In 15 ani, de cand sunt parinte, am citit foarte putine carti legate de cum sa cresti copii. Am avut motivele mele sa nu o fac; dar nu despre asta e vorba aici.

Cred mult in intuitia de parinte; in societatea de azi insa, e greu sa te mentii mereu pe pozitie, atunci cand ai alte idei despre cum sa educi si sa ai copii “buni”. Am fost criticata, de multe ori, pentru multe alegeri pe care le-am facut, ca parinte: ba pentru ca mi-am inscris  copiii tarziu la gradinita, ba pentru ca nu ii hranesc mai nicidoata cu carne si cu lactate, ba fiindca nu i-am vaccinat de la un moment dat,

ba fiindca nu ma panicam, cand se mai imbolnaveau, si ii “lasam” sa se vindece singuri, acasa, ba fiindca eram destul de inconstienta incat  sa ii las sa faca, alaturi de mine, dansul zapezii, desculti, ba fiindca nu eram de acord cu libertatea absoluta si lista continua. Pe langa astea toate, recunosc ca nu ma puteam impiedica sa ma intreb uneori  daca e ok ca nu ii duc la 3 sau 4 sau 6 activitati extrascolare (“daca ai mei copii “raman in urma?”), ca  nu ma stresam foarte tare ca nu invata de nota 10, de 9 sau de 8 (“daca raman corigenti”?), sau pentru ca “cea mare” nu va urma cursurile vreunui liceu renumit (“Daca se rateaza?”) etc.

Ai sa intelegi, deci, de ce dr Shefali mi-a placut atat de tare. Psiholog cunoscut in toata lumea, speaker inzestrat (a vorbit pentru TEDx, Kellogg Business School, the Dalai Lama Center for Peace and Education, Oprah Winfrey, etc.) si autor a 3 carti despre parentaj, cu dr Shefali am vibrat la fel din primul moment. Nu pentru ca ar fi spus/scris lucruri care imi erau cu desavarsire necunoscute, ci pentru modul simplu si autentic in care vorbeste si pentru ca, cumva, m-a facut sa ma uit altfel la mine, si nu ca parinte, ci ca fiinta care sunt azi, la 44 de ani.

Nu exista retete fermecate pentru nimic. Nici macar pentru felul in care putem creste, alaturi de copiii nostri, ca parinti, ca adulti. Dar, asa cum ziceam mai sus,  pe mine, dr Shefali m-a cucerit. For good. Poate ca o sa ti se intample la fel. De aceea, incep o noua serie pe Liorisme, din scrierile acestei femei deosebite, in speta din ultima ei carte, “Familia constienta”; o carte despre noi, parintii, despre provocarile pe care le intalnim in relatia cu copiii nostri, dar, mai ales, in relatia cu noi insine si cu societatea. Pentru ca totul pleaca de la noi, parintii, si de la propria copilarie. Si daca parintii nostri au facut ce au crezut si ce au putut ei, atunci cand ne-au crescut, noi, parintii de azi, cu atatea surse de informatie si, mai ales, de inspiratie la indemana, nu avem nicio “scuza”. Iar eu cred cu putere cu putem fi parintii pe care ne dorim sa ii fi avut in copilarie. Dar pentru asta, ceva trebuie sa se schimbe.

“Trăim într-o perioadă în care ideea de a face, a face, a face e o boala, care creează o deconectare internă în interiorul părinților, aflati permanent intr-o cursa nebuna cu timpul”. “Copilăria a devenit această mare competiție pentru realizare (“achievement”), ceea ce îi transmite copilului mesajul că trebuie întotdeauna să realizeze ceva sau să devină cineva pentru a merita ceva in viata … mai degrabă decât să se manifeste în cine este el deja.” “Ii ajut pe părinți să înțeleagă că mai întâi trebuie să lucreze cu ei înșiși. Părinții care învață cum să atingă abundența interioară și divinitatea pot să transmită copiilor lor sentimentul de integritate“. “Cum putem să ascultam ce spun copiii nostri, când atât de mulți dintre noi abia ne ascultăm pe noi insine? Cum putem să le simțim spiritul și să le auzim bătăile inimii, dacă nu putem face asta pentru noi insine”? “Copiii învață cine sunt și ce ii bucură cu adevărat dacă li se permite să stea cu ei înșiși. Inundati cu activitati numeroase și obligati sa invete lectii peste lectii, cum pot spera să-și recunoască vocea autentică în mijlocul tuturor acestor actiuni“? “Dacă nu reușim să discernem diferența dintre iubire și nevoia noastra ca ai nostri copii  sa ne stinga sentimentul intern de lipsă, legătura noastră cu ei va fi murdarita.”Copiii noștri nu au venit pe lume pentru a fi marionetele noastre. Au venit aici ca să se lupte, să se hrănească, să se dezvolte și să se bucure – o călătorie pentru care au nevoie de încurajarea noastră.” “VĂ PUTETI ACCEPTA COPILUL NUMAI IN MASURA IN CARE VA PUTETI ACCEPTA PE DVS INSIVA.”

ROLUL JUCAT DE TRECUTUL TAU; ESTE VORBA DESPRE COPILUL TAU SAU DESPE TINE? COPIII NOSTRI SUNT CEI CARE NE TREZESC CONSTIINTA

• daca vorbim la nesfarsit despre ce ni s-a intamplat in trecut, nu facem decat sa ne adancim si mai mult in problema; in acelasi timp, daca nu constientizam cat de mare este influenta pe care trecutul o are asupra noastra, va fi dificil sa ne dam seama de ce reactionam atat de gresit fata de copiii nostri;
• marea majoritate a experientelor si a relatiilor din viata noastra de adult sunt influentate de modelele de comportament capatate in copilarie; in acest fel, gradul de constientizare cu care parintii nostri ne-au crescut joaca un rol decisiv in a deveni persoane echilibrate;
• prin copiii nostri, suntem pusi fata in fata cu ceea ce trebuie sa fi simtit noi pe cand eram copii, iar acest lucru poate fi dureros; de aceea, tindem sa “proiectam” propria suferinta asupra celuilalt (in acest caz, asupra copilului), astfel incat sa para ca celalalt este cauza suferintei noastre;
• raspunsul la chemarea de a ne privi in oglinda indreptata de propii copii inspre noi este marca unui parinte constient, caci ni se ofera sansa de a renunta la tiparele de comportament din trecut, astfel incat sa nu le transmitem copiilor nostri;
• in abordarea traditionala a parentajului, intotdeauna copilul este considerat vinovat cand ne enervam, cand suntem cuprinsi de anxietate sau cand suferim un atac de panica (“De ce imi faci asta?”); la fel de traditionale si de putin eficiente sunt si recomandarile pentru un astfel de comportament: time-out, pedepse, corectii corporale, numaratul pana la 10 etc; asta pentru ca nu se ajunge la cauza comportamentului respectiv;
• parentajul constient NU INCEARCA SA SCHIMBE COPILUL, CI PE NOI, PARINTII;
• copiii nostri au potentialul de a ne face sa fim mai intelepti si de a ne dezvolta constiinta la un nivel cat mai inalt;
• ii incurajez pe parinti sa accepte inevitabilitatea unui conflict si sa foloseasca noua perspectiva pentru a constientiza cat de mult este nevoie sa crestem in interior;
• exercitarea puterii aspura copiilor nostri este o tentatie foarte mare pentru eul nostru, care iubeste sa se simta puternic si sa detina controlul; nu poti face asta la locul de munca, cu parintii, prietenii sau cu fratii, dar o poti face cu propriul copil, caci parintele e atotstiutor, autoritar, dictatorial; daca am constientiza ca acest mod de a detine controlul indica, de fapt, ca suntem slabi din punct de vedere emotional, s-ar putea sa ne schimbam comportamentul;
• copiii nostri scot la iveala problemele noastre legate de control, tendinta de a fi dependenti si problemele din casnicie; ne fac sa realizam cat de incapabili suntem sa stam pur si simplu linistiti; ne arata cat de dificil este pentru noi sa le oferim prezenta noastra totala, sa fim deschisi si cat de amenintator ni se pare sa fim jucausi si deschisi; copiii oglindesc pur si simplu totate modurile in care nu suntem autentici;
• in modul in care copiii nostri se comporta si reactioneaza fata de noi si in modul in care ne comportam si reactionam noi fata de ei, putem observa (daca suntem dispusi sa o facem) reactiile noastre inconstiente; pe masura ce invatam sa acceptam acest adevar, incetam sa ne impotrivim copiilor nostri, atunci cand se comporta in moduri pe care le consideram provocatoare si, in schimb, constientizam ca aceasta provocare a aparut in momentul acesta din cauza unui lucru din trecut, ce trebuie rezolvat.
  To be continued…

Please meet doctor Shefali, in an interview with Impact Theory: