alearga; inca o carte inspirationala de la Editura Preda Publishing

“Alergam pentru ca depasirea dificultatilor dintr-un ultramaraton imi amintea ca pot depasi dificultatile vietii, ca depasirea dificultatilor inseamna de fapt a trai”. Il poti contrazice pe Scott Jurek? Poate ca ai sa o faci; fiindca nu ii stii povestea. Nascut in Minnesota, in 1973, Scott nu avea profilul unui sportiv si nici acela al unui invingator. Provenind dintr-o familie obisnuita, care muncea mult ca sa duca un trai decent, cu o mama bolnava de scleroza multipla si un tata autoritar si rece, Scott a trebuit sa invete de timpuriu sa depaseasca dificultati. “Pana sa ma apuc de alergat, invatasem deja ce inseamna sa induri”.

Alergarea i-a fost, de fapt, refugiul. Padurea, pamantul, vantul, tacerea, cerul nu il judecau pe tanarul Scott; nici nu-l certau si nici nu ii produceam ingrijorari. Intre copaci, inceta sa se intrebe: “De ce?”. Alergatul in natura il elibera de frici, intrebari si neputinte. A invatat ca, oriunde s-ar fi aflat fizic, se putea retrage cu ajutorul mintii in natura, intre copaci, reglandu-si astfel tensiunea arteriala, care ii dadea batai de cap inca din copilarie, din cauza presiunilor de acasa. “Singurul loc in care nu trebuia sa-mi dau silinta, era padurea. Acolo alergam, mergeam, faceam orice voiam. Copacilor nu le pasa cat de greu munceam, daca aranjam lemnele cum trebuie sau cat de rapid eram. Cerul nu se baza pe mine sa ma asigur ca starea mamei nu se inrautateste. Pamantul nu ma testa. Eram doar eu, suspinele vantului si tacerea. “

Tot sportul a facut legatura intre o dieta bazata pe fructe si legume si performanta fizica, inca din tinerete. Desi in copilarie si adolescenta Scott Jurek avea dieta oricarui american, bazata pe carne si lactate, boala care i-a rapit mama si dorinta de castiga noi performante fizice si mentale au dus la transformarea eroului nostru dintr-un tanar slabut si fara mari perspective sportive, intr-un alergator de cursa lunga, vegan convins, doborator de recorduri, dar mai ales intr-un cautator neobosit al esentei umane: “Mi-am creat propriile practici bushido. Am stat in rauri reci ca gheata pentru a-mi imbunatati controlul mintii asupra corpului, m-am asezat cu picioarele incrucisate si am meditat, vizualizandu-mi respiratia, concentrandu-ma”. “In timp ce ma pregateam pentru o noua victorie, planuiam sa ma si dezvolt ca om, sa devin o fiinta mai completa, mai constienta de sine, de lumea din jur si chiar de lumea nevazuta. Poate suna ciudat, venind de la un tip care crescuse vanand, pescuind si urand legumele, dar era adevarat.”

De-a lungul a doua decenii, Scott Jurek a alergat victorios catre noi experiente, locuri minunate si oameni remarcabili, traind la maxim fiecare cursa. Iata cateva din aventurile lui: in 1999, a castigat Western States Endurance Run, alergand 100 de mile (160 km). Era prima lui participare la prestigioasa cursa. Ulterior, Jurek a castigat cursa inca de 6 ori, depasind recorduri de timp. Cateva saptamani mai tarziu, Scott bate recordul in cursa Badwater Ultramarathon, considerata a fi una dintre cele mai dificile din lume, din cauza caldurii incredibile. Un an mai tarziu, castiga din nou, iar in 2006 castiga prima din cele 3 victorii consecutive ale Spartathlon-ului, alergand 153 de mile (245 km) intre Atena si Sparta. Scott Jurek este primul nord American care castiga aceasta cursa. Tot in 2006, la ideea misteriosului Caballo Bianco (Micah True), personaj central din cartea Born to Run, se alatura unui grup de alergatori, concurand “impotriva” tribului Tarahumara. Jurek termina al doilea, in favoarea lui Arnulfo Quimare, dar in 2007 revine, castigand cursa din Chihuahua, Mexic. In 2014, Scott Jurek si Rickey Gates devin primii nord americani care termina cursa Bob Graham Round din UK, in mai putin de 24 de ore.

Scott, alaturi de un alergator Tarahumara
Scott, alaturi de un alergator Tarahumara

Din 1998, Jurek detine Master’s Degree in Physical Therapy, dorindu-si mult sa inteleaga cu ce lupta corpul uman aflat in suferinta si sa ajute oamenii. “Mancarea servita la azilul unde mama era imobilizata la pat era procesata alimentar, umpluta cu amidon si zaharuri. Mesele pe care le serveau clientii mei la spital erau bogate in carne si cu putine legume. Ca atlet, aparent eram dedicat sanatatii. Ca terapeut fizic, se presupunea ca-i ajut pe oameni din punct de vedere fizic, dar nu-mi petrecusem nici macar o secunda concentrandu-ma asupra dietei lor. Cu cat mancasem mai sanatos, cu atat devenisem mai rapid si mai puternic. Era o coincidenta faptul ca oamenii bolnavi erau serviti cu amidon si alimente de rahat? Daca un regim echilibrat poate face pe cineva mai rapid, ar putea un regim prost sa imbolnaveasca pe cineva? Raspunsul, dupa cum am descoperit, era afirmativ.” Din 1997, Jurek a renuntat la produsele din carne, iar 2 ani ma tarziu si la lactate, considerand lipsa de nutrienti din alimentatia obisnuita drept cauza a bolilor cronice intalnite atat in familia sa, cat si la pacientii pe care ii trata. Desi cunoscutii si familia au incercat inca de la inceput sa ii descurajeze modul de a se hrani, Scott nu s-a intors din drum: “Dar eu ma simteam mai bine decat ma simtisem vreodata. Intotdeauna am avut anduranta, dar acum nu mai treceam prin durerea pe care o resimteam mereu dupa alergarile lungi. Perioadele de recuperare, de care avusesem intotdeauna nevoie intre sesiunile dificile de antrenament, erau acum mai scurte decat oricand. Ma simteam mai usor. Ma simteam mai puternic. Ma simteam mai rapid. Si ma simteam la fel de tanar ca intotdeauna.” Declara ca performantele sale atletice se bazeaza pe dieta sa fara proteina animala, concentrare maxima si… cufundarea in prezent: “Cu cat alergam mai mult si mai departe, cu atat mai mult realizam ca de fapt cautam, de cele mai multe ori, o stare de spirit, un loc unde grijile care-mi pareau monumentale dispareau ca prin farmec, unde frumusetea si vesnicia universului, a prezentului, erau in centrul atentiei“.

Daca nu te-am convins sa citesti cartea, poate te lasi convins de Scott insusi sa gasesti bucurie in tot ceea ce intreprinzi: “Keep your mind open. Be willing to explore the boundaries. Never limit yourself, and listen to your body. For me, running’s a lifestyle. It’s about balancing nutrition, it’s about keeping my body healthy on all levels. To me, running is more than just putting miles in. The key thing is, keep it fun. Always try to find the joy in it. Sometimes I have to train to race to win, and I always try to remind myself that there’s fun in hard work and pushing the body to its limits”.