La consultatia cu medicul gastroenterolog de acum 10 ani, acesta, uitandu-se pe rezultatul analizelor de sange, a fost 100% sigur ca am boala celiaca. Mi-a zis ceva de genul: “pentru ca nu e simplu sa traiesti fara gluten, recomand totusi si o endoscopie.”

Concluzia, dupa endoscopie, a fost ca nu am nici boala celiaca, nici vreo inflamatie care sa arate ca as avea vreo reactie negativa la gluten si care sa explice o slaba absorbtie a nutrientilor si, eventual, anemia cronica.

In 2019, in vara, la finalul vacantei in Spania, incercarile mele de a alerga dimineata (asa cum faceam de ani de zile in orice vacanta), se soldau cu un esec rasunator. Mi-era greu pana sa si merg, caci simteam ca aveam legate de picioare bile grele de fier. Abia ma taram. Singurul lucru diferit pe care il facusem era faptul ca mancasem paine (ceea ce rar faceam in mod obisnuit). Intoarsa in Anglia, am hotarat sa renunt pentru cateva zile la gluten.

Spre surprinderea mea, simptomele au început să se amelioreze aproape imediat. Oboseala generala si durerile articulare pe care le simtisem la finalul vacantei din Spania au dispărut în totalitate in doar cateva zile de la excluderea glutenului din alimentatie. Incantata de rezultate, am reusit sa mentin dieta fara gluten vreme de vreun an.

Apoi a venit Pandemia peste noi si a adus multe provocari (caci deh, viata nu ne da niciodata pace!). Treptat, am renuntat la dieta fara gluten si la inceputul lui 2021 eram iar lipsita de vlaga, cu insomnii, paloare pronuntata si aproape depresiva, cu o stare interna cum nu imi amintesc sa mai fi avut vreodata, stare accentuata si de oboseala cronica data de solicitările profesionale. Una peste alta, am fost nevoita sa iau, pentru prima data in 30 de ani de munca, concediu medical timp de doua saptamani, ca sa fac investigatii medicale si sa ma pun pe picioare un pic.

Dupa analizele de sange si rezultatele de speriat, doctorii se temeau ca la o hemoglobina de 6 si ceva ma voi prabusi in orice moment din picioare! Habar nu aveau ei ca organismul meu functiona asa de ani buni si ca puteam sa si alerg km buni cu un asa nivel mic al hemoglobinei. In fine, intai mi s-a spus ca e absolut necesar sa fac transfuzii de sange, ca apoi sa se decida sa incep cu fier intravenos. Asta a fost o experienta prin care sper sa nu mai trec vreodata. Am crezut literalmente ca mor.

Apoi mi s-au facut numeroase investigatii, printre care o noua endoscopie, urmata si de colonoscopie. Rezultatele nu au aratat nimic anormal si asta ar fi trebuit sa ma bucure, dar eu stiam ca fierul din vena, administrat la spital in doua sedinte, era doar o carja de moment si ca, daca nu aflam ce ducea la anemie, hemoglobina cobora iar pana la 6 (adica, cam la jumatate din valoarea minima, considerata “normala”), daca nu cumva chiar mai jos (mai trecusem prin asta).

Banuiala s-a adeverit, caci din 2022 hemoglobina o luase din nou la vale, cu simptomele de rigoare: insomnii, oboseala, stare de ameteala, aritmie; in august 2023 hemoglobina coborase deja la 8.6. Trendul era clar unul descrescator. Nu stiam ce sa mai fac. Medicul din Anglia ma pusese pe o lista de asteptare la un nou consult la gastro; pana la o noua vizita la medicul specialist, GP-ul imi recomandase, bineinteles, fier, dar am refuzat vehement sa mai iau suplimente. Ma intoxicasem atatia ani, fara rezultate notabile pe termen lung si, una peste alta, imi cam pierdusem speranta ca vreo investigatie sau tratament cu fier ar putea veni cu un raspuns.

La mijlocul lunii aprilie 2024, hemoglobina era si mai mica: 7.9 g/dL. Am hotarat sa renunt din nou la gluten; era cam singura chestie pe care o puteam face pe cont propriu. Am refacut analizele in august 2024, dupa 4 luni de “dieta”. Hemoglobina era pe un trend crescator: 8.8 g/dL. Deci cat pierdusem in aproximativ 1 an (2023-2024), recastigasem in 4 luni.

Rezultatul la analizele de sange din vara a fost, cumva, o mica victorie pentru mine, dar simt si stiu ca am mult de recuperat (si nu doar legat strict de nivelul hemoglobinei). Voi reface analizele de sange la un moment dat, insa nu ma grabesc. Important e ca, cel putin pentru moment, excluderea glutenului da rezultate (macar “pe hartie”) si ca, spre deosebire de alte schimbari in dieta, pe care le-am incercat de-a lungul vremii, faptul ca nu consum gluten nu ma priveaza de nimic, nici macar in teorie.

Ca sa fiu sincera, in inima mea, lucrurile sunt putin amestecate: pe de o parte, nu vreau sa imi fac (inca o data) sperante ca am gasit raspunsul si solutia, ca apoi sa vad ca a fost (inca) o pista “falsa”; pe de alta parte, acum stiu ca simptomele nu au legatura doar cu anemia; caci mai mereu, “bufnitele nu sunt ce par a fi.” 🙂