Cineva mi-a scris, nu cu mult timp în urmă, ca “pierdem cu ușurință și greu recâștigăm armonia interioară”. Aceeași persoană mă întreba: “Tu cum iti pastrezi armonia interioară?”

Asadar, m-am întrebat: “Cum îmi păstrez armonia interioară?” Încerc mereu să acord atenție primului răspuns care îmi vine in minte, fără a ma gândi prea mult, deoarece primul răspuns vine, cel mai probabil, din inimă, din intuiție și nu din tiparele minții sau din judecătă mentala. Răspunsul pe care l-am primit a fost: “Nu poti pierde sau câștiga ceva care este întotdeauna, dar întotdeauna în tine“. Apoi mi-am spus: “Stai asa! Totusi, uneori îmi pierd linistea!” Răspunsul a venit înapoi la mine: “Asta vrea mintea ta să crezi”. Am spus: Corect! De aceea, de fiecare dată când nu mă simt bine cu mine sau cu ceea ce este în jurul meu, îmi antrenez mintea (care sta in cale), nu armonia interioară. Are sens!

Ceea ce înțeleg din experiențele pe care le trăiesc este că armonia interioară nu înseamnă a trai o viață fără surprize (plăcute sau neplăcute), a fi mereu în confort cu noi insine și cu cei din jur, a nu avea niciun fel de provocare. Aceasta nu este viața! Aceasta poate fi o imagine pe care am creat-o despre viață. În realitate, viața este atât de diferită de aceasta imagine. Pentru mine, armonia interioară este acea stare in care, atunci când apare o “problemă” sau o situație ce ma provoaca, știu și sunt capabila să privesc acea situație (sau persoană) ca pe o oportunitate de a “crește”. Asta nu inseamna ca sunt mereu capabila sa ma descurc asa cum mi-ar placea, dar cu siguranta am invatat foarte mult de-a lungul anilor si clar ma descurc din ce in ce mai bine. Și cu cât practic mai mult, cu atât e mai usor.

Vreme de multi ani, am trait doar în capul meu, ca să spun așa, fără să mă opresc pentru a observa cum mă controlau gândurile mele, cum imi conduceau emoțiile, cum imi alimentau sentimentele și cum imi schimbau comportamentul. De multe ori, eram copleșita de ceea ce se întâmpla în afara mea, simțind că nu aveam control asupra vieții mele. Nimeni nu ma invatase că pot schimba modul în care văd lumea, schimbând modul în care gandesc!

În timp, mi-am dat seama că mintea mea nu putea fi controlată, de fapt. Era imposibil! Dacă este imposibil să opresc mintea mea din a crea gânduri, mi-am spus, înseamnă că de fapt nu trebuie să o fac. Am înțeles că mintea mea, prin natura ei, trebuie să proceseze o mulțime de informații în fiecare moment și într-adevăr nu poate fi controlată pe deplin. Dar ceva poate fi făcut (și acest lucru l-am învățat din numeroasele cărți pe care le-am citit de-a lungul anilor): pot să fac întotdeauna pauze scurte pentru cel puțin câteva momente în viața mea aglomerată, să suspend orice judecată și să mă întorc la mine (de exemplu, în timp ce spăl vase, în timp ce merg pe jos sau în timp ce conduc, în timp ce sterg praful sau în timp ce fac duș, sau înainte de a merge la culcare ori înainte de a ma ridica din pat, dimineața, pur și simplu acordând atenție la ceea ce fac și cum ma simt, cel puțin pentru câteva momente). Pot să decid în orice moment să fiu conștienta. Este în puterea mea să acord atenție locului unde sunt și la ceea ce se întâmplă, să fiu conștienta de corpul meu, de felul în care mă simt, de senzațiile pe care le am. Înăuntru și in afară. Nu pot opri mintea, dar pot controla sa o aduc inapoi. Ori de câte ori aleg să observ că mintea începe să rătăcească din nou, trebuie doar să vad asta și să-mi aduc atenția înapoi la momentul prezent.

Aducerea atenției în momentul de față imi permite să observ cu curiozitate, acceptare și înțelegere gândurile, pe măsură ce apar în minte; când opresc pentru un moment procesul de gândire, pot sa vad, fără să mă lupt sa scap de gândurile / situațiile care apar și fără a fi atașata de ele. Nu este greu să observ și să realizez că gândurile vin și pleacă tot timpulă si ca, în esență, eu raman; așa că eu nu sunt gândurile mele. Am capacitatea de a privi cum gândurile apar în minte, cum se mișcă în cap ca niște nori pe un cer albastru, de vară, și apoi cum dispar.

Atunci când învățăm și practicăm observarea minții și a gândurilor, avem posibilitatea de a alege dacă să acționăm asupra lor sau nu; ne dăm seama că gândurile sunt evenimente mentale, care nu trebuie să ne controleze. Ele o vor face, doar dacă noi permitem asta. Nu trebuie să ne atașăm de nicio formă de gândire, de nicio imagine care vine în mintea noastră, pentru că este ca și cum ne-am atașa de…vise; atașamentul va crea modele care pot duce apoi la stagnarea minții. A fi total constient ne provoacă să ne trezim din obiceiurile minții și să realizam potențialul ființei noastre.

De cele mai multe ori, tot ce trebuie să facem pentru a “ieși din minte”, este pur și simplu  sa… respiram. Din momentul in care ne nastem, actul respirației este cu noi; și rămâne cu noi până în ultimul moment al vieții noastre. Când suntem copii mici, știm din intuiție cum să respiram. Apoi, timpul trece și ne pierdem cumva această abilitate.

Ca și somnul, deși respirația este un act natural și viața noastră depinde de ea, respiram totusi într-o manieră superficială și fără să-i acordăm atenție. Deci, este important să preluam controlul aspura respirației si a ritmului ei. Când ne concentrăm asupra respirației, constientizand-o, trăim cel puțin câteva secunde în prezent, ceea ce înseamnă că pentru puțin timp “uităm” de regretele trecutului și de îngrijorările pentru viitor. Acest act simplu ușurează mintea și sufletul. Singurul moment cu care trebuie să ne confruntăm și pe care e nevoie să il rezolvăm este momentul prezent, in care ne aduce respirația conștientă. Și cu cât o facem mai mult, cu atât intrăm mai mult in contact cu corpul nostru și învățăm cum să ne relaxăm. Întotdeauna avem respirația  cu noi. Nu este nevoie să complicam lucrurile.

Un alt mod, cel puțin pentru mine, de a aduce mintea în prezent, este yoga și dușurile reci, deoarece atenția mea este pe deplin absorbită de ceea ce fac și de modul în care simte corpul meu. Nu mă gândesc… Sau aproape…. 🙂