Faptul ca plecam fara mari framantari legate de casa din Corbeanca (desi primii chiriasi pe care i-am avut cateva luni s-au comportat atat de mitocaneste, incat, vazand ce au lasat in urma lor, mi s-a facut frig instantaneu) mi-a dovedit ca ma pregatisem temeinic, inconstient, atunci cand ani buni, invatasem din carti despre atasamente si despre detasare.
Dupa operatia de diastazis din 2012, au fost luni de zile cand nu mi-am putut folosi complet muschii abdominali. In prima saptamana de dupa interventie, ma trezeam dimineata cu dorinta arzatoare de a ma…intinde. O astfel de actiune insa ar fi pus in pericol cusaturile inca proaspate. Asa ca ma abtineam. Corpul meu intra atunci intr-un fel de spasme. Incepeam sa tremur la propriu, atat de greu ii era organismului meu sa nu poata sa faca ceva atat de firesc, de natural si de instinctiv: sa se intinda dimineata, dupa ce toata noaptea incercasem sa dorm cat mai nemiscata, ca sa nu se desprinda pungile de drenaj.
Continue reading “Sportul ca filozofie (IV). A fi “in forma” toata viata”
M-am tot gandit in ultima vreme: de ce uneori o relatie nu mai functioneaza, dupa ce ani buni parea ca e cea mai buna alegere? La un moment dat, relatia cu o anumita dieta, cu un anumit job, cu o anumita persoana inceteaza sa fie ceea ce…asteptam. Te gandesti ca ai dat tot ce aveai, tot ce puteai ca totul sa fie bine si, cu toate astea, dupa indelungi stradanii, ceva nu mai merge. De ce? Unde si care e greseala?
Since my 3 hours daily commuting, I have been listening to hours and hours of Podcasts. The one that I listen the most is Rich Roll’s Podcast. That is how I found out about Josh’s amazing story. I hope you will enjoy this interview and let yourself get inspired by this man, who not only had the power to do profound personal changes, but he accomplished that by overcoming deep food traditions and, even more amazingly, by inspiring his community and his family.
10 decembrie 2003, intr-o miercuri. O zi obisnuita de iarna pentru cei mai multi oameni. Nu si pentru noi. Sunt insarcinata in 42 de saptamani. Pentru ca Gia refuza sa faca cunostinta cu lumea, doctorul ginecolog ma programeaza de dimineata la Spitalul Pantelimon, din capitala. Mi se face internarea, iar spre ora 8-9 apare si doctorul. Ma intreaba daca mi s-a luat sange. Confirm. Dar proba de urina? Nu, raspund eu. Dispare cateva clipe si se intoarce cu o sticluta mica, maro inchis, pe care mi-o da, in timp ce imi indica baia, aflata pe coridor.
Continue reading “Viata ca un film…fotografic (XV). Mama pentru prima oara”
Liorisme 