ESTE PARENTAJUL LIPSIT DE EGOISM?

Un alt aspect legat de mitul ca parentajul este doar despre copil este faptul ca noi credem ca tot ceea e facem pentru copiii nostri este lipsit de egoism si, prin urmare, ca ei ar trebui sa aprecieze eforturile noastre. In timp ce in parentaj exista si elemente altruiste, nu este in totalitate adevarat ca suntem complet altruisti cand ne educam copiii. In realitate, foarte putine lucruri sunt altruiste in aceasta aventura a parentajului. Poate fi extrem de periculos sa credem ca suntem complet lipsiti de egoism, deoarece aceasta credinta creeaza sentimentul ca avem mereu dreptate, ceea ce are un efect dezastruos asupra dezvoltarii sanatoase a copilului.

Departe de a fi un act lipsit de egoism, decizia de a avea un copil provine adesea dintr-o dorinta de a satisface o nevoie interioara, pe care presupunem ca o vom implini imaginandu-ne cum va fi sa avem o familie si sa fim parinti. Desigur, cultura societatii nu considera ca dorinta de a avea o familie si de a fi parinte are legatura cu eul nostru. Departe de aceasta: ii considera pe parinti martiri, seducandu-i sa se creada innobilati de actul de a da nastere unui copil. Exact acest aspect al transformarii in parinte, care este un produs al eului nostru fals, ne face sa credem ca propriul copil este proprietatea noastra.

Din pacate pentru copiii lor, multi parinti gandesc, in mod irational, ca pot face cu propriul copil orice considera necesar, din moment ce se gandesc la binele copilului. In momentul cand acelasi copil se revolta, mai tarziu, impotriva dictaturii parentale, parintele se simte victimizat, ca si cum el ar fi ranit de catre copil. Copiii care simt presiunea de a-si proteja parintii, asa incat acestia sa nu fie dezamagiti, isi abandoneaza vocea interioara autentica pentru a-i multumi pe acestia. Acest abandon al propriei autenticitati poate avea implicatii foarte profunde, uneori determinandu-i pe copii sa devina foarte incapatanati. Aceste implicatii negative pot fi evitate doar daca parintele este constient de egoismul sau si de faptul ca este obsedat de realizarea propriului plan.

INDRAZNESTE SA TE EDUCI PE TINE MAI INTAI

Daca ne lasam pacaliti de mitul ca parentajul este exclusiv despre copil, cand acesta se ridica la nivelul asteptarilor noastre, imediat ne asumam toate meritele pentru modul extraordinar in care l-am educat si la fel de repede il vom invinovati daca ne dezamageste. Din cauza faptului ca cei mai multi dintre noi am fost crescuti de parinti cu un nivel scazut de constientizare, acest lucru ne-a afectat negativ din punct de vedere emotional. Singura persoana asupra careia detinem controlul deplin si avem influenta este propria persoana.

Parentajul este adesea cel mai eficient cand ne concentram in principal asupra noastra, nu asupra copiilor nostri. Ca adulti si, in special, ca parinti, incepem, in mod suprinzator, sa ne simtim provocati de propriul copil. De fapt, suferinta din trecutul nostru este reactivata. Cele mai puternice reactii negative se declanseaza in relatiile cele mai apropiate, in mod special in cele cu proprii copii. Parentajul constient pune accent pe felul in care copiii nostri reflecta prin comportamentul lor ceea ce nu vedem la noi insine. Ei scot la suprafata suferintele pe care nu le-am procesat si care acum ne determina sa reactionam atat de puternic fata de ei, uneori irational. In loc sa ne concentram atentia asupra defectelor reale sau imaginate ale copiilor, adevarata provocare este sa ne asumam rolul de lider in acest proces al transformarii, constientizand in mod profund ca purtarea copiilor nostri reflecta direct propriul nostru comportament.

In loc sa incercam sa “ii reparam” pe copii, e nevoie sa ne indreptam atentia catre interiorul nostru si sa examinam problemele interne pe care trebuie sa le solutionam. Parentajul constient este o practica zilnica si necesita angajament zilnic. Atitudinea care diferentiaza un parinte constient de ceilalti parinti este calibrarea constanta a atentiei. Parintele constient poate face la fel de multe greseli ca si ceilalti, insa este capabil sa isi accepte greselile si sa se intrebe: “Ce spun aceste greseli despre cum ar trebui sa ma dezvolt ca persoana?” Ironia este ca, cu cat suntem mai instabili din punct de vedere emotional, cu atat suntem mai predispusi sa devenim rigizi, insensibili si moralizatori. Atasamentele noastre rigide si dominate de anxietate ne impiedica sa ne conectam cu copiii.

Copiii apar in viata noastra pentru a ne oferi oportunitatea de a creste, de a evolua, si prin urmare fiecare moment din acest proces e ca un semnal de alarma pentru noi. Promisiunea aceste treziri a constiintei este extraordinara, caci ne ofera oportunitatea de a ne elibera copiii de povara asteptarilor noastre si de sa ii motivam pe acestia sa isi dezvolte sinele autentic, iar noi, ca parinti, ne usuram de sentimentul impovorator ca trebuie sa ii supraveghem si sa le gestionam viata permanent. In acest fel, evoland, nu ne vom lasa influentati de trecut si vom renunta la asteptarile nerealiste fata de viitorul copiilor nostri.