Iarna aduce cu ea linistea alba a zapezii, cernita peste grijile tale de muritor. Privesti pe fereastra si goliciunea copacilor te infioara, ca si cum ti-ai vedea efemeritatea, ascunsa in frigul serii.
Iar si iar, natura se transforma: acum e cruda, mocnind in verdele primaverii, putin mai tarziu lasandu-se arsa de soarele verii fierbinti. Mai trece un timp si frunzele copacilor se desprind, se leagana cateva clipe in aer, ca mai apoi sa se culce calme pe pamantul reavan, de toamna. Si iata, intr-o zi, pe neasteptate, fulgi de nea se alearga vesel si fara de griji, in timp ce tu, om drag, inchizi ochii pentru o clipa si-ti lasi sufletul sa se dezghete in gerul iernii. Te privesti adanc inauntru. Ce rar iti simti interiorul si ce des uiti sa te intorci catre tine! E vremea sa iti amintesti ca esti precum anotimpurile: un ciclu perpetuu, ce se repeta in mod perfect. E vremea sa iti amintesti ca esti viu, ca esti vesnic. Ca tot ce te-nconjoara…:-)
Alb & Eva. Febr. 2012
An angel smile. Eva. Dec. 2011
Liorisme 