Nu cred ca m-am gandit cu adevarat vreodata care este sensul vietii mele, care-mi este menirea si de ce anume e nevoie ca sa o implinesc. Probabil pentru ca fie mi-a fost teama ca daca gasesc raspunsul, se putea foarte bine sa realizez ca nu bifez tot ce e nevoie, ca sa ajung la implinire si la intelegerea sensului vietii sau, si mai probabil, pentru ca am fost mai mereu o tipa realista si am intuit ca treaba asta e o chestiune extrem de subiectiva si de volatila.

Si tot faptul ca sunt o persoana realista m-a facut sa cred ca implinirea (pentru care, zic iar, nu am avut niciodata o definitie) nu vine fara stradanie si ca in viata ai ceea ce esti, nu ceea ce vrei.

Privind in urma, vad ca diferenta intre a fi implinita sau nu, a venit, in final, din faptul ca am inteles ca nu am de ales, ca trebuie sa traiesc ce e de trait si, mai ales, din cat efort am fost dispusa sa depun in viata: pentru un job stabil si un salariu din care sa traiesc decent, ore lungi de munca la serviciu, naveta si puterea de a gasi valoare si sens in toate acestea; pentru o casnicie lunga, dorinta de a face lucrurile sa mearga in doi, apoi in trei, apoi in patru; pentru prietenii (putine, dar bune), disciplina de a le aloca timp si energie; pentru relatia cu parintii, acceptare, timp si compasiune; pentru o relatie onesta cu mine insami, incercarea de a nu invinovati pe altii pentru rahaturile mele; pentru sanatate fizica, determinarea de a face zilnic sport si de a manca (cat de cat), onest; pentru sanatatea mentala, deschiderea sincera de ma intelege pe mine si lumea din jur; pentru a scapa de frica de viata, intelegerea ca nu ma poate salva nimeni, e musai sa actionez eu insami; pentru relatiile cu ceilalti, acceptarea faptului ca oamenii cauta validare, nu solutii si ca fiecare om isi traieste propria poveste; pentru a fi relaxata, intelegerea ideii ca, de obicei, “it’s not that deep“; pentru relatia cu copiii, puterea de a avea incredere in ei si in drumul lor; pentru a nu suferi, acceptarea ca suferinta e parte din natura umana; pentru dragoste, dorinta de a-mi pasa de ceva mai maret decat mine insami; pentru noroc, deschiderea de a iesi din confort si de a nu da “reject” la posibilitatea de noi experiente; pentru a fi linistita, acceptarea a ceea ce este, asa cum este (a nu se confunda cu resemnarea); pentru relatii care conteaza, hotararea de a nu mai pune timp si energie in oamenii care nu investesc acelasi lucru, in mine (macar la un moment dat); pentru a fi mai puternica, dorinta de a invata sa tolerez critica; pentru fericire, intelegerea ca “nu poti fi niciodata fericit, cand continui sa cauti sa afli in ce consta fericirea; nu vei trai niciodata daca continui sa cauti sensul vietii.” (Albert Camus)