De un an de zile, tot ce atinge pielea a devenit sursa de stres si motiv de dezinfectare. Gesturi, candva atat de firesti si de umane, precum o strangere de mana, o imbratisare discreta sau una puternica, ori, Doamne-fereste, o pupatura zgomotoasa pe obraz, par acum apucaturi apuse, ce vor disparea in negura vremii si pe care poate nimeni, nicicand nu le va mai face, ca in urma cu doar 12 luni. Oare a nu te atinge de mai nimic si mai de nimeni este prezentul si viitorul in care omenirea trebuie sa isi traiasca viata?

Si totusi Omul, fara atingere, nu e om deplin. Izolarea fizica o marcheaza mai pregnant pe cea psihica, emotionala si ne transforma in ceva ce nu credeam ca vom fi vreodata: actori intr-un film SF, unde toate catastrofele Universului se manifiesta, inclusiv cea in care fiinta umana isi poarta carapacea externa aproape cu mandria celui care spera ca e invincibil; o carapace, dar si o masca, pe care, de altfel, le afisam cu totii zilnic, de ceva ani, din spatele laptop-urilor si ale telefoanelor Smart. si care acum au devenit mai rigide si mai infricosatoare.

Sunt fericita ca nu imi traiesc adolescenta in aceste vremuri. Nu imi pot imagina cum se pot dezvolta armonios tinerii acestor ani, cand sunt nevoiti sa stea izolati si feriti unii de altii, cand nu se pot intalni, nu pot vorbi fata in fata, nu se pot atinge, mirosi, nu se pot saruta, decat cu mari riscuri. Da, exista viata sociala virtuala, unde nu exista riscul contactului direct si al consecintelor ce vin de aici, dar si viata vituala e tot parte din carapacea pe care ne-am dezvoltat-o incet, dar sigur, sperand ca suntem protejati, cand in fapt ne expunem la alte riscuri, poate la fel de letale.

Nu mai sunt demult adolescenta, dar sunt un om norocos, cu parinti, un frate si alte rubedenii dragi. Am si o mana de prieteni, cam toti aflati acasa, in Romania. Mi-e tare dor de ei, gandul reintalnirii si al contactului fizic cu ei imi da fiori de bucurie. Si nu imi pot imagina, spre exemplu, ca atunci cand ma voi reintalni cu Lavinia, pe care nu am vazut-o de la poza din deschiderea acestui articol, din 2018, nu am sa o pot strange taaaare in brate. Dar o voi face oare, chiar daca L va fi la doar 1 metru de mine si mie mi-a lipsit atat?

Thorwald Dethlefsen si Ruedinger Dahlke au scris o carte, care pe mine m-a marcat cu ani in urma si la care ma intorc des, spre a-mi reaminti “importanta si semnificatia simptomelor bolii”. “Puterea vindecatoare a bolii” a fost scrisa acum cateva decenii, la inceputul anilor ’80. Azi, principiile celor doi autori capata parca sensuri mai profunde, noi intelesuri si ofera raspunsuri revelatoare la intrebari ce tin de suferintele pielii, dar mai ales de psihologia umana aflata intr-o conjunctura cu totul noua, aceea a unei Pandemii globale si a regulilor ei:

1. Ma delimitez oare prea puternic?
2. Cum stau cu capacitatea mea de a intra in contact?
3. Dincolo de atitudinea mea respingatoare, nu exista cumva impulsul refulat, dorinta refulata de apropiere?
4. Ce anume vrea sa razbata prin granita impusa, pentru a deveni vizibil (sexualitate, impulsuri, pasiuni, agresivitate, entuziasm)?
5. Ce ma mananca in realitate?
6. M-am exilat cumva in izolare?

Indepartarea problemelor pielii, in incercarea de a “amuti” ce vrea sa ne transmita corpul, mentalul si sufletul nostru, vorbeste atat de bine despre natura umana si a felului in care omul ar face orice, doar sa nu fie nevoit sa se vada asa cum este: un maestru in evitarea confruntarii realitatii, dar si un naiv care isi imagineaza ca respingand si luptand cu ce il supara, aceasta va aduce rezolvarea.

Pielea, cel mai mare organ al omului, indeplineste functii multiple, printre care: delimitare si protectie, organ de atingere si de contact, de expresie si de reprezentare, organ sexual, respiratie, excretie (transpiratie), reglare a temperaturii.

Pielea este o suprafata de reflexie a tuturor organelor interne. Orice dereglare a unuia dintre organele noastre interne este proiectata asupra pielii si orice stimulare a arealului corespunzator de piele, este condus in interior, spre organ. Orice s-ar petrece pe suprafata pielii (inrosire, umflatura, inflamare, cos, abces), locul in care se petrece acest fenomen nu este intamplator, ci indica un proces interior corespunzator (tot ce este vizibil nu este decat un simbol pentru ceea ce este invizibil, caci in fiecare parte, gasim intregul; totul se afla in legatura analoga cu toate: cum este sus, asa este si jos; cum este in interior, asa este si in afara).

Pielea prezinta si toate parcursurile si reactiile noastre psihice: ne inrosim de placere si palim de spaima, transpiram de teama sau de agitatie, perii ni se zbarlesc de furie sau facem pielea gainii. Pielea reprezinta o mare suprafata de prioectie, pe care devin vizibile atat procesele somatice, cat si celel psihice. Iar daca pielea este expresia interioara a exteriorului, inseamna cu necesitate ca orice incercare de a modifica in mod artificial aceasta expresie (cosmetizare), constituie un act de neonestitate. Se incearca retusarea a ceva, respectiv prezentarea intr-un mod amagitor a lucrurilor. Se simuleaza ceva in exterior, care de fapt nu exista catusi de putin in interior. Aceasta incercare de a prezenta lumii o masca falsa incepe cu simplul make-up (machiaj) si sfarseste, in mod grotesc, cu operatiile infrumusetare.

In spatele tuturor acestor incercari de a deveni un altul, se afla problema ca omul nu iubeste pe nimeni mai putin decat pe sine insusi! Faptul de a se iubi pe sine este una dintre sarcinile cele mai dificile. Cel care crede ca s-ar place si iubi pe sine insusi, confunda cu siguranta calitatea de “sine insusi” cu micul sau ego. In majoritatea cazurilor, crede ca se place pe sine numai acela care nu se cunoaste deloc pe sine. Si pentru ca noi nu ne placem pe noi ca intreg, adica inclusiv “umbra” noastra, incercam in continuu sa ne modificam si sa ne configuram altfel imaginea exterioara.

Eruptiile cutanate apar cand ceva trece “granita” si vrea sa iasa in afara. In cazul acneei juvenile, apar inflamatii pe pielea adolescentilor, aratand ca ceva ar dori sa treaca peste granitele de pana atunci, ca o noua energie vrea sa razbata dincolo de ele, dar se vadeste totodata si incercarea de a nu lasa noul sa razbata, ca si teama de impulsul nou trezit. Prin acnee, se realizeaza o protectie de sine, deoarece ea ingreuneaza orice intalnire si impiedica sexualitatea. Se creeaza un cerc vicios: sexualitatea nevietuita se manifesta ca acnee pe piele, iar acneeea impiedica realizarea sexului.

In general, prin bale de soare si mersul la mare, acneea se retrage foarte mult, in timp ce ea devine mai puternica, pe masura ce corpul este acoperit mai tare, caci imbracamintea (o a doua piele) subliniaza delimitarea si intangibilitatea, in timp ce dezbracarea constituie deja primul pas al “deschiderii de sine”, iar soarele inlocuieste intr-un mod nepericulos caldura dorita si temuta, a unui alt corp. Faptul ca sexualitatea traita, in fine, este cel mai bun mijloc impotriva acneei, este bine cunoscut de oricine.

In general, o eruptie cutanata arata intotdeauna ca ceva pana atunci retinut (refulat) ar dori sa strapunga granitele suprimarii, pentru a deveni vizibil (a ajunge in constienta). In eruptia cutanta se arata ceva, care pana atunci nu era vizibil. Spre exemplu, prin orice boala a copilariei razbeste ceva nou in viata copilului, si de aceea, orice asemenea boala aduce cu sine, in majoritatea cazurilor, un pas considerabil in evolutie. Cu cat eruptia cutanata este mai puternica, cu atat mai repede se desfasoara boala.

Una dintre cele mai puternice dermatoze este psoriazisul, ce se manifesta in focare inflamatorii net delimitate pe diferite suprafete, acoperite cu solzi albi-argintii. Formarea naturala de solzisori la suprafata pielii este amplificata la infinit in cazul psoriazisului. Ea aminteste cu necesitate de formarea carapacelor (vezi crustaceele). In acest caz, rolul obisnuit de protectie al pielii este transformat in formarea de cuirasa, ducand la delimitarea fiintei respective din orice directie. Ea nu mai vrea sa lase nimic sa patrunda inauntru, si nici sa razbata in afara (cu rezultatul apararii psihice si al incapsularii: “carapacea caracterului”). Dincolo de orice tip de aparare se afla teama de a nu fi ranit. Cu cat mai marea este apararea unui om si cu cat mai groasa este “carapacea”, cu atat mai mare este sensiblitatea sa launtrica si teama de a nu fi ranit.

Si aici lucrurile stau ca si in regnul animal. Daca i se ia unui crustacea carapacea, ramance ceva moale, lipsit de aparare si care poate fi usor ranit. Oamenii care au un stil de aparare si de respingere, prin care nu lasa pe nimeni si nimic sa patrunda inauntru, sunt in realitate cei mai sensibili. Insa incercarea de a ocroti vulnerabilitatea unui suflet printr-o carapace aduce cu sine un anumit tragism. Caci daca o carapace il ocroteste pe posesorul ei de o eventuala ranire, ea il “fereste” totodata si de iubire, si de comunicare. Iubirea inseama deschidere de sine, insa aceasta ar pune in discutie si “problema” apararii. Astfel, carapacea separa sufletul de fluxul viului, delimitandu-l intr-un spatiu ingust, iar teama incepe sa creasca.

Candva, omul va trebui sa inceapa sa accepte sa vietuiasca faptul vesnic temut si respins de a fi ranit, pentru a afla ca sufletul nu se distruge din aceasta cauza. Omul trebuie sa redevina vulnerabil pentru a vietui si lucruri minunate. Acest pas are loc numai prin presiunea exterioara pe care o infaptuieste fie destinul, fie psihoterapia.

Pruritul este un fenomen care insoteste multe maladii cutanate (ca de exemplu, urticaria), dar si separat, fara o cauza anume. Pruritul corporal arata faptul ca ceva ne mananca si ne irita pe plan fizic. Dar este evident ca ceva a fost “trecut cu vederea” la nivel psihic; sau am evitat perceperea lui, pentru ca altfel nu ar fi trebuit sa se somatizeze ca mancarime pe plan fizic. Dincolo de aceasta mancarime se afla o pasiune, un foc interior arzator, care vrea sa se manifeste in afara, care vrea sa fie descoperit. De aceea, el ne constrange sa ne scarpinam prin intermediul mancarimii. Impulsul de scarpinare arata intotdeauna ca ceva ma mananca, ceva nu ma lasa rece, ceva arde in sufletul meu: o pasiune, o iubire infocata, ori chiar flacara maniei.

Scarpinatul este o forma blanda, atenuata a razuitului, a scormonitului, a sapatului. Tot asa cum scormonim si cum sapam in pamant pentru a gasi ceva si a-l aduce la lumina zilei, la fel scormoneste pacientul cu prurit la suprafata pielii sale, pentru a gasi in mod simbolic ceea ce-l mananca, il irita si-l incita. Nu este de mirare ca pruirul este adesea insotit de eruptii cutanate, de pete rosii si de exanteme arzatoare. Cerinta este de a sapa atat timp in contienta, pana gasim ce ne mananca, un proces ce poate fi foarte stimulator. (Thorwald Dethlefsen si Ruedinger Dahlke. “Puterea vindecatoare a bolii”)

Pentru remedii la nivel fizic, doctorul Laza recomanda in cartea sa, “Manual edenic de medicina naturista”:

1. Sacroterapie: “Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul si nu uita niciuna din benefacerile Lui. El iti iarta toate faradelegile tale. El iti vindeca toate bolile tale” (Psalmii 103:2-3);
2. Dieta:
   1. cura cu sucuri de fructe si de zarzavaturi (5-10 zile)
   2. dieta de tranzitie (2-3 zile)
   3. in continuare, cura cu sucuri si cu cruditati (2 luni)
   4. apoi, se continua cu dieta vegetariana obisnuita, in care, pe langa alimentele crude, se introduc treptat si alimente procesate termic, respectand toleranta individuala a pacientului;
   5. cura cu mere sau cu struguri (1-2 zile/saptamana)
   6. dieta de refacere, predominant crudivora (5-7 zile/saptamana)
   7. daca pacientul nu tolereaza hrana curda (sufera de gastrita, ulcer gastroduodenal, boala de reflux gastroesofagian), se introduce dieta Rp. 1 sau Rp. 4 din cartea “Retete din bucataria edenica”, respectand toleranta individuala;
   8. grau incoltit: 4 linguri/zi;
   9. cura cu suc de lamaie: 2x 100 ml/zi
   10. suc de papadie: 2x 200 ml/zi
   11. suc de orz verde: 3 x 50 ml/zi
   12. coada-calului (pulbere): 3 x 1 lingurita/zi;
   13. salvie (pulbere): 3 x 1 lingurita/zi’
   14. tinctura de captalan: 4-6 x 30 picaturi/zi (in caz de prurit)
   15. polen: 1 x 1 lingura dimineata, inainte de masa
   16. ghimbir: 3 x 1 lingurita/zi, radacina proaspat razuita
   17. cura cu aloe
   18. carbune vegetal (pulbere)
   19. ceaiuri: coada-calului, salcie alba, urzica, fumarita, galbenele, coada-soricelului, nalba mare, tataneasa, trifoi rosu, brustur.
3. Clisma: 1 x 1/zi, dimineata, cu infuzie calduta de musetel ori trifoi rosu: 5-10 zile;
4. Baia vitala: 2 x 1 / zi, cate 20 de minute, 1 luna; apoi, 3 x 1 / saptamana;
5. Baia de trunchi calda, cu coada-calului: 3 x 1 /saptamana; cate 25 de minute;
6. Baia regiunii afectate cu infuzie calduta de nuc, pelin, schinduf si coada-soricelului (in parti egale): 1 x 1 / zi, 20 minute, 1 luna, apoi, 3 x 1/saptamana;
7. Dus rece, general: 3×1 / saptamana; apoi, 2 x 1/saptamana;
8. Dusul scotian, alternant: 2 x 1/zi;
9. Cataplasma cu lut lombo-abdominala si locala: 1 x 1/zi, 2 ore;
10. Cataplasma cu ceara calduta si ulei de masline presat la rece, aplicata pe plaga: 2 x 1/zi, cate 1 ora, pana la vindecare;
11. Badijonarea locala cu suc de galbenele si de urechelinita, alternativ: 2 x 1/zi;
12. Aplicatie locala cu ulei de sunatoare, in sau masline: 1 x 1/zi;
13. Baia de soare: 1 x 1/zi;
14. Gimnastica fizica si respirtatorie, coordonand respiratia cu miscarea: 30-60 de minute/zi, respectand toleranta individuala;
15. Masaj general si reflexoterapie: 1 x 1/zi, 15-30 minute;
16. Mersul descult prin iarba (dimineata, pe roua) sau pe zapada sau in cada, cu apa foarte rece: 1 x 1/zi, 15 secunde – 5 minute;
17. Supraveghere medicala.