Se spune ca viața este o calatorie, nu o destinatie si ca cel mai important este cum ne transformam si cine devenim pe parcursul calatoriei, pentru ca procesul prin care trecem catre destinatie este cel care ne definește cu adevărat. Ah, ce cliseu! Dar e cu siguranta un cliseu care contine si mult adevar.

In ultimii doi ani a trebuit sa imi schimb perspectiva, asa cum nu credeam ca va fi nevoie si ca voi putea, asupra felului in care de-a lungul anilor am abordat sportul si nutritia, dar si alte aspecte ale vietii (ganduri, emotii, relatii, munca).

Si pentru ca ma apropii veritiginos de jumatate de secol de viata si de o perioada marcata de schimbări semnificative la multe niveluri, m-am gandit ca e un moment potrivit sa lansez un nou serial Lioristic, denumit “Viata ca o calatorie“, caci viata si tot ce o compune este cu siguranta o ocazie unica pentru reflectie, adaptare si schimbare, explorare a existenței și a conditiei si limitelor umane si, ca de fiecare data, ma bucur sa pot impartasi etape din aceasta calatorie cu tine, cititorul acestor randuri.

Sportul si nutritia sunt doua componente care ma preocupa de o gramada de ani, si tocmai cand credeam ca le stapanesc destul de bine, acum vreo doi ani, a trebuit sa reevaluez atat modul in care fac sport (spre exemplu, sa renunt la alergarile lungi si sa ma concentrez mai mult pe exercitiile de forta), dar si ce si cand mananc (cum ar fi, sa regandesc chestiuni legate de postul negru sau de lipsa proteinei animale din alimentatie). Asta recunosc ca mi-a cam dat lumea peste cap, mai ales la nivel mental, pentru ca despartirea de credinte si obiceiuri vechi a fost ca un divort dureros. Cu ocazia asta, am realizat cat de atasata eram de idei si concepte, care mi-au folosit multi ani, dar care nu mi se mai potriveau.

Marturisesc ca desi motivele pentru care am facut schimbari pe multe planuri au fost ale mele, motorul schimbarilor a fost, ca de multe alte ori in viata mea, Catalin. El a fost cel care a pus mana pe telefon sa sune doctorul, cand eu refuzam sa o fac, el a inceput sa isi puna semne de intrebare, cand dupa o masa copioasa de fructe se simtea ametit si fara focus, sau cand eu, dupa 10 km alergati, urmati de post negru pana la pranz aveam dureri de cap (asa am ajuns sa ne monitorizam toti 4, noi si fetele noastre, cu senzori de glicemie si sa schimbam aproape radical felul in care ne alimentam). Catalin e cel care a studiat mai mult decat mine subiectul “menopauza” (pe care eu incercam sa il ignor, caci credeam ca nu eram inca “acolo”) si sa realizez ca trebuie sa ma documentez si sa investighez si eu mai serios pe aceasta tema, fiindca povestea e un pic mai complicata decat la prima vedere (da, nici macar nu stiam sa fac cu adevarat diferenta intre pre, peri si post menopauza).

Si tot Catalin e cel care are mereu rabdare, dar si dorinta de a ma intelege si ajuta in toate episoadele mele din ultimii ani, legate de insomie, anemie si nu numai. Cu el am studiat si aprofundat multe teme si am reusit, atat cat s-a putut, sa ne facem planuri impreuna si sa schimbam paradigme de gandire si de actiune, care dadeau semne ca nu ne mai sunt de folos, noua si copiilor nostri.

Nu imi doresc sa nasc nici controverse, nici sa trebuiasca sa ma justific; mai mult de atat, nu imi doresc deloc sa “infierez” nimic din tot ce am facut de-a lungul anilor: fructe, veganism, post negru, sport. Toate cred ca ne-au fost de folos la vremea lor si nu consider ca exista doar un motiv, ori un raspuns la o problema, asa cum nu exista doar un singur raspuns ori un singur motiv la ceva ce da rezultate. Omul si viata sunt in schimbare si nimic nu trebuie sa ramana la fel, daca ceva nu mai e de folos.

Fiecare din lucrurile pe care le-am facut de-a lungul anilor a fost o experienta care ne-a ajutat la vremea sa: alimentatia bazata pe fructe, sa mancam simplu si neprocesat; sportul, sa ne cunoastem limitele fizice si mentale si sa ni le depasim; postul negru, sa descoperim si sa apreciem pauza digestiva si detasarea de stomac si de pofte. Nu am facut niciodata chestii cu adevarat extreme si de aceea nu pot sa spun ca am gresit undeva. Doar am invatat si invatam.

Adevarul e ca omul e infinit de complex si ca trebuie sa invatam toata viata despre noi insine si despre lume si sa le dam ocazia si altora sa o faca. Pentru asta, este cu siguranta nevoie de o minte deschisa si de flexibilitate, iar eu spun cu mana pe inima ca nu e usor. Sa o iei de la inceput cu chestiuni pe care credeai ca le stapanesti, pentru ca le-ai studiat, aprofundat si aplicat ani de zile, poate fi si dureros, si dificil. Am decis insa sa privesc totul ca fiind o noua etapa, o noua ruta de motivatie, care ma tine curioasa si in touch cu oameni care studiaza domenii ce ma preocupa si pe mine si care ma ajuta si ma inspira in calatoria mea. Si poate ca toate acestea iti vor fi si tie de folos…

Seria de articole pe tema acestor schimbari cred ca o sa o abordez dintr-o perspectiva mai putin personala decat de obicei, pentru ca daca am invatat ceva in ultimii ani este faptul ca fiecare om are propria calatorie unica si ca atunci cand expui experientele proprii, e usor sa para ca dai lectii altora, pentru ca crezi ca ai descoperit adevarul. Oricat de tare am crezut candva in anumite retete, nu sunt aici sa mai spun cuiva cum sa calatoreasca prin viata si o sa las sa “vorbeasca” mai mult pe cei care ma inspira momentan.

In articolul urmator din noua serie “Viata ca o calatorie“, dr. Stacy Sims, printre altele atleta medaliata, expert în nutriție, performanță și longevitate, fiziolog cu contribuție incontestabila in mediul internațional de cercetare in industria nutriției sportive, cu focus pe fiziologia femeii, va povesti (inclusiv) cum își pot optimiza femeile antrenamentele prin alinierea lor la ciclul menstrual.

Pana data viitoare, sa ai zile de vara inpirationale si…racoroase! 🙂