Viata ca un film…fotografic (VIII)

clasa-a-viii-a
Banchet clasa a VIII-a, Sc. Generala 12, Tulcea (tunsa “calota”, a patra domnisoara din stanga, randul de sus)

Privesc poza de mai sus si incerc sa imi amintesc ziua banchetului de la final de Generala. Cam vaga aceasta amintire. Stiu ca rochita o aveam de la Mama Aurelia. La fel si sandalele. Doamne, chiar nu se gasea nimic prin magazinele tulcene, daca a fost nevoie sa ma imbrac eu, un tar de fata de 15 ani, cu hainele matusii mele! Dar rochita era frumusica tare; avea culoarea lavandei, era din matase fina, ce fosnea usor cand ma miscam si avea maneci bufante. Erau anii ’80, de ce zambesti? 🙂

Imi mai amintesc ca ne-am ingramadit cu totii in sala de sport a scolii, stingheri in hainele “de ocazie”. S-a pus muzica, am gustat din sucul galben si prajiturelele de pe mese, privind la tovarasii profesori, prezenti acolo (doar nu credeai ca eram de capul nostru, singuri?!). Cred ca am si dansat, dar amintirea e prea indepartata. 🙂 Ah, da! Si nu am uitat nici azi rochita Dianei, cumparata de la Fondul Plastic, cu croiala aia, pe care o vedeam doar in filme! Si rochita Lacramioarei, tot din panza topita, alba. Fusta din catifea a Nicoletei, ori cravata din piele alba a lui Banica, sau rochia “animal print” a Mihaelei. In mintea mea, totusi, Narcisa Z. era cea mai sexy, in rochia scurta si mulata, din saten. 🙂

Cu mici exceptii, pe cei mai multi dintre colegii mei, nu i-am vazut de-atunci. Dar ce bine imi amintesc vocile lor, gesturile si rasul fiecaruia! Ce mi-ar placea sa ne revedem candva, inainte de a fi prea batrani ca sa ne putem recunoaste…

life12
1989. La 14 ani, in tabara la Piatra Neamt, cu par negru si sarmos

La finalul clasei a VIII-a, am plecat intr-o tabara la Piatra Neamt. Cred ca ai mei voiau sa ma consoleze, dupa ce picasem, din cauza matematicii, la examenul de treapta I. Chiar am suferit ca un caine ranit atunci. Era primul meu “esec”; dar, slava Domnului ca picasem! M-as fi chinuit departe de casa patru ani, tocmai cand ma apropiam de adolescenta, as fi tocit mult, dupa care as fi muncit in invatamant, ceea ce nu ar fi fost treaba usoara. Si nu, nu sunt vulpea care nu ajunge la struguri. 🙂 Chiar cred ca tot “raul” a fost spre bine. Legat de exemenul de treapta, pe care l-am sustinut la Liceul Pedagogic din Constanta (si unde, pentru judetul Tulcea, erau disponibile doar 10 locuri si sute de candidati!), mai am o amintire, de asta data, placuta: intre probele eliminatorii, sustinute la sport, desen si interpretarea unui text literar, tata m-a dus in oras, la un spectacol de-al lui Daniel Iordachioaie. Ca fan inrait al lui Elvis Presley, eram innebunita dupa Iordachioaie si piesele lui! Am plecat de la spectacol atat de fericita si, in plus, posesoare a unei poze cu cantaretul roman preferat. 🙂

Daniel Iordachioaie. Constanta, iunie 1989
Daniel Iordachioaie. Constanta, iunie 1989

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s