Nu mai știu cine spunea că omul nu are inamic mai mare decât pe sine, dar, la fel, nici salvator mai de nădejde. Provocarea nu este să învingem acest inamic interior, ci să îl recunoastem, sa il înțelegem și să îl integrăm. Usor de spus, greu de pus in practica, caci omul este orbit de propriul filtru prin care vede Realitatea, fiindu-i imposibil sa fie obiectiv; iar ceea ce nu poti vedea, nu poti schimba si, deci, nu poti vindeca.
Ca oameni, noi privim si judecam Realitatea prin intermediul sistemului nostru nervos, al credințelor cu care trăim, al trecutului emoțional, al bucuriilor, reușitelor, dar mai ales al rănilor noastre. Acest filtru interior este sursa celei mai mari bătălii personale, pentru ca a deveni conștient de el este extrem de dificil – este ca și când ochiul ar încerca să se vadă pe sine.
Pe de o parte, subiectivitatea noastră, cu toate credințele și experiențele traite, ne oferă o perspectiva unică și capacitatea de a acționa în lume; altfel spus, punctul nostru personal de vedere ne face singulari, unici, ca fiinte.
În același timp, aceeași viziune subiectivă și rigidă este și sursa celei mai mari suferințe. Din cauza rezistenței cognitive și emoționale față de natura polară și echilibrată a vieții, dar și a sinelui, rămânem blocați, orbiți și limitați în propria perspectivă. Rezultatul este că ne vedem pe noi, pe ceilalți si experiențele prin care trecem fie 100% bune, fie 100% rele.
Dr. John Demartini susține că viața noastră este guvernată fie de emoții (care ne fac victime ale istoriei), fie de funcția executivă a cortexului prefrontal (care ne face stăpâni ai destinului). Când suntem prinși într-o emoție intensă (infatuare sau resentiment), suntem în modul de supraviețuire (activarea amigdalei), iar viziunea noastră devine distorsionată și subiectiv-părtinitoare. Realitatea insa nu este niciodată 100% “bună” sau 100% “rea”.
Orice eveniment este compus dintr-un amestec necesar de Suport (ceea ce ne hrănește) și Provocare (ceea ce ne forțează să creștem). Suferința apare exact când percepem o situație ca fiind unilaterală, iar o așteptare rigidă (de tipul “Viața ar trebui să fie dreaptă”) ne plasează automat în postura de victimă.
Trecerea de la starea emoțională la starea de stăpânire de sine se face prin adoptarea perspectivei de Observator, spune Demartini. Rolul Observatorului este de a activa cortexul prefrontal (centrul executiv) pentru a aduce înapoi obiectivitatea.
Demartini subliniază că Sinele nostru adevărat (Our True Self-Worth) se află în punctul de echilibru dintre cele două extreme ale stimei de sine: exagerarea (mândria) și minimalizarea (rușinea). Observatorul ne ajută să vedem ambele laturi ale noastre – calitățile și defectele, succesele și eșecurile – simultan, stabilizând astfel valoarea de sine.
Prin procesul de observare, Observatorul te ghidează să recunoști că ești alcătuit din perechi de trasaturi opuse (bun/rău, generos/egoist). Suna simplu, dar nu este. A deveni Observator înseamnă a ieși din filtrul subiectiv al minții (emoții intense, credințe limitative) și a accesa cortexul prefrontal (obiectivitatea, logica). Acest lucru necesită un “salt” din starea reactivă (Amigdala) în starea executiva, deoarece este extrem de greu să te disociezi de propria ta experiență internă.
Conform lui Demartini, incapacitatea de a vedea lumea și pe sine în polaritate se formează din orice aspect al nostru pe care îl negăm, îl reprimăm sau îl respingem din cauza “ipocriziilor morale” și a așteptărilor sociale sau personale unilaterale.
In plus, atunci cand suntem intr-o situatie de disconfort, creierul prefera sa decida repede (nu e vina mea, eu sunt bun, moral), in loc sa exploreze, sa isi puna intrebari si sa petreaca ceva timp in disconfortul situatiei. Mintea face orice sa evite durerea si sa nu fie nevoita sa o infrunte.
Demartini insistă că fiecare om manifestă perechi de trasaturi opuse – poate fi blând și crud, generos și egoist, organizat și haotic – în funcție de context și de alinierea contextului cu valorile sale. Cand insa credem ca trebuie să fim doar într-un anumit fel pentru a fi integrati, acceptati, iubiti, si totusi manifestăm opusul a ceea ce “trebuie”, ne este rușine și încercăm să ascundem sau să disociem acea parte de noi înșine si de restul lumii. Acea parte negată devine Umbra.
Când respingem Umbra, încercăm să trăim o viață unilaterală, bazată pe o imagine idealizată și incompletă a sinelui. Creăm o “mască” (Persona) socială, in care credem si cu care ne identificam complet si care vrem sa fie 100% bună, competentă si morală. Orice abatere de la această mască este forțată în inconștient. Devenim rigizi și neautentici. Ne cheltuim energia nu pentru a crește, ci pentru a menține acea fațadă perfectă și pentru a ne asigura că nimeni (mai ales noi înșine) nu descoperă latura “rea” din noi.
Valoarea de sine devine dependentă de menținerea imaginii unilaterale. Un singur eșec sau o singură manifestare a trăsăturilor respinse (de exemplu, o criză de egoism la o persoană care se vrea 100% altruistă) duce la prăbușirea întregii structuri, deoarece acea persoană nu are un Sine Integrat care să poată cuprinde ambele extreme.
Respingerea Umbrei duce la suferință nu pentru că suntem “răi”, ci pentru că rezistăm realității interioare. Înțelegând și integrând Umbra (aducând-o la lumină prin Observare), eliberăm acea energie, dizolvăm judecata și ne putem vedea pe noi înșine (și pe ceilalți) cu autenticitate și acceptare.
Insa a observa, a înțelege si a accepta natura polară a realității și a firii umane nu înseamnă deloc că trebuie sa trăim pasiv, în suferință si frustrare. Acceptarea nu e resemnare. Deși exista o explicație pentru un tipar sau un comportament, această intelegere nu ne absolvă de responsabilitate. Dimpotrivă, înțelegerea ca Realitatea nu e unitlaterala oferă claritatea de a te distanța de judecată, conferindu-ți, totodata, puterea de a alege altfel, de a stabili limite și de a te ține responsabil pe tine și pe ceilalți in felul in care (re)actionezi.
Vindecarea nu vine când înțelegi sursa suferinței, ci cand ești dispus la auto-reflecție, auto-responsabilizare, la acțiune concretă, pentru a putea sa observi “Provocarea” si descoperi “Suportul” din fiecare experienta si fiecare interactiune cu sine si cu ceilalti. Asa apare schimbarea. Poate ca faptul ca suferi nu e vina ta, dar sa te vindeci e 100% responsabilitatea proprie.
Liorisme 
exista o singura Realitate
cei care sint diferiti sint ochii care o privesc
–
fiecare pereche de ochi folseste o referinta, deci mai multe referinte sint folosite pentr a privi aceeasi Realitate
–
acum …se intimpla ceva deosebit, pentru ca exista si o ale care ‘functioneaza’ asa: eu n am o referinta, insa tind sa am una, nici tu n ai o referinta, insa tinzi sa ai …aceeasi referinta! :)),
prin urmare …iata ca si noi tindem sa intrram in armonie, si manifestindu ne endinta vom mai pune o caramida la temelia tendintei, potentind o, caz in care aceasta referinta comuna tinde ea insasi sa se armonizeze cu Referinta Absoluta
–
ce se stie despre Refernta Absoluta? pe calea Acumularii …fix nimic!
pe calea Daruirii …uite ca se ai stie cite ceva, spre banal exemplu faptul ca Natura o foloseste, prin urmare noi armonizindu ne cu Natura ne armonizam cu referinta Naturii, care e
Referinta Absoluta
–
de asta inteleptii, de a lungul vremurilor au ‘legat’ natiile pe care le au gradinarit astfel incat ….e din ce in ce ai greu de desfacut nodul, pentru ca rinduind datini traditii si obiceiuri in armnie cu Natura fiecare nou aprimavara manifestata, deci fiecare nou ciclu maniefstat in ‘natie’ insemna un pas in plus pe calea cizelarii procesului de armonizare a …intregii natii! cu Referinta Absoluta,
care abia ea poate aduna, intr un Intreg, dinamicile natiei, cz in care o face indestructibila
–
insa natia e varianta maximala a ‘matricii’, ea practic se manifesta in fiecare familie, in fiecare neam, etc, matricea regasindu se la orice nivel in structura natiei
–
cei care demoleaza natiile fix cu asta se preocupa, cu demolarea ‘procesului de armonziare cu referinta absoluta’, care proces e imbracat intr altul, care e armonizarea cu Natura
–
realitatea nu e unilaterala, ea se exprima prin superpozitii
realitatea e intr un singur fel, insa acest fel se aseamana cu o moneda, deci are doua fete, in oglinda
exista realitatea vazuta folosind Referinta Absoluta,
insa exista si Realitatea vazuta folosind imaginea din Oglinda a Referintei Absolute ( care e Referinta Absolut Relativa, relativa la modul Absolut )
–
Realitatea poate fi privita folosind ca Referinta Adevarul, careuia la un moemnt dat i s a spus si Hrist
si poate fi privita folosind ca Referinta Antiadevarul, caruia i s a mai spus si Antihrist
–
povestea Naturii e a Realitatii care are ca referinta Adevarul, Referinta Absoluta. si asta e singura poveste pe care omul a cunoscut o, pina acum.
insa povestile sint doua, ca mai e una si pe celalalt taler,
adica pe linga povestea Naturii mai exista una, a Antinaturii . omul habar n are cum e cu povestea asta, nici macar nu si o poate inchipui. insa o poate recunoaste atunci cind se manifesta
poate recunoaste si faptul ca sorocul e aroape, cum de altfel deja se poate recunoaste asta deja destul de simplu. mai simplu spus omul are tendinta …pe motiv de inertie …sa ‘conceapa’ o singura fateta a Realitatii, care e Natura, insa uite ca mai exista o fateta cu care se va intersecta in curind si ea e ….fix pe dos decit Natura, ea e Antinatura
–
ciocnirea Naturii cu Antinatura, …in fapt maniefstarea Antinaturii pe fondul clasic al maniefstarii Antinaturii
–
ca sa pot continua discutia …macar teroretic ea avand o noima ar trebui sa spun ce sistem de referinta folosesc io,
in mare el nu prea se intersecteaza cu …tot ce ati spus in textul de mai sus pentru ca textul dvs, vazut folosind referinta mea e …prea ‘matematic’, prea mintos,
din el rezultind ca exista o cale pe care Cunoasterea poate disponiiliza si daca o urmezi …’te dregi’,…:)), or io nu prea cred asta prin definitie :)), ca sa nu existe pic de dubiu aici :)))
–
creatia are la temelie un ‘sistem de balante’, care se autoregleaza,
prin urmare indiferent cum omul …isi! dezechilibreaza propriul sistem de balante, el se va autoregla in mod natural, pe baza de recunoastere:))
sau ….se va da este cp cu totul, caz in care omul foloseste ca referinta ‘sistemul de balante ….din Oglinda :)), propriu Antinaturii
aceste doua sisteme de balante fiind …unul al Naturii iar celalalt al Antinaturii
–
unul al Mintii SI Inimii, celalalt al Mintii, doar
–
si …Pacea nu ‘se face’, stind intre talere, cu niciun chip nu!, ci stind pe un taler, neavand nimic impotriva celuilalt, or asta se poate face exclusiv, dar exclusiv daca talerul pe care stai e ‘al Naturii’, al Mintii SI Inimii, ca doar stind pe acest Taler ….n ai nicmic impoteriva celuilalt taler, pe care sta ….Mintea, sinhgurica singurea… 🙂
–
cineva mi a spus ca cei care …cam lipsesc sint oamenii de actiune
io zic ca fix ei sint cei care au adus lumea mare in halul in care aratat. oamenii pot fi exclusiv de doua feluri, oameni de actiune si oameni de nonactiune
primii …actioneaza, tot ce fac ei fiind sa ude putinta de a Actiona, ceilalti nonactioneaza,ei udindu si, gradinarindu si putinta de a se armoniza cu Natura, in final
decipe un taler Actiune pe celalalt Nonactiune,
in final astea doua talere fiind …barcile din poveste,
una a Mintii, cealalta a Mintii Si Inimii
–
atunci cind dati peste un om de actiune ….cutremurati va!:)),
un om de actiune v lucra direct sau indirect impotriva Naturii
pe cind un om de nonactiune va lucra la brat cu NAtura, in Armonie cu Natura, si si ei ‘fac’ ceva, ….nu stau degeaba:)), insa ceea ce fac ei se cheama ‘facere de Pace’
–
nu i suficient sa faci ceva, in mod fundamental conteaza si …natura facerii, ca daca esti harnic in a demola lumea, ….Natura,…stiu si eu ce sa zic, …:)))
LikeLike