Cam intotdeauna, cred ca e vorba de un cumul de factori, care duce la decizia de a ne schimba locul, de a ne schimba radical viata. De aceea, e greu sa explici, de exemplu, cum lasi un serviciu “sigur”, la o multinatioanala de renume, si pleci intr-o tara unde nu ai nimic…asigurat.

Ciudat, dar pentru prima data in viata mea, simteam ca nu era nevoie sa planific totul. Pur si simplu, aveam sentimentul ca totul va fi bine si ca lucrurile se vor aseza, intr-un mod sau altul. Nu stiam cum, dar nu voiam sa ma ingrijorez. Aveam sa las lucrurile sa se desfasoare cum credea Dumnezeu ca e mai bine. Asa ca, da, nici de job nu mi-a fost prea greu sa ma despart. Unde mai pui ca, surprinzator pentru mine, compania la care lucram in Romania a fost bucuroasa sa imi permita sa lucrez o perioada din UK, caci era si o perioada de varf. Intre timp, filiala din UK a aceleiasi companii, pentru ca se eliberase pe neasteptate o pozitie intr-un department similar cu cel in care activasem pentru Romania, mi-a propus transferul. Iata ca lucrurile se aranjau fara zbateri si fara ingrijorari. Desi imi era teama, pentru ca eram constienta ca imi va fi greu cu naveta, cu noi proceduri si munca intr-un mediu cu totul nou, stiam ca nu pot da cu piciorul la a castiga experienta in noua mea tara.

Apoi, am luat contact direct cu…realitatea britanica. In primul rand, am inceput naveta; 4 zile zile pe saptamana, minim 3 ore, catre munca si inapoi (o zi pe saptamana puteam lucra de acasa). Asa am vazut ce inseamna infrastructura rutiera si cum se comporta soferii in trafic. Comparativ cu Romania, aici e o viermuiala de sosele de nedescris, care m-a speriat tare la inceput. Nu era ca si cum ieseam din Corbeanca, ma “urcam” pe DN1 si, oricare era destinatia, ar fi fost cam greu sa ma ratacesc. Aici aveam de strabatut 3 autostrazi, 2 orase si cateva drumuri nationale, minim 3 ore, dus-intors. Macar condusul “pe partea cealalta” nu mi-a provocat, spre surprinderea mea, probleme. Nu am “luat” niciodata vreo bordura, obisnuindu-ma destul de repede cu volanul pe dreapta si condusul pe stanga drumului.

Ce am sesizat repede a fost faptul ca, de obicei, nu se circula cu viteza foarte mare, mai ales ca se lucreaza mult la drumuri, iar viteza e des restrictionata. Nu am vazut soferi care sa nu respecte asta; toata lumea e rabdatoare; spre exemplu, toti soferii se incadreaza cu cel putin 2 mile inainte de a iesi de pe autostrada si toata lumea urmeaza indicatiile de pe panourile luminoase de pe drum, astfel incat orice restrictionare a circulatiei sau orice accident sa aiba, pe cat posibil, minim impact asupra celorlalti participanti la trafic; nimeni nu “taie fata” nimanui; nu am vazut ego in trafic; esti respectat si ti se lasa loc de manevra, cand ai nevoie. Daca se intampla altfel, atunci poti fi sigur ca nu e vorba de soferi care traiesc aici, in Anglia.

Apoi, la doar trei saptamani de cand incepusem naveta catre job, am avut accidentul de masina, care ne-a pus in situatia de a vedea cum functioneaza aici politia si asigurarile. Daca e vorba de un accident rutier, care nu a cauzat ranirea cuiva si daca drumul nu a fost blocat, politia nu e interesata de astfel de situatii, soferii descuracandu-se la fata locului, in sensul ca schimba doar date de contact. Se fac poze si cam atat. Restul se intampla prin intermediul firmelor de asigurare. Masina e dusa la un service auto, agreat de asigurator. Dupa evaluarea pagubelor, service-ul informeaza asiguratorul daca e vorba de un write-off (paguba totala) sau daca, din punct de vedere tehnic si economic, masina se poate repara si cu ce costuri.

In cazul nostru, a fost un write-off, ceea ce nu ne asteptam deloc! Masina nu fusese avariata grav, ba am plecat cu ea acasa de la locul accidentului. Dar costurile reparatiei erau mari, asa ca asta a fost. Desi firma de asigurari s-a pornit cam greu si a fost nevoie de 2 plangeri (soldate nu doar cu rezolvarea problemei, dar si cu plata catre noi a vreo 200 de pounds, in incercarea asigurarilor de a compensa ca s-au miscat mai greu decat au promis), pana la urma, totul s-a terminat cu bine si in exact o luna de la accident, am primit banii pentru a putea achizitiona alta masina. Bineinteles, totul se intampla on line sau telefonic, procedura fiind una relativ simpla si de bun simt.

Avand in vedere ca eram nou-angajata, mi-a fost teama ca ar putea fi o problema faptul ca eram nevoita sa lucrez de acasa cateve saptamani (ceea ce nu era in politica firmei). Nu stiam, de fapt, cat va dura pana voi avea o alta masina, iar drumul cu trenul si cu autobuzul ar fi adaugat minim inca o ora de naveta la dus, si alta la intors, asa ca posibilitatea asta am scos-o repede din calcul.  De la job, am primit insa toata intelegerea si sprijinul. M-am simtit norocoasa, mai cu seama ca accidentul ma zdruncinase destul de puternic.

A trecut de atunci un pic mai mult de un an. Ca sofer, ah, cate am invatat! Desi nu credeam la inceput ca va fi posibil (atat de lunga si de incalcita mi se parea ruta), ei, bine, am invatat cam toate variantele de drum care ma duc la munca (am cel putin vreo cinci). Pe vreo doua dintre ele, le pot face cu ochii inchisi, pe orice vreme, fie lumina, ceata sau pe intuneric; stiu cu precizie unde s-a peticit vreo gaura in asfalt, care si unde sunt limitarile de viteza si cunosc bine fiecare “round about” (desi sunt cu zecile pe drum). Am invatat sa ma descurc pe autostrazi cu 4 benzi pe sens, dar si pe stradute atat de inguste, incat simti nevoia sa iti tii respiratia. Macar nu e nevoie sa dau zapada de pe masina cu noaptea in cap, cum am facut-o ani buni, cu naveta catre Ploiesti. Aici, daca pica doar cativa fulgi de zapada (ceea ce cred ca se intampla o data pe an), se inchid scolile, se lucreaza de acasa si, in cele mai multe cazuri, nu prea se mai circula cu masina. Nici nu exista anvelope de iarna! Se iau masuri pentru a se evita orice neplacere legata de inghet sau de zapada.

E drept ca, uneori, cand ajung la destinatie, mai ales atunci cand drumul a durat 2 ore, doar la dus, sau la intors (accident sau lucrari de drum), am impresia ca sunt pe drumuri de 2 zile, dar cred ca aceasta naveta m-a invatat, mai mult decat orice, rabdarea. Rabdarea cu drumul, cu ploaia, cu traficul infernal si cu mine. Timpul petrecut in masina este, in primul rand, un timp petrecut cu mine insami (pe care, de fapt, in rest nu il am) si incerc sa il valorific cat de bine pot.

Ca angajat intr-o multinationala din Anglia, nu mi-a fost si nu imi e usor. Logistica e un foc continuu oriunde, dar volumele de marfa de aici impun un ritm greu de dus, cu provocari continue si care, parca, nu se termina niciodata. La toate astea se adauga provocarea limbii engleze, pentru ca aici nu se vorbeste engleza-americana din filme, cea cu care am crescut eu. M-as fi putut gandi ca o fi faptul ca eu la scoala nu am studiat engleza si a trebuit sa fiu autodidact, deci e posibil sa am lacune, insa toti “internationalii” care traiesc aici au aceeasi problema. Limba engleza din UK are atatea fatete si nuante, incat cred ca e nevoie de ani si, eventual, de studiu individual serios, ca sa intelegi cu usurinta ce se vorbeste in jur si sa te descurci fluent in a vorbi (mai ales cand schimbi regiunea).

Pe de alta parte, am invatat ca se poate si altfel. Se poate si fara “bisericute” la munca, fara barfa la cafele, fara timp pierdut inutil, fara presiune pusa de caracterul oamenilor, fara ego si aere de superioritate. Chiar si in momente cu mare incarcare sau in situatii-limita, oamenii au ramas calmi si s-au purtat profesional, indiferent ce functie aveau si ce nationalitate. Nu am simtit niciodata ca sunt tratata alfel pentru ca sunt roman. Nu am simtit niciodata ca cineva are ceva personal cu mine; a contat mereu cum ma descurc profesional si ca imi vad de treaba.

Sunt sigura ca intre sutele de angajati de aici, veniti din toate colturile lumii, e o mare probabilitate sa fie si altfel de caractere, decat ce am intalnit eu pana acum, dar colegii langa care muncesc si oamenii cu care am contact zilnic (si nu sunt deloc putini) sunt de obicei oameni “sanatosi la cap” si atenti, unii de o modestie cum rar am intalnit in viata mea, mai cu seama intr-un loc de munca.  Sau poate ca sunt eu foarte norocoasa, caci, nu-i asa?, Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce.