“Toti se gandesc sa schimbe lumea, dar nimeni nu se gandeste sa se schimbe pe sine.” -Lev Tolstoy

Bine te-am regasit, drag Cititor!

Nu pot sa cred ca nu am mai trecut pe aici de mai bine de doua luni! In opt ani de zile, de cand scriu pe acest blog, cred ca e prima data cand am lasat sa treaca atat de mult timp, fara sa astern macar cateva randuri aici, pentru tine, dar mai ales pentru mine. Viata si provocarile ei imi ocupa cam tot timpul, de ceva vreme, iar scrisul, una din pasiunile mele, a trebuit sa astepte.

A venit insa si momentul acestui articol de inceput de an 2021, un an care sper din inima sa aduca noi vibratii si noi experiente, care sa ne ridice, nu sa ne coboare. Si desi de aproape un an, Universul, dar mai ales oamenii, par sa ne tot arate ca nu avem catusi de putin control asupra vietii si asupra lumii in care traim, eu ma incapatanez sa cred cu toata puterea ca schimbarea vine de la fiecare din noi si ca din fiecare experienta (mai cu seama din cele “neplacute”) avem puterea sa invatam lectii nebanuite si sa privim viata si pe noi insine dintr-o perspectiva noua, surprinzatoare.

Pe buna dreptate, toata planeta vorbeste despre cat s-a schimbat lumea in ultimele 12 luni; pe de alta parte, paradoxal, omenirea pare sa nu fi schimbat in esenta mai nimic; ba, in fapt, pandemia globala a accentuat apucaturi omenesti, care nu ne servesc in niciun fel; lumea ramane ancorata in aceleasi tipare, in aceleasi obiceiuri, in felul in care oamenii privesc viata, pe sine si pe ceilalti. O spun cu toata compasiunea mea de om: conjunctura se poate schimba, dar natura umana ramane aceeasi. Si daca eu insami nu as fi, macar intr-o masura, in acest “film”, probabil ar fi mai greu sa imi dau seama de ceea ce se intampla.

Iata de ce zic asta: inchiderea restaurantelor ne-a dat sansa sa incepem sa gatim acasa, sa avem control asupra a ceea ce punem in farfurie, hranindu-ne cu alimente care sa ne serveasca si sa ne intareasca organismul; in schimb, noi alegem sa comandam, mai mult ca niciodata, fast food, on line, ori sa gatim la foc automat alimente semi-preparate.

Daca munca de acasa ne-a oferit posibilitatea sa ne conectam mai mult la noi insine si la familie, iata ca, de fapt, lucratul de la masa din bucatarie a venit cu ore suplimentare nenumarate si cu stergerea oricarei linii de demarcatie intre viata la birou si cea personala.

Faptul ca ai nostri copii sunt nevoiti sa invete de acasa, on line, ar fi putut sa ne ajute pe noi, parintii lor, sa ii avem mai aproape si sa ne implicam mai mult in viata lor. In fapt, nu doar ca nu s-a intamplat asta, dar parca suntem mai instrainati unii de altii, decat cand ne vedeam 2-3 ore, la finalul zilei; nu putem face fata si job-ului, si temelor copiilor, dar mai ales nevoii lor de a ne fi in preajma, de a se conecta la noi si de a ne provoca cum numai copiii pot si stiu sa o faca.

Inchiderea salilor de sport ar fi trebuit sa ne ajute sa constientizam ca e mult mai simplu sa faci sport acasa: nu ai nevoie de nu stiu ce echipament sportiv, nu te costa nimic si nu trebuie sa pleci nicaieri; decat pana in sufragerie. In schimb, pandemia ne-a transformat din sedentari, in fiinte complet imobilizate, hipnotizate de ultimele postari pe Instagram. Singura conexiune solida pe care a construit-o omenirea in ultimele 12 luni este cea cu canalul de televiziune Netflix.

Nu mai putem calatori departe de casa; banutii adunati cu truda in luni de zile, nu mai pot fi cheltuiti pe cateva raze de soare, cateva fire de nisip fin, la plaja, pe promisiuni de relaxare si fuga de cotidian. Agitatia planificarii in avans a vacantei, pregatirea bagajelor, drumul pana la destinatie, hoinaritul continuu, pentru a acoperi tot itinerariul si a cheltui tot bugetul in 8 zile, toate astea pot fi benefice, dar oare de ce totusi revenim acasa mai obositi decat atunci cand am plecat catre vacanta mult asteptata? De ce dupa ce asteptam luni de zile sa ne rupem de job, de casa, de rutina zilnica, dupa vacanta suntem secatuiti de energie si parca, cumva, dezamagiti? Dezamagiti poate de locurile vizitate, de preturile ridicate, de faptul ca s-a mai incheiat un vis de vacanta sau oare suntem dezamagiti ca iata, desi ne-am rupt o vreme de tot ce ne fugareste zilnic acasa, nu ne intoarcem din vacanta “intregi” si pregatiti sa o luam de la capat. Oare nu cumva vacantele, de cele mai multe ori, sunt doar o alta cale de a ne lasa distrasi de la ce se intampla in interiorul nostru?

Ei bine, acum avem ocazia, poate pentru prima data in viata noasta de adulti ocupati, sa stam locului si sa cautam cu curiozitate si intelegere ce ne aduce tihna si bucurie; sa observam ce frici si cate tristeti salasluiesc in noi si sa realizam ce efort constant depunem sa nu le bagam in seama si sa le ascundem sub pres, iar si iar; acum poate ne dam ragaz sa invatam ce e de invatat, doar stand cu noi insine, oricat de neplacut si de infricosator este, fara a incerca sa acoperim ce simtim cu prea multa munca, prea multa mancare si bautura, prea mult Facebook ori Netflix.

Viata mi-a aratat de curand ca daca nu ne oprim de buna-voie, daca nu ne dam ragaz sa vedem ce se intampla in interior, ceva “din exterior” ne va forta sa o facem.

Nu ma intelege gresit te rog. Acestea sunt vremuri ciudate pentru noi toti. Nu e usor. Sunt si eu in acelasi film cu tine. Si sunt prima care recunoaste ce munca si ce stradanie implica acceptarea a ceea ce este, asa cum este, si in acelasi timp, constientizarea ca fara munca la nivel individual, nu se pot obtine rezultate diferite; eu sunt prima care admite ce imposibila e cunoasterea de sine (presupunand ca sinele poate fi cunoscut si ca “trebuie” cunoscut, caci ce e “cunoasterea”, daca nu o alta forma de control?); si eu vad ce dificil este sa te obervi constant si sa ALEGI a actiona altfel decat esti obisnuit sa o faci. Imi dau seama de multe ori cat de greu e sa ai incredere in tine insuti, in viata, sa admiti ca toate au un sens, oricat de absurda si de grea e situatia in care te afli.

In cele din urma, cred ca este esential sa recunoasti ca, cam tot ce se manifesta in afara, e o oglinda a ceea ce se afla in interior; sa vezi ca, la fel ca mine, si tu esti doar un om in cautarea de Sine, de Adevar, de Intreg, de Echilibru; si sa admiti ca, pentru a gasi toate astea, nu e nevoie sa pleci nicaieri, ci doar sa te intorci la tine.

3 thoughts on ““Toti se gandesc sa schimbe lumea, dar nimeni nu se gandeste sa se schimbe pe sine.” -Lev Tolstoy

  1. Draga Lioara,
    Cat de limpede ai expus prezentul,cata simplitate putem folosi ca sa ne intelegem.Cat de usor ne putem percepe,doar privindu-ne in interior si ascultand ce ne transmite corpul si sufletul.POATE ca tot ce se manifesta in afara e o glinda a ceea ce se afla in interior.Da si eu sunt un om in cautare de sine,de echilibru,de limpezire si acceptare.Multumim pentru tot ceea ce impartasesti cu noi.Te iubesc,
    Oana Tm.

    Like

  2. Draga mea Lioara,
    Mi-e dor sa ne mai scrii cate un articol frumos de exemplu , despre cum gestionezi lucrurile in aceste vremuri grele,cum simt fetele tale aceasta perioada cu pandemia( scoala si prieteni) si cum reusesti sa te DETASEZI EMOTIONAL!la modul general nu acum in criza.
    Te imbratisez cu mult drag si multumesc cu plecaciune pentru tot ce ne impartasesti.Multe salutari din Timisoara familiei tale dragi.

    Like

    1. Draga Oana, multumesc mult! Si mie imi lipseste scrisul, dar uite ca nu prea mai reusesc sa gasesc timp si energie pentru asta. Sper sa revin curand. Te imbratisez strans!🌸

      Like

Leave a Reply to Oana Cancel reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.