Life in UK (VI)

Nu as fi scris niciodata despre primii nostri chiriasi din casa din Corbeanca, pentru ca familia care a locuit 4 luni de zile acolo, nu merita nici timpul, nici atentia mea. Am ales insa sa povestesc despre experienta noastra, pentru ca a fost una care ne-a apropiat intr-un mod cu totul neasteptat de oameni.

Catalin a plecat in Anglia in septembrie 2018, sa ia in primire job-ul si casa de acolo, inchiriata printr-un prieten, iar eu am ramas cu Gia si cu Eva acasa, in Corbeanca, pentru inca 3 saptamani, cat sa pun la punct chestiuni administrative si sa inchiriez casa.

Intai am incercat sa ne gasim chiriasi printr-o agentie imobiliara locala, din Corbeanca, dar nu se concretiza nimic, iar eu intram in criza de timp. Desi nu era chiar la indemana, am apelat la Florentin, o mai veche cunostinta de-a noastra, cu agentie imobiliara in Bucuresti. Din fericire, la scurt timp, am gasit o familie tanara, care avea o fetita, si care parea dorinica sa se mute repede. L-am cunoscut intai pe capul familiei, si desi nu am avut chiar un feeling bun, am incercat sa imi infrang sentimentul de incompatibilitate pe care il aveam doar pentru ca domnul respectiv avea o tinuta diferita de cea pe care o apreciam eu la un barbat. Mi-am spus in sinea mea ca nu era momentul sa cantaresc oamenii dupa un asemenea aspect…superficial.

La vreo doua zile, chiriasul nostru a sosit si cu sotia, intr-o masina luxoasa, de un alb orbitor. Nu foarte vorbareti, s-au hotarat repede si am semnat contractul de inchiriere cu firma la care tipul era patron, o firma de IT.

Desi cu inima putin indoita, stiam, pe de alta parte, ca nu prea aveam de ales. In plus, intotdeauna incerc sa dau credit atat conjuncturilor in care ma aflu, cat si oamenilor care vin la pachet cu acele situatii. Oricum, aveam atatea pe cap, ca am incercat sa nu ma gandesc la ce era mai rau. Am lasat casa “luna” (am retusat inclusiv mici probleme, aplicand vopsea lavabila), muncind pana in ultima clipa, pe branci, ca sa las totul cum se cuvenea.

Pe 5 octombrie 2018, chiar in ziua in care mama, care venise cu frate-miu de la Tulcea sa ma ajute, implinea 67 de ani, cu noaptea in cap, paraseam Romania cu fetele noastre, cu inima increzatoare ca oricum Domnul stia mai bine ce si cum.

Relatia cu chiriasii a fost una distanta de la inceput, dar pentru ca nu toti oamenii sunt la fel, nu am tesut scenarii in minte. In schimb, am mai rugat pe cate un vecin sa arunce un ochi in curte. Semnele nu erau tocmai imbucuratoare din start: curtea parea cam neingrijita, iar familia mutata in casa noastra nu era cea mai sociabila, asa ca niciun vecin nu stia sa ne spuna mare lucru. Din februarie 2019, chiriasii nu au mai platit chiria, raspunzand greu la telefon sau deloc si ne tot duceau cu vorba, motivul neplatii fiind faptul ca firma de IT avea probleme cu Fiscul.

Florentin a fost cel care a incercat, in tot acest timp, sa se intalneasca cu chiriasii, dar acestia nu faceau decat sa traga de timp si sa se ascunda. Dupa cateva saptamani era evident ca ceva nu era in regula. Long story short: in martie 2019, chiriasii au fugit pur si simplu din casa, lasand cheia casei sub un…ghiveci de flori, in curte. Am apelat la o vecina, care sa il insoteasca, ca martor, pe Florentin in casa. Deja ne asteptam la orice din partea fostilor chiriasi, mai ales ca ultimele mesaje telefonice nu erau deloc prietenoase, din contra, erau amenintatoare si extrem de obraznice si voiam sa nu ne trezim cu reclamatii pe la politie ca am intrat in casa fara stirea chiriasilor.

Greul abia acum incepea. Casa arata de parca o gasca de salbatici traise acolo. Nici macar gunoiul menajer nu fusese aruncat la tomberon de zile intregi. Mizerie de nedescris, pereti mazgaliti cu marker, curtea complet neingrijita, si, cireasa de pe tort: un protap pentru petrecerile chiriasilor si a prietenilor acestora fusese construit direct in fata casei, pe gazon!

casa5

casa6

Ani buni, cat am fost chiriasi, in toate cele 3 locuinte inchiriate, eu si Catalin am adus imbunatatiri pe banii si pe munca noastra de tineri angajati. Din unele locuri, am scos mizerie adunata in ani de zile, de nepasarea celor care locuisera acolo anterior. Nici eu, nici Catalin, nu am fi putut locui un spatiu in care nu ne-am fi simtit bine, iar pentru ca atat ne permiteam (o chirie mica, intr-un loc cu potential, dar murdar), am zugravit, am vopsit, am facut modifcari, am muncit pe branci seri si nopti, dupa serviciu, ca sa “sfintim” locul unde urma sa ne petrecem o perioada a vietii, chiar daca nu era “al nostru”. Si nu am regretat niciodata nici banii investiti, nici munca prestata. Situatia era cum era si noi faceam ce puteam mai bine, ca sa fie bine. Dar, iata, sunt oameni care nu doar ca nu stiu sa respecte o locuinta curata si sa o intretina, dar isi si bat joc de ea!

casa3

casa1

Cand am vazut fotografiile primite de la Florentin si de la vecina noastra cu ceea ce lasase in urma aceasta familie, este greu sa descriu ce am simtit. Desi mai trecuseram prin ceva similar, cand inchiriaseram apartamentul din Bucuresti, de data asta a fost mai dureros. Poate si pentru ca eram atat de departe, neputinta si frustrarea erau coplesitoare. Cred ca a fost prima data in viata cand am simtit un soi de rusine pentru specia umana. Mi se aprea atat de rusinos felul in care actionasera si se comportasera chiriasii, carora le incredintaseram tot ce aveam noi mai de pret material, incat in mintea mea simteam ca noi, ca oameni, suntem condamnati si ca nimic bun nu ne asteapta, daca oamenii isi pot face unii altora asa ceva, fara rusine, remuscare sau macar fara nicio teama de consecinte.

Bineinteles, nu a durat mult sa aflam ca chiriasii ne lasasera cu facturi neplatite. Suma nu era deloc neglijabila. Am tot incercat, cu frumosul, cum se zice, sa ii determinam sa plateasca datoriile lasate in urma, dar fara niciun folos. Cand fostul chirias a devenit agresiv pe mesaje, am renuntat. Nu aveam energie pentru asemenea conflicte, chiar daca asa incurajam compartamentul unor astfel de indivizi, care probabil nu erau la prima actiune de felul acesta.

La doar cateva zile de la deznodamantul trist al povestii inchirierii casei, cand inca incercam sa ne dam seama ce avem de facut, am primit mesaj de la Veronica. Cu ea ma cunoscusem cu ocazia unei actiuni de voluntariat pentru comunitatea mai putin avantajata din Corbeanca, dar ne vazusem cred doar de doua ori, fata in fata. Cand a aflat ce ni se intamplase, m-a linistit pe loc, spunandu-mi ca se ocupa ea de casa. Nu doar ca si-a facut timp sa contacteze o femeie care sa faca curatenie dupa dezmatul lasat in casa, si un gradinar care sa refaca gradina lasata cu totul in paragina, dar s-a dus acolo in persoana, curatand ea insasi prin casa, asezand si reinventand locul!

casa C

Veronica m-a tinut tot timpul la curent si mi-a dat o stare de liniste, la care nu speram si la care nu ma asteptam, nici de la un prieten apropiat, dar de la un om pare care abia il stiam! In mai putin de doua saptamani, totul era la punct, iar casa era gata de a primi noi chiriasi. Pentru mine si pentru Catalin, acele zile in care Veronica s-a dus zilnic la casa noastra, asigurandu-se ca totul e bine, au fost zile in care nu conteneam sa ne minunam si sa multumim, atat Veronicai, cat si Universului, pentru felul in care stie el sa lucreze pentru oameni si prin oameni!

Cand totul a fost pregatit, Veronica, o tipa volunatara si extrem de inimoasa, a luat legatura cu Florentin, agentul nostru imobiliar, oferindu-se se fie si ea prezenta la viitoarele “vizite”. La foarte scurt timp, aveam o noua familie in casa si am stiut ca va fi bine, pentru ca Veronica fusese acolo. Nu stiu daca pot exprima in cuvinte ce simteam, gandindu-ma cum doi oameni, ca Veronica si ca Florentin, care nu imi erau nici rude, si nici macar prieteni ori vecini apropiati, fusesera acolo la momentul potrivit si ne sprijinisera intr-un moment greu pentru noi.

De atunci, a trecut mai mult de un an si jumatate si timpul a dovedit ca Veronica si Florentin au ales bine. Nu doar ca noii chiriasi nu ne-au facut niciun fel de probleme, dar ingrijesc casa si curtea, asa cum am fi facut-o noi insine. 

De curand, departarea de casa din Corbeanca ne-a apropiat mai mult de inca un om, de Sorin, un vecin pe care il stiam tot prin actiunile intreprinse pentru comunitatea din localitatea unde am locuit aproape 8 ani. A fost nevoie sa inlocuim gardul din curte, iar acest om ne-a ajutat sa depasim nu doar o situatie gospodareasca destul de complexa, dar si una delicata, de comunicare, ce ar fi fost tare greu de gestionat de la distanta. 

Lui Florentin ii pot multumi pentru onestitate si pentru ca ne-a dat mereu impresia ca ii putem lasa “pe mana” casa, chei etc, macar recomandand cu caldura agentia imobiliara Exclusive Homes Real Estate, pe care o are. Veronicai si lui Sorin simt ca le ramanem “datori” pe viata; nu stiu moduri in care poti multumi cuiva pentru felul in care alege sa ajute fara nici cea mai mica pretentie ori asteptare, cu cheltuiala mare de timp si de energie, desi stiu ca pentru niciunul dintre ei nu a fost nici simplu, nici usor.

Au trecut deja doi ani de cand locuim in Anglia si viata noastra de aici este influentata atat de oamenii de langa noi, dar si de cei “ramasi” acasa, in feluri complet neasteptate. Si mi se pare foarte interesant cum de cand am plecat de acasa, definitia cuvantului “prietenie” a capatat pentru mine un nou inteles. Spun asta cu inima smerita si cu intelegerea faptului ca Dumnezeu nu iti da mai mult decat poti duce si ca exact de unde nu te astepti si de unde nici macar nu ceri, de acolo viata iti poate arata ce are ea mai frumos: sufletul unui Om.

 

2 thoughts on “Life in UK (VI)

  1. Draga Lioara,
    Este un proverb frumos:Totul este bine cand se termina cu bine!Pentru unii din pacate nu exista apreciere,multumire si respect fata de nimeni sa fata de nimic,dar sa nu uitam ca scadenta vine si la ei atunci cand trebuie.Un om bun si frumos primeste la fel adica bine si frumos.Asa cum ai spus Domnul are grija de noi si vede in fiecare clipa ceea ce facem!MA BUCUR ca ai rezolvat cu casuta ta draga chiar daca esti departe de ea.Toate gandurile mele frumoase le indrept catre tine.Te imbratisez cu iubire.Oana.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.