“We see only that which we are”(Debbie Ford)

Articolul de azi e publicat dupa multa cugetare, caci stiu ca e posibil sa para ca arat cu degetul spre altii ori ca judec sau ca intentionez sa ii fac pe unii sa se simta vinovati ca si-au spus parerea. Incerc mereu sa nu fiu nici moralizatoare, nici superioara, insa pe mine, se pare, nu ma menajeaza lumea. Pe de alta parte, in cei 8 ani de blogging, ce scriu imi este in special mie dedicat, caci scriind, imi reamintesc ce fiinta complexa e omul si ca avem nevoie unii de altii, pentru a putea vedea si o alta perspectiva: perspectiva celuilalt. Asa ca m-am hotarat sa public si perspectiva mea pe o tema complet lipsita de importanta (mai ales in asa vremuri), si totusi, ceva ce preocupa mai ales mintile femeilor, fie ca admitem, fie ca nu: ambalajul.

Probabil ca fiecare om are ceva fizic special, ceva doar al lui, ceva care il face usor recognoscibil, unic, deosebit. Pentru mine, acel ceva a fost aproape toata viata mea, parul. Am avut mai mereu un par care iesea in evidenta, desi pentru mine nu era mereu o fericire o asa podoaba capilara. Nu era usor sa ai parul foarte des si cret pe vremuri. De aceea, m-am decis sa il las sa creasca lung abia pe la 16 ani; era un chin sa imi spal parul (constant nu aveam apa calda acasa), sa il usuc (la aragaz), sa il pieptan si sa il port intr-o forma acceptabila, intr-o vreme cand spuma de par nu era o optiune. Abia dupa 30 si de ceva de ani, am facut pace cu parul meu si am invatat cum sa il ingrijesc, fara lupta. Una peste alta, parul a fost pana de curand trasatura cu care cu siguranta eram identificata. Spuneai Lioara si primul lucru care iti venea in minte era un par lung si plin de bucle.

Mi se pare foarte interesant faptul ca azi, fix ceea era nu demult “punctul meu forte”, a devenit cumva “minusul” meu, aproape un dezavantaj fizic. Nu cred ca sunt atat de importanta pentru cei mai multi oameni, incat sa imi imaginez ca cineva discuta felul in care aleg sa imi port parul, dar, cu toate astea, ma aventurez sa scriu despre asta, pentru ca, asa cum ziceam, mai voalat sau in fata de-a dreptul, in ultimul an mi s-a tot spus ca: am renuntat la mine, sunt imbatranita, nu ma mai respect, nu mai arat “cool”, nu ma mai pretuiesc, ca parul meu alb e in disonanta cu fizionamia si altele asemenea.

Femeile se aranjeaza, in primul rand, pentru ele insele (de aceea sunt si cei mai aprigi autocritici) si, in al doilea rand, nu-i asa?, pentru barbati. Dar lucrurile nu stau chiar asa. Femeile se gatesc mai cu seama pentru celelalte femei, sau, mai exact, pentru opinia lor. Si nu o spun eu, ci altii, mai preocupati de psihicul femeilor. Desi doar femeile observa la celelalte femei cele mai mici amanunte (un nou inel, forma schimbata a unghiei, 3 noi suvite in par, un sutien pe sub bluza bej, nu alb, un ciorap cu 10 DEN, un creion de buze deosebit sau o alunita pe lobul urechii), noi tot sustinem ca pentru barbati ne gatim. In fapt, barbatii observa si apreciaza cu adevarat in rare ocazii efortul nostru de timp si de bani pentru a ne schimba ambalajul. De aceea, in spatele unui sfat binevoitor ori a unei opinii care vizeaza aspectul fizic, vei gasi, in procent convarsitor, o femeie, si nu un barbat.

O opinie, chiar si una sincera, se justifica atunci cand e solicitata de cel catre care e directionata opinia, sfatul. Si totusi, oamenii nu gandesc deloc asa si au impresia ca daca vorbesc “doar” despre parul cuiva, atunci orice e permis. Dar oare ce femeie nu stie ca o zi in care parul ii sta naspa, e o zi naspa? Parul este simbolul feminitatii, el ii ofera femeii identitate si sentimentul ca e frumoasa si apreciata. Crede sincer cineva ca daca ii spui unei femei ca ii sta urat parul doare mai putin decat atunci cand ii spui ca e, spre exemplu, grasa? ORICE observatie facuta despre aspectul cuiva, doare. Si atunci, de ce oare ne lansam in opinii si sfaturi legate de aspectul fizic al altuia? Eu m-am gandit macar la trei motive pentru care facem asta:

1/ Nu ne putem abtine; adica, chiar daca realizezi ca (ai putea sa) il ranesti pe celalalt spunandu-i parerea ta, tii mortis ca persoana respectiva sa stie ce gandesti. In cazul meu, cei (pardon, cele) care au comentat felul in care am ales sa imi port parul de aproape doi ani, sunt persoane pe care le cunosc bine, unele foarte apropiate; nu le pot banui ca “imi vor raul”. Dat asta nu inseamna ca nu ma tulbur deloc cand le aud parerea. De ce ma tulbur? (si aici mi se aplica punctul 3/ de mai jos). Ma tulbur nu pentru ca nu sunt impacata cu alegerea mea (alegere facuta nu din motive ce tin de “trend”, dar nu vreau sa justific de ce am ales asta), ci pentru ca vorbele acelea redeschid vechi rani, aproape uitate, din vremuri de demult, cand auzeam: esti prea slaba, ai glezne prea subtiri, ai dintii strambi, ai unghii urate, ai par de tigan. Adultul de 47 de ani de azi devine iar copilul vulnerabil care auzea cu zeci de ani in urma astfel de pareri de la cei din jur. O rana, oricat de veche si cu o coaja oricat de groasa, e tot o rana. Si nu sunt prea multi oameni care sa nu aiba rani de demult ori care sa fi invatat sa le vindece complet, astfel incat indiferent de ce opinii emit cei din jur referitor la infatisare, ranile sa nu mai sangereze.

2/ Vrem sa il salvam pe celalalt de la a-si face rau; ok, are sens sa iti spui franc parerea, chiar si cand nu iti e solicitata, cand scopul e sa il faci pe celalalt sa vada situatia grava in care e si care il poate afecta serios intr-un fel sau altul, daca nu ia urgent niste masuri. Insa opiniile legate de aspectul fizic, spuse (desigur) din prietenie, provoaca confuzie, pentru ca atunci cand ii spui cuiva, tunde-te ori vopseste-te ori, spre exemplu, fa-ti unghiile, poarta tocuri etc, nu e ca si cum ii salvezi viata! Nu e ca si cum ii spui: sunt prietena ta, deci da-mi voie sa-ti bag mintile in cap: ori te lasi de baut, ori te duc la dezalcoolizare, ca altfel iti distrugi viata! Ori: pentru ca tin la tine, iti spun verde in fata ca pielea ta e gri, de la atata fumat. Trebuie sa te opresti, inainte sa capeti cancer la plamani! Ori: draga mea prietena, ai un picior umflat de 3 saptamani si tu continui sa alergi ca nebuna; opreste-te, ingrijeste-ti piciorul, ca altfel te car eu la ortoped! Dar, sincer acum, felul in care aleg sa imi port parul, cum ma imbrac, cum ma machez ori daca ma machez, daca imi fac sau nu unghiile, toate astea, va asigur, nu imi pun viata in pericol. Nu trebuie sa fiu salvata de mine insami, doar pentru ca fac alegeri care contravin ideii cuiva despre frumusete ori pentru ca acele alegeri nu urmeaza regulile sau tiparele societatii. Nici macar faptul ca la pranz aleg sa mananc fructe, ci nu felul intai, doi si desert, nu imi pune viata in primejdie, contrar opiniei generale ca am sa capat carente nuritionale si ca o sa pic pe strada, lipsita de energie. Si nici nu imi pun in pericol feminitatea pentru faptul ca aleg sa fac exercitii de forta de cateva ori pe saptamana; asta nu o sa ma transforme intr-o masina de muschi (de-ar fi asa de simplu!), asa cum mi s-a tot zis, lipsita de feminitate, de care vor fugi toti barbatii.

3/ What Annoys You and What You Hate About Others is Your Own Reflection (ceea ce te enerveaza si ce urasti la altii e reflexia ta), zicea Carl Jung. Cum asa? Pai, spre exemplu, cand cineva ia pranzul cu mine, ceea ce mananc devine imediat ceva legat de persoana din fata mea. Aud foarte des observatii de genul: vaaaai, daca as manca EU atat, as fi cat casa! Sau: daca as baga EU atatea fructe in mine, imediat as face diaree. Ori: poate as face bine sa mananc si EU la fel. Cel din fata mea se uita la mine si brusc se vede pe sine, caci eu ii tin o oglinda. O oglinda in care se observa, privindu-ma pe mine si care ii reaminteste ca el/ea nu poate face ce fac eu si asta e greu de inghitit.

Ai sa imi spui ca eu nu te enervez si nici nu ma urasti pentru ca am parul pe care il am. Si totusi, prin faptul ca imi spui ca arat batrana cu parul alb, imi transmiti ca TU crezi ca EU ar trebui sa ma enervez ca nu mai arat cum aratam nu demult si ca ar trebui sa ma urasc pentru asta. Sau nici asta nu crezi? Pai si daca nu crezi asta, de ce imi spui ce ar trebui sa fac? M-am plans eu ca arat ca naiba, ca ma simt batrana si neaingrijita si ca simt ca iubitul meu e pe punctul sa ma insele?

Opinia altuia despre aspectul MEU e de fapt opinia sa despre SINE, caci cand cineva imi spune mie ca EU nu ma pretuiesc, pentru ca fac altceva decat majoritatea femeilor, si anume sa incerc sa ascund ceea ce este evident (ca nu mai am parul de alta data, ca nu mai am 30 de ani si nici macar 40, ca una peste alta, aleg sa “imi arat varsta”), CE ISI SPUNE SIESI acel cineva, de fapt, este: eu nu as putea sa nu ma mai vopsesc, caci atunci ar fi un semn ca nu ma mai respect, ca am renuntat la tinerete si la frumusete; deci nu m-as mai putea iubi; si daca eu nu m-as iubi, nici ceilalti nu ma vor mai iubi.

Si ma intreb: daca nu suntem pregatiti sa nu ne mai indentificam cu o coafura ori cu un stil vestimentar ori nu putem accepta ca pentru cineva ideea de frumusete si chiar de tinerete inglobeaza parul alb si natural, atunci cum vom putea face fata la altceva, ce nu se poate “retusa” ori ascunde? Cum ne vom mai privi pe noi insine? Cum ne vom ma simti intregi? Desigur, acesta e un exemplu extrem, dar situatiile extreme sunt cele care sunt importante cu adevarat, nu alegerile de ordin estetic, care in final, sunt doar masti, care sa ne ajute sa trecem ziua, avand o parere mai buna despre noi insine si despre altii, masti care nu schimba cu nimic ce avem inauntru.

Cata importanta dam lucrurilor superficiale, din punctul meu de vedere, trebuie sa fie alegerea fiecaruia. Cum aleg sa imi port feminitatea, trebuie sa ramana alegerea mea, nu ceva la care cedez, pentru ca asa imi cere societatea, tiparele si obiceiurile. Fix la fel e si cu mancarea, si cu vaccinarea.

Poate ca pentru tine respectul de sine si pretuirea inseamna altceva decat inseamna pentru mine; si e perfect ok. Pentru mine, a ma uita in oglinda, a ma accepta si iubi fix asa cum sunt la aceasta etapa din viata, e un act de iubire, de curaj si de asumare a ceea ce sunt, cu sau fara par lung si vopsit. Nu am ajuns la atitudinea asta usor, peste noapte. E un proces lung, de care sunt mandra si din care ma hranesc Si nu inseamna ca nu imi place sa ma fardez, sa imi pun tocuri si cercei deosebiti. Nu m-am calugarit si imi place sa ma aranjez ori de cate ori simt, dar nu am facut si nu voi face nicicand din asta un capat de tara si nici nu o sa ma consider mai putin femeie daca nu fac asta ori de cate ori ies din casa sau daca parul meu e acum alb.

A intelege si a accepta ca ne vedem pe noi insine in altii mi se pare o tema importanta de reflexie. Caci e posibil ca ceea ce (credem ca) vedem la celalalt (o “imperfectiune”, un “dezavantaj”) sa fie nu doar reflexia a ceea ce nu ne place la noi insine, dar sa fie si posibilitatea sa devenim ceva ce in ascuns toti tanjim sa devenim: cineva care se pretuieste, cu sau fara retusuri exterioare. Pentru ca, nu-i asa, ce eliberator ar fi sa fim 100% autentici si multumiti si sa nu conteze atat de tare cum aratam, nici in proprii ochi, nici in ochii celorlalti. Sa fim importanti si validati pentru CUM SUNTEM, nu pentru CUM ARATAM.

4 thoughts on ““We see only that which we are”(Debbie Ford)

  1. Daca te uiti in trecut si tu ai emis pareri nu in scopul fatis de a jigni, ci ca pur si simplu ca acela a fost primul gand ce ti-a trecut sa-l spui.
    Si cu totii facem la fel. Suntem dezinvolti in comunicare si nu ne analizam fiecare propozitie.
    Daca in trecut luam fiecare propozitie ce-mi era adresata drept atac personal acum, cel mult ma amuza, cel mai des intorc spatele.
    Aoleu (vestitul “aoleu” ce insoteste fiecare afirmatie spusa, daca se poate, cat mai tare, cat mai rastit, cat mai plin de emfaza), dar ce: slaba-grasa, creata-ne-creata, machiata-nemachiata, proasta-desteapta etc-etc.
    Si eu am parul cret si sunt bruneta. Cel mai des il port lung sau mediu si incerc sa-l indrept; nu-mi iese si zici ca am efectiv o matura. Si sunt adepta schimbarilor drastice, fara preaviz, caci ma gandesc ca daca-i par – o creste el la loc, daca nu, cum mi-o fi norocul 🙂 Adica acum pot sa il am lung si cret si maine apar cu el tuns periuta si din brunet il fac rosu sau negru sau blond. Si ma uit crucis la incercarile balbaite ale celor din jur de a-mi explica, tot ei mie, de ce am ales asa si nu altfel.
    De-abia astept sa fiu ca tine la par. Al meu inca este la inceputurile de albire (ma rog, de 10 ani este alb doar intr-o parte, este mai ciudat, dar este al meu) si cand o sa-l vad grizonat la baza peste tot, adieu vopsire!!!

    Anyway, ce vroiam sa spun pe scurt: arati minunat si ai acel aer de je ne sais quoi plin de mister! Fain, foarte fain!

    Like

  2. Hello, Mada! Foarte misto comentariul tau, multumesc! Evident ca si eu, si noi toti emitem pareri, si de aceea am si spus la inceputul articolului: in cei 8 ani de blogging, ce scriu imi este in special mie dedicat, caci scriind, imi reamintesc ce fiinta complexa e omul si ca avem nevoie unii de altii, pentru a putea vedea si o alta perspectiva: perspectiva celuilalt. Dar la un moment dat, mi-a ajuns sa tot aud ca nu mai sunt cool, ca sunt o baba, si am zis sa imi zic si eu opinia, desi nu mi-o ceruse nimeni.🤭

    Like

    1. & Lioara 🙂 , multumesc pentru reply! Tocmai ce am terminat si articolele precedente, foarte frumos scrise!
      M-ai uns pe suflet cu natura & voluntariat & good words, ai reflectat in oglinda ceea ce lipseste atat de mult aici in Ro.
      ps – cred ca oamenii nu sunt obisnuiti cu realitatile venite din partea celorlalti, dar asta nu este o scuza pentru mojicie. Nu mai esti cool, ca ce sau de ce? Ca din creata-bruneta-natural ai ajuns creata-grizonata-natural?! Sunt dusi cu pluta? Or fi ei niste Benjamini Buton-si, dar nici tu nici eu nu cred ca suntem.

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.