Life in UK (V)

A doua zi dupa externarea mamei, in martie 2019, am fost sunata de la spital de o doamna foarte amabila, care s-a prezentat a fi “Overseas Visitors Manager.” Mi-a explicat ca, pentru a nu fi nevoiti sa platim serviciile medicale (deloc ieftine), de care beneficiase mama timp de 3 zile in spital, era nevoie sa le prezentam o copie dupa Cardul European de Sanatate in cel mai scurt timp posibil. A mai adugat ca ei au pacienti din toata Europa si ca, atunci cand pacientii respectivi nu erau deja in posesia Cardului, niciodata nu au fost probleme ca acestia sa obtina din tara unde erau asigurati, in doar cateva zile, Cardul European de Sanatate.

Optimista, am purces sa ma lamuresc pe internet. Am gasit cateva informatii sumare pe site-ul cnas.ro. Conform site-ului, aveam doua variante: solicitam Cardul European de Sanatate, iar acesta se emitea in 7 zile de la cerere, fie, in caz de urgenta, se solicita Certificatul de Inlocuire, care se emitea in 24 de ore de la solicitare.

Cum aveam cateva intrebari (ce documente erau necesare pentru solicitarea Cardului, sub ce forma se puteau transmite acestea catre Casa de Sanatate, daca acest Card se putea folosi retroactiv emiterii lui, avand in vedere ca mama deja beneficiase de serviciile medicale, daca puteam trimite pe alctineva in afara mamei, sa depuna actele etc), am sunat la CNAS Ilfov, la numarul de telefon afisat pe site-ul cnas.ro., timp 4 zile la rand. De luni si pana joi, am apelat numarul de telefon respectiv, de cel putin 15 ori pe zi, fara success. Fie suna ocupat, fie nu raspundea nimeni. Am trimis si 2 email-uri pe adresa de pe site-ul cnas. Niciun raspuns.

Joi, pe la pranz, in sfarsit, a raspuns o doamna la telefon. Mi-a spus ofuscata ca a primit email-ul meu, dar ca toate informatiile erau pe site. I-am spus ca imi cer scuze, dar nu le-am vazut. A precizat ca era vorba de site-ul CNAS Ilfov, nu de cel “general”. Am intrebat retoric daca informatiile nu ar trebui sa existe pe ambele site-uri, ca banuiam ca “regulile” erau comune tututor Caselor de Sanatate din Romania.

Oricum, doamna respectiva nu parea a fi la curent cu prea multe detalii legate de emiterea Cardului; nu stia nici macar daca pe site-ul CNAS exista Cererea formala de emitere a acestuia, care trebuia completata de catre asigurat. Era insa convinsa ca singura cale prin care puteam obtine acest Card era prima varianta, aceea in care mama trebuia sa se prezinte cu toate documentele si cu cererea semnata, la CNAS Ilfov, sau sa imputerniceasca notarial pe cineva. I-am explicat inca o data ca mama abia fusese externata, ca e inca in UK pentru o vreme si ca, in aceste conditii, nu putea nici notarial imputernici alta persoana.

Cand am intrebat de Certificatul de Inlocuire, ce se emitea (conform cnas.ro) in 24 de ore, doamna respectiva m-a contrazis nervoasa, precizand ca tot in 7 zile se emite, si asta dupa ce spitalul unde fusese mama internata le-ar fi trimis prin posta (!) o cerere de solicitare in acest sens. Pai asta ar fi durat o vesnicie! Doamna de la CNAS Ilfov nu stia, pe de alta parte, sa imi spuna ce trebuia exact sa contina cererea respectiva (“Orice spital din strainantate stie ce cerere sa ne trimita”). Discutia nu ducea nicaieri, iar eu simteam ca ma lasa puterile; ca britanic, dureaza fix 3 minute sa completezi un formular on-line pentru emiterea Cardului European de Sanatate si vreo 3 zile sa-l primesti prin posta. Doar ca noi nu eram englezi…

La insistentele mele legate de termenul de 24 de ore, intr-un final, am fost conectata telefonic cu o alta doamna, care, spre marele meu noroc, era la curent cu subiectul si m-a lamurit ca cererea spitalului se poate trimite catre Casa de Asigurari prin email; mi-a explicat repede ce trebuie sa contina aceasta cerere si ca, odata aceasta primita, CNAS va emite Ceritficatul de Inlocuire in 24 de ore si asta ar fi fost tot…ce sa zic, parca incepuse sa imi vina inima la loc. Aveam o speranta, mai ales ca aceasta doamna parea dornica sa ma ajute.

Am trimis imediat email catre spitalul din Besingstoke, unde fusese mama internata, precizandu-le detalii legate de ce trebuia facut din partea lor.

Lunea urmatoare, inca nu primisem o confirmare ca la CNAS Ilfov ajunsese cererea de la spitalul din Besingstoke si ca s-ar fi emis Certificatul de Inlocuire. Am luat-o de la capat cu telefoanele. De data asta, am avut mai mult succes: pe la pranz, am dat de doamna care ma ajutase (avusesem grija sa ii cer anterior numele, ca sa stiu de cine intreb). Mi s-a spus ca cererea de la Spitalul din Besingstoke fusese trimisa catre CNAS chiar de joi, in ziua in care eu o solicitasem, si ca CNAS emisese deja Certificatul catre spital. Eu, ca romanul neincrezator, am rugat sa mi se trimita si mie raspunsul CNAS si Certificatul de Inlocuire (voiam sa vad minunea cu ochii mei!). Doamna respectiva m-a rugat sa revin cu alt telefon, ca trebuia sa vorbeasca cu colega care trimisese raspunsul catre spital…Mi-a mai luat vreo ora si ceva, pana sa prind din nou “firul”. In final, mi s-a confirmat ca voi primi emailul cu copia Certificatului de Inlocuire in vreo 2 ore.

Pana sa ajunga emailul de la CNAS Ilfov, spitalul din Besingstoke (care, asa cum era firesc, a avut grija sa ma copieze in corespondenta), a trimis raspuns de confirmare catre CNAS cu multumiri pentru Certificat, precizand ca totul e in regula si ca nu mai e nevoie de altceva. Am avut grija, la randul meu, sa trimit un email cu multumiri, atat Spitalului din Besingstoke, cat si doamnelor de la CNAS Ilfov. Desigur, doar Mrs Lynne de la spitalul din Anglia a revenit cu un raspuns, asigurandu-ma de gandurile ei bune si urandu-i mamei sanatate.

Povestea cu Cardul de Sanatate m-a facut sa trec prin toate starile Pamantului: de la frustrare, suparare, nervi si neputinta (ca nu aveam cu cine vorbi in TARA MEA, la CNAS, ca nu mi se dadeau informatii corecte, ca era foarte posibil sa nu rezolv nimic in termen util, dupa ce mama platise o viata asigurari de sanatate la Stat) si pana la bucurie si usurare (ca a fost de ajuns sa gasesc pe cineva “de treaba” la CNAS, cum spunem noi, romanii, pentru ca problema sa isi gaseasca rezolvare).

Dupa 2 saptamani de la exernare, am mers din nou la spital cu mama, de asta data la cel din Newbury (invatasem lectia, intai am sunat de acasa la 111, facand programarea); la spital, mamei i s-a facut un nou consult la inima si i s-au prescris aceleasi medicamente pentru inca doua saptamani, cu recomandarea sa revina la control, cand medicamentele se terminau. Catalin s-a dus la farmacie si, surpriza, nu a trebuit, din nou, sa platim absolut nimic, desi mama nu era asigurat in UK si nimeni nu i-a cerut vreo dovada ca are peste 65 de ani. Era de ajuns ca asa declarasem si ca asa scria pe reteta de la medic.

La intoarcerea in Romania, mama a inceput un peripluu incalcit prin spitale, si de stat, si private. Bineinteles, medicatia se plateste in mare parte, la fel si orice e in afara sistemului de stat (unde nu poti beneficia de tehnologie la zi, sau in timp suficient de scurt). Desi a platit o viata asigurari medicale si desi, slava Domnului, cu cateva exceptii, nu a avut nevoie, pana la aproape 70 de ani, de servicii medicale (rezolvate, oricum, de fiecare data la clinici private), e nevoita, ca si tata, sa scoata cateva milioane lunar din buzunarul de pensionar, ca sa isi plateasca medicamentele si alte eventuale proceduri medicale mai simple sau complicate (cum ar fi, o ecografie ori o coronografie).

Mama este, totusi, norocoasa, pentru ca are parte de un medic cardiolog inimos la Tulcea. Asta i-a usurat mult situatia, inclusiv cand a trebuit sa se interneze la spitalul din Tulcea pentru alte investigatii, vara, unde nu era pic de aer la aproape 40 de grade, unde miroasea atat de tare a urina, incat mama, cu un sistem digestiv sensibil, era mereu pe punctul de a vomita, unde te simti nu atat bolnav, ci mai ales…ne-om.

Sa fii suferind e tare greu; sa fii in varsta si suferind, e si mai dificil; sa fii pensionar in varsta in Romania si suferind, e un dezastru! Nu doar ca esti nevoit sa platesti pentru multe, dar, mai presus de toate, esti nevoit sa faci fata unui stres emotional, mental si fizic greu de imaginat, pentru ca, realitatea este ca, de cele mai multe ori, bolnavul nu are parte de compasiune si de sprijin din partea sistemului si asta este cel mai trist si dureros pentru cineva care deja se simte neputincios si infricosat de ceea ce traieste si de ceea ce il asteapta. Sistemul medical romanesc, in mare parte, a uitat (asta daca a stiut vreodata) ca pacientul este cel care mentine cu greu in viata un sistem cu mari probleme, cea mai acuta dintre acestea fiind lipsa de…suflet.

Aleg sa impartasesc experienta noastra, nu pentru ca are sens vreo comparatie si nu pentru ca vreau sa denigrez pe cineva ori sa generalizez lucrurile. Ca in orice loc, si in sistemul medical, indiferent despre ce tara vorbim, sunt oameni si oameni. Personal, am fost internata acasa, in Romania, de 4 ori in viata mea; de fiecare data, internarea a avut legatura fie cu faptul ca urma sa devin mama, fie cu faptul ca tocmai devenisem mama. Si tot de fiecare data, experientele au fost amestecate, chiar si atunci cand am apelat la servicii medicale in sistem privat. Diferenta au facut-o intotdeauna oamenii. Povestea de astazi exact asta isi doreste sa arate: ca Omul sfinteste locul si ca, compasiunea umana si implicarea profesionala pot muta muntii din loc. Eu asa am simtit, atunci cand doamna Cristina de la CNAS Ilfov si-a facut treaba: aceea de angajat, dar mai cu seama, aceea de Om.

MAMA

2 thoughts on “Life in UK (V)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.